De vorbă cu Sweet Damage Crew

Astăzi, la Sibiu, începe SISAF (Sibiu International Street Art Festival), unde vor performa peste 20 de artiști plastici de la noi și nu numai: la această ediție sunt invitați Fikos, din Grecia, și Francisco Camilo, din Portugalia, artiști ce s-au impus deja internațional.

Până la finalul săptămânii, aceștia vor realiza, în echipe sau individual, 17 lucrări pe 6 școli din Sibiu și o instalație în Piața Huet. De asemenea, în premieră la această ediție, Cristian Truca – cel mai reprezentativ artist român în lucrări 3D – va realiza pe asfalt, în fața Magazinului Dumbrava, un desen tridimensional de mari dimensiuni. Iar duminică vă așteaptă un tur cu bicicleta ca să descoperiți toate cele 17 lucrări. Dacă am fi în Sibiu, am face un tur la școlilor ce vor fi transformate în fiecare zi, să vedem cum evoluează operele urbane. 🙂

afis-StreetArtFestival2016-final artisti-locatii-sisaf2016-final

Unii dintre cei mai cunoscuți artiști urbani din România (și preferații noștri) care vor participa la SISAF sunt Sweet Damage Crew. Îi știți sigur de pe zidurile Bucureștiului, au fost la Sibiu și anul trecut, la prima ediție a festivalului, iar săptămâna aceasta pregătesc o nouă surpriză în stilul lor și subtil, și exploziv. Până treceți să-i vedeți față în față cu spray-urile și zidurile liceului Constatin Noica, îi cunoașteți mai bine din interviul de mai jos, realizat cu sprijnul prietenilor de la SISAF.

SDC-bikeLucrarea Sweet Damage Crew de la Școala 21, vara trecută în Sibiu. Este despre maturizare și baloanele de săpun ce se sparg pe măsură ce treci prin viață.sdc-workinprogress2

SISAF: Știm că Sweet Damage Crew este o echipă formată din șapte grafferi. Fiind o echipă, putem vorbi în cazul vostru despre o „Unitate în diversitate”?

SDC: Echipa inițială a fost creată în 2010 de patru grafferi, Biex, Recis, Lost.Optics și Cage, iar pe parcurs a fost mărită, astfel, în momentul de față, suntem șapte. S-au alăturat crew-ului Pandele, Boeme și Shatran. Nu știm cât este vorba de unitate în diversitate, cât despre spirit de echipă. Venim toți din același mediu, am avut în mare parte același parcurs în lumea graffiti-ului, mai mult sau mai puțin. Unii cu studii superioare în domeniul artelor sau arhitecturii, alții autodidacți, iar punctul de intersecție al eului artistic ar fi creația, mai exact faptul că putem face ceva care să rămână în urma noastră și care să-i bucure pe ceilalți.

13 14 15

Care credeți că au fost ingredientele care au adus greutate numelui pe care îl purtați astăzi ca echipă?

Ingredientul care a adus greutate numelui “Sweet Damage Crew” este chiar unitatea din sânul echipei, comunicarea, faptul că nu luăm decizii pripite, ba din contră, discutăm îndelung fiecare proiect în parte și îl analizăm în detaliu, astfel încât rezultatul final să fie unul de care să fim mândri.

Pasiune sau meserie? Între acestea pendulează un artist plastic care încearcă să își găsească locul în industrie. Dacă ne uităm la lunga listă de colaboratori (inclusiv recenta colaborare pentru sticla uriașă Coca Cola de la Untold) și la deviza voastră “There Is No Business Like Graffiti Business!”, am fi tentați să credem că e doar un job. Totuși, presupunem că mai curând este o meserie făcută din pasiune. Cum stau lucrurile, de fapt?

Totul a început pentru fiecare dintre noi din pură pasiune. Pe parcursul anilor ce au trecut evoluția a fost una constantă, iar faptul că am ajuns să și câștigăm bani din ceea ce facem a transformat pasiunea noastră în business. Însă, oricâte lucrări ai face, mereu te întorci la origini, la pasiunea care te-a adus aici. Tratăm fiecare lucrare comisionată cu maximă seriozitate dar, din când în când, atunci când avem timp, revenim la graffiti-ul clasic, cel care ne-a unit și care ne-a adus în acest punct.

sdc-muralSweet Damage Crew pe calcanul Point, din București, strada Eremia Grigorescu.

Există viață în street art în afara festivalurilor precum SISAF care devin contexte de legalizare a actelor artistice? Cum a fost pentru voi înainte de a avea acces în astfel de evenimente care securizează artistul și opera sa?

Festivalurile vin și trec, iar între ele există o viață a street art-ului. Există lucrări comisonate, există clădiri abandonate, spații dezafectate, locuri în care mergem și desenăm constant. Faptul că au apărut astfel de evenimente, precum SISAF, nu poate decât să ne bucure. Ele reprezintă prilejul perfect pentru a ne întâlni cu majoritatea celor care fac parte din cultura aceasta și să facem ceea ce ne place cu adevărat.

sdc-coca-cola (1)La Untold, lucrare comisionată de Coca-Cola

Cum se simte street art-ul ca o comunitate creativă din interiorul unei echipe față de cum se simțea în trecut, atunci când ați performat individual? Ce avantaje aduce echipa?

Comunitatea a fost mereu acolo, iar faptul că desenezi pereți te plasează automat într-o „sectă”, dacă pot să-i spun așa. Organizarea unora dintre noi în echipe se face de cele mai multe ori prin prisma prieteniilor legate în comunitate și a intereselor comune. Avantajele de a lucra în echipă sunt multiple. Scade volumul de muncă pentru fiecare membru în parte. Nu poți face ce te taie pe tine capul fără să te sfătuiești cu colegii. Există brainstorming-uri care duc la cel mai bun rezultat în ceea ce privește un proiect.

sdc-penitenciarSweet Damage Crew la Penitenciarul de maximă securitate, din Vaslui.

Anul trecut, la SISAF, ați făcut în Sibiu două desene distincte sub un concept vizual unitar: baloanele de săpun ca fragilitate a copiilor și spargerea acestora ca început a maturității lor. Acum, înainte cu câteva zile de ediția din 2016, vrem un teasing: spuneți-ne cu ce ne veți surprinde.

Anul acesta vom desena o suprafață de 140 mp, iar schița pe care o avem pentru acest perete este în proporție de 80% gata. Încă ne sfătuim pe anumite detalii. În principiu, este vorba despre ceea ce facem noi, despre graffiti și street art, despre stilul de viață pe care îl are oricare dintre noi. Este despre conexiunea pe care o are graffer-ul cu tubul de spray și implicit cu vopseaua. Despre cum fiecare zi a unui artist stradal este marcată de vopsea. Mai multe detalii nu vă pot spune acum… cu siguranță va fi o surpriză.

sdc-nightwork sdc-workinprogress

Ca să fiți la curent cu ce orașe și ziduri transformă echipa Sweet Damage Crew, urmăriți-le pagina de facebook. Iar pentru a vă acorda programul săptămânii cu se ce întâmplă la festivalul de street art din Sibiu, aruncați un ochi aici.
Abia așteptăm să vedem lucrările finale! 😉

Interviu: cu sprijinul SISAF
Fotografii: prin Sweet Damage Crew & SISAF

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed