Charles și Ray Eames, despre iconicele grupuri Plastic & Aluminium

Vă povesteam săptămâna trecută despre inovațiile cu lemnul curbat, din anii ’50, ale cuplului legendar Charles și Ray Eames. Pentru a avea temele făcute la întâlnirea cu piesele lor iconice, care vă așteaptă într-o expoziție retrospectivă începând de joi seara, 27 septembrie, la The Ark, în București, continuăm cu tehnici revoluționare ce au marcat grupurile de scaune Plastic și Aluminium.

“Getting the most of the best to the greatest number of people for the least”. Aceste cuvinte merită mai mult decât o traducere mot-a-mot. Ele însumează unul dintre principiile filosofiei de design ale cuplului Charles și Ray Eames. Dintre toate creațiile lor, scaunele din gama Plastic se apropie cel mai mult de atingerea acestui precept.

Soții Eames au devotat mulți ani din carieră conceptului din spatele acestor scaune, mai precis, realizarea unei carcase a cărei formă să se muleze perfect după corpul uman. Într-un cuvânt: ergonomic. După îndelungi experimente și un studiu asiduu despre curbarea placajul de lemn și aluminiul turnat, un alt material le-a captat atenția celor doi: fibra de sticlă ranforsată cu rășină de poliester. 

Acest plastic nou, care la vremea respectivă era considerat un material obscur în industria de mobilier, a făcut posibilă adaptarea designului carcasei la metodele producției industriale. Cei doi designeri au recunoscut și profitat de avantajele acestui material: plăcerea tactilă, maleabilitatea ce corespundea cu idealurile ergonomice, rezistența statică combinată cu o doză impresionantă de flexibilitate și accesibilitatea.

Carcasa cu brațe realizată în totalitate din plastic a apărut pe piață în anul 1950, urmată la scurt timp de cea fără brațe. Datorită ei, seria Eames Plastic s-a făcut cunoscută ca prima colecție de scaune din plastic produsă în masă. Cuplul Eames a gândit și o varietate de baze diferite pentru aceste carcase: baza în X din oțel cromat, baza sub formă de rețea din oțel tubular cromat, baza cu picioare din lemn de arțar, baza “La Fonda” sau baza balansoar.  Astfel, designerii au extins aplicabilitatea acestor scaune în diverse scopuri.

De-a lungul anilor, au fost folosite în locuințe, spații publice, birouri, restaurante, cafenele, școli, săli de conferință, aeroporturi sau stadioane. În 1993, Vitra a întrerupt producția modelelor cu carcasa din fibră de sticlă din motive ecologice. Șase ani mai târziu, compania le-a reintrodus în producție odată ce fibra de sticlă a fost înlocuită de un material reciclabil și mai puțin toxic: polipropilena.

Aluminium Group 

Văzut ca un material industrial, aluminiul a jucat un rol marginal în industria de mobilier până în anii 50. Interesul profund al cuplului Eames față de acest material relativ nou a avut la bază câteva motive precise: era rezistent la tensiune și coroziune, cântărea puțin și era maleabil.

Aluminium Group reprezintă punctul de plecare al realizării carcasei iconice, care a stat la baza designului scaunelor lor anterioare. În cazul seriei Aluminium Group, designerii s-au concentrat pe principiul tensiunii. Întinsă perfect între ramele metalice, tapițeria din material textil sau piele oferă un confort impresionant adaptându-se pe forma corpului fiecărui utilizator în parte.

Decizia de a folosi aluminiul turnat pentru rama structurală a scaunului Aluminium a întâmpinat o provocare.  Deoarece materialul putea fi modelat cu ușurință în orice formă dorită, aspectul produsului finit ar fi putut arăta lejer diferit de la o turnare la alta – o posibilitate care era în totală contradicție cu filosofia de design a lui Charles și Ray Eames.

Măiestria prin care cei doi au reușit să rezolve această problemă este evidentă prin coerența formală a scaunului Aluminium – liniile sunt precis respectate, marcă a prezenței sculpturale și eleganței desăvârșite. Prin urmare, atâta timp cât nici un alt material nu surclasează calitățile unice ale aluminiului, soluțiile structurale și alura formală a gamei Aluminium create de Eames vor rămâne actuale și exemplare – așa cum au făcut-o decenii întregi.

Aluminium Group demonstrează aspectele fundamentale ale designului tipic Eames: inteligența structurală, o înțelegere profundă a caracteristicilor intrinseci și potențialul diverselor materiale, abilitatea de a perfecționa o formă de bază, pe care mai apoi să o adapteze pentru o multitudine de aplicații.

Expoziția retrospectivă Eames by Vitra are loc în perioada 27 Septembrie – 14 Octombrie la The Ark, București (Strada Uranus nr. 150).

One Comment

  1. Pingback: Cum arată casa perfectă? - DesignistDesignist

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog