Alin Teglaș: magie din taste, cabluri și dischete, la Made in RO, weekend-ul acesta
Cu Alin Teglaș, magicianul tastelor, cablurilor și dischetelor colorate de calculator, pentru că face el ce face și întruchipează din ele tot felul de obiecte-surpriză, personaje și povești, îți făceam cunoștință anul trecut în decembrie. Între timp Alin a pregătit câteva obiecte și accesorii noi, iar piesa de rezistență este (zicem noi) Cube Table, masă și totodată lampă – un cub Tetris supradimensionat, din dischete colorate. Aceste piese noi create de Alin vor fi expuse pentru prima dată la Made in RO, târg de design românesc, ce are loc pe 25 şi 26 mai la Galeria Alchemia – Calea Moşilor (Vechi) nr. 95 – la doi paşi de Biserica Armenească, în cadrul Romanian Design Week. L-am luat pe Alin la întrebări despre reciclările lui artistice și designish și iată răspunsurile lui la testul nostru fulger. 🙂 Ce ne pregătești nou pentru Made in RO, pe 25 și 26 mai? Ce a însemnat munca la măsuțele-lămpi din dischete? Câte dischete ai folosit pentru mese? Dar la lămpi? Te-ai lovit de ceva probleme pe partea tehnică? Dar în ceea ce privește materia primă? Materie primă mai am ceva pe stoc, deci totul a fost perfect. La partea tehnică, construcţia cubului Tetris 3D mi-a dat câteva bătăi de cap. După ce cubul a fost construit, aveam nevoie de un sistem de prindere a blatului (sticlă sau plexiglas) de corpul mesei (cubul din dischete transparente). În cele din urmă, după zile de căutări şi telefoane, am găsit nişte ventuze care vor susţine blatul. Până în momentul de faţă, producerea cubului a fost cea mai scumpă de până acum. Dacă o lampă din dischete ar vorbi, ce mesaj ar spune? “Sunt lampa lui Alin, nu lampa lui Aladin. Şi nu am duh în mine, am bec economic” 🙂 Cum să privească oamenii obiectele tale? Ca un omagiu adus anilor ’80. Oricum, toată munca mea e în direcţia asta. Una din colecţiile mele (cele 5 genţi cu formele tetris) poartă numele Tribute to Computer. Să-i invităm pe oameni să te contacteze dacă au dischete și tastaturi de oferit? Normal. Fac cadouri din broşele create de mine oamenilor care îmi donează dischete şi tastaturi. După masa iluminată, urmează și un scaun din dischete? 🙂 Schiţa scaunului e desenată de ceva timp, cu producerea lui e mai greu. Cu siguranţă în toamnă voi avea scaunul, câteva abajururi şi încă o masă. Piesele semnate de Alin Teglaș te aşteaptă să le admiri şi să le iei acasă la Made in RO, târg de design românesc, pe 25 şi 26 mai, la Galeria Alchemia – Calea Moşilor (Vechi) nr. 95, în zona Armenească, la doi paşi de Biserica Armenească – eveniment în cadrul Romanian Design Week. Ne vedem acolo weekend-ul acesta! Facebook event aici. Foto: Alin Teglaș |
[…] Alin Teglaș: magie din taste, cabluri și dischete, la Made in RO, weekend-ul acesta […]