Dare to Rug, primul brand de design românesc ce produce covoare hand-tufted, vine la Made in RO – Târg de design românesc, pe 19&20 decembrie.

În primăvara acestui an, la cursul de Ceramică – design de obiect al școlii Creative Learning, am cunoscut-o pe Flavia Scînteanu și ne amintim cum atunci povesteam despre ediția Made in RO – Târg de design românesc din mai, la care Flavia urma să ne viziteze. Iată că, după doar șapte luni, Flavia împreună cu Andreea Bartos nu numai că au lansat Dare to Rug, primul brand de design românesc ce produce covoare hand-tufted, dar, pe 19 și 20 decembrie, le vei cunoaște la Made in RO – Târg de design românesc #7, și nu în calitate de vizitatori, ci de expozanți. Tot atunci le vei descoperi live și covoarele “fermecate”. 🙂

12Dare to Rug - Made in RO - Designist

Vizual provizoriu Made in R0

Flavia și Andreea aduc la Made in RO prima colecție Dare to Rug – “Romanian Moods”, ce reunește covoare inspirate de texturi tradiționale românești din diferite regiuni istorice ale țării – Oltenia, Maramureș, Transilvania, Moldova, Basarabia, Bucovina, Dobrogea, Muntenia, Banat și Crișana. Nu numai că ne-au cucerit pattern-urile restilizate, dar culorile și moodboard-urile create sunt de-a dreptul

3Dare to Rug - Made in RO - Designist

2Dare to Rug - Made in RO - Designist 4Dare to Rug - Made in RO - Designist

Ce înseamnă covoare hand-tufted? 

Hand-tufting este un proces manual prin care, cu ajutorul unui pistol special, sunt inserate smocuri de lână (“tufts”) pe o suprafață de bumbac, conform modelului dorit. Apoi, lâna este fixată cu ajutorul unui lipici special. Imediat ce lipiciul s-a uscat, covorul este plasat pe o suprafață orizontală și pregătit pentru finisarea feței. Folosind această tehnică, pot fi create diferite efecte prin tăierea firului de lână la înălțimi variate, prin arcuirea lui, sau prin jocuri de modele și culori.

Tehnica hand-tufted aduce o infinitate de posibilități pentru design, folosind materiale naturale. Procesul de producție este mai rapid, iar rezultatul este un covor rezistent, de foarte bună calitate. După multe căutări, a fost aleasă fabrica care întrunește toate cerințele în ceea ce privește materialele folosite, modul de lucru și respectarea unor condiții etice de muncă.

8Dare to Rug - Made in RO - Designist 9Dare to Rug - Made in RO - Designist 11Dare to Rug - Made in RO - Designist

Covoarele Dare to Rug iubesc materialele naturale

Covoarele Dare to Rug sunt realizate folosind lână din Noua Zeelandă, vopseluri care nu dăunează mediului și bumbac pentru protecția spatelui. Lâna din Noua Zeelandă este cea mai bună pentru producerea covoarelor și este recunoscută pentru frumusețe, elasticitate, culoarea deschisă și rezistența în timp. În procesul de vopsire a lânii sunt folosite doar produse testate ecologic, din Elveția. Deși există mai multe variante de material ce poate fi folosit pentru spatele covorului, Dare to Rug a ales bumbacul 100% natural pentru că oferă produsului o protecție mai bună și o durată mai lungă de viață. Covoarele din lână naturală sunt biodegradabile și ajută la protejarea mediului înconjurător.

7Dare to Rug - Made in RO - Designist 13Dare to Rug - Made in RO - Designist20Dare to Rug - Made in RO - Designist 21Dare to Rug - Made in RO - Designist

Andreea și Flavia Scînteanu sunt, pe lângă creatorii brandului Dare to Rug, doi designeri de interior care împărtășesc dragostea pentru craft și o viziune antreprenorială formată prin proiectele dezvoltate în Europa și Asia.

Pentru că și-au propus să facă covoarele românești, impecabil realizate din materiale naturale, cunoscute și peste hotare, au lansat o campanie de crowdfunding prin platforma wearehere.ro, la care și tu poți contribui.

18Dare to Rug - Made in RO - Designist 19Dare to Rug - Made in RO - Designist

16Dare to Rug - Made in RO - Designist

În România, se vor face cunoscute și prin  Made in RO – Târg de design românesc, ce are loc în weekend-ul 19-20 decembrie, la Impact Hub Bucharest (strada Halelor nr. 5), chiar în centrul orașului, pe Splai, la 2 pași de Hanul lui Manuc. Vino să le vezi covoarele, să afli mai multe despre cum sunt create și, de ce nu, să le comanzi pentru amenajarea ta.

Un covor din lână naturală, cu spate din bumbac natural, și pattern ce-ți vorbește despre România nu poate fi decât un cadou trainic pentru casa ta. 🙂

Vizual provizoriu Made in R0Foto: prin Dare to Rug

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog