Un apartament cochet și luminos din București. Sau cum să trăiești armonios într-un spațiu mic.
Cu toții ne propunem un stil de viață cât mai armonios și frumos. Vestea bună ar fi că nu trebuie să mai oftăm dezamăgiți că avem nevoie de un spațiu mai mare, că nu ne putem organiza suficient de fin într-un spațiu mic. Exemplul cel mai bun ar fi acela în care amâni ieșitul la alergat în parc, pentru că pur și simplu nu ai cei mai performanți pantofi de alergat și, ce mai, fără ei nu se poate. 🙂 Blocul este într-una din zonele foarte frumoase, cu case vechi și pâlcuri de verdeață, ale orașului. În august i-am făcut o vizită Rucsandrei Popescu. Rucsandra (Wright Design) este arhitect și semnează multe proiecte foarte faine de amenajare pe care le vom prezenta curând pe DESIGNIST. A fost una dintre acele sâmbete care te fac să închei săptămâna cu o concluzie faină: totul ține de cât de cochet te organizezi! E lecția cu care am plecat din apartamentul mic al Rucsandrei, din zona Floreasca, dar atât de luminos încât m-am bucurat că ședința foto durează și pot sta mai mult la cafea, pe terasă. Zona de zi comunică printr-un perete vitrat cu terasa. Lumina care se revarsă îți dă un sentiment extraordinar de liniște, serenitate. Vorbeam de curând de cât de puțin ai nevoie să fii fericit. Și tot de curând am citit despre o regulă ce ține de Arta simplității, cartea lui Dominique Loreau. Franțuzoaica care trăiește de 20 de ani în Japonia povestește cum spațiile mici, care nu ne încarcă cu o sumedenie de griji (de la întreținere la costuri), luminoase și foarte bine organizate ne fac mintea și viața mai libere. În cele aproape 4 ore, în care ne-am întins la povești cu Rucsandra, mi-am dat seama cât de adevărat e. În timpul lucrărilor de amenajare și compartimentare, a descoperit betonul de pe fața unuia dintre pereți. I-a rugat pe muncitori să i-l curețe și să-l lase așa. Arată foarte decorativ. Cei mai mulți dintre noi locuim în spații mici. Și, dacă vrem să le locuim și fericiți, ar cam trebui să vedem partea plină a paharului. Totul depinde și de o ordine a noastră, de un echilibru care nu ne face să adunăm tot ce azi sau mâine ne pică cu tronc. De o selecție un pic mai riguroasă și armonioasă. Iar Rucsandra nu locuiește singură aici, ci împreună cu soțul ei, Doru. Așa se face că, dacă inițial a conceptut spațiu pentru un birou, acum sunt două și câteva corpuri de depozitare au mai apărut discret în peisaj. Uneori și ei glumesc că spațiul li se pare prea mic pentru 2 oameni, fiecare cu pasiunile lui. Apoi își aduc aminte de seri cu cine între prieteni, cât de bine se simte toată lumea care îi vizitează și concluzionăm cu toții că e totuși loc pentru acel quality time acasă: ce implică intimitate, zone bine delimitate, o lumină frumoasă și un strop de cochetărie . 🙂 S-a mutat aici acum câțiva ani, după ce, înainte, avea un apartament prin care s-ar fi putut plimba cu bicicleta, cum spune ea. Când l-a cumpărat – rămăsese singurul spațiu disponibil din blocul nou construit – “apartamentul” era, de fapt, un birou. Nu exista dormitor, doar un open space ce funcționa ca birou. Rucsandra l-a compartimentat și a început amenajarea cât se poate de organizat. Detaliu de la intrare: sau cât de fin și grafic îți poți organiza accesoriile. Raftul din cutiuțe de lemn a fost creat de Rucsandra. Toate corpurile de depozitare sunt lucrate pe comandă. Zona de zi lasă loc și de o șuetă pe canapea, și de o cafea sau o carte pe fotoliul cu vedere spre terasă, și de masă de dining, și de birou. Iar în bucătărie chiar se gătește, Rucsandrei îi place să gătească. Porțiunea finisată cu sticlă, de deasupra blatului de lucru e un super truc cu perspectivă: în timp de gătești vei descoperi reflectate florile de pe terasă sau detalii ale caselor de vizavi. Îl recomandăm în spațiile înguste, tocmai pentru plusul de perspectivă. În timpul vizitei am văzut-o pe Rucsandra umblând un pic prin sertare. Ai zice că e o bucătărie mică, dar totul – de la mașina de spălat, la mașina de spălat vase și sertare pentru mirodenii – a fost cuprins aici. Nu credem că piesele de la IKEA mai au nevoie de introducere. Ceea ce ne-a plăcut este că datorită suflului personal pe care Rucsandra l-a dat amenajării, abia dacă le simți. Nu vezi decorul cu semnătura unui brand pe el, ci capacitatea unui om de a-i imprima personalitate și ceva din felul lui de a fi: simplitate, delicatețe, discreție. În dormitor stau ilustrații de la Atelierul de Print. Și ajungem pe terasă – cel de-al doilea living al casei. Este minunat să iei masa aici, cu vedere spre casele vechi, cu decorații atât de frumoase ale zonei. Iarna, spune Rucsandra, e la fel de frumos să vezi totul acoperit de zăpadă. Pe terasă și-a găsit loc și o ladă veche de zestre. Rucsandrei îi plac mult florile. În plus, îi aduc aminte de grădina copilăriei, din zona Curtea de Argeș. Încheiem vizita aici și vă dorim să începeți o săptămână inspirată, cu gânduri&planuri frumoase pentru viața de acasă. 🙂 Grădina cu plante aromatice stă exact lângă bucătărie. Emana un miros de rozmarin și busuioc… Fotografii: Alex Boghian. Toate drepturile asupra fotografiilor și textului aparțin designist.ro. |
Aduce, intr-o buna masura, cu aprtamentele scandinave. Foarte bine fructificat fiecare coltisor. Arata chiar bine.
Cum poate fi contactata Rucsandra Popescu pentru consultanta?
Bună, Diana,
Te rugăm scrie un e-mail la madalina@designist.ro.
Mulțumim!
Unul dintre cele mai bine fructificate open spaceuri pe care le-am vazut. Bravo!
Mulțumesc tuturor pentru aprecieri!
Cât de frumos!
Foarte foarte frumos şi bine valorificat spaţiul. O întrebare dacă se poate, de unde sunt scaunele, patul şi taburetul? (toate par din acelaşi set)
Este absolut superb!
Foarte frumos, în special din punct de vedere cromatic. Felicitări!
Superb!
Ikea. 🙂 Însă patul e dintr-o colecție mai veche, nu mai e disponibil acum.
Şi eu care credeam că-mi pot da doctoratul în Ikea :)))
Mulţumesc!
Mulțumesc tuturor! Mi ați înseninat ziua!
Superb! foarte mult bun gust.
Am remarcat covorul din bucatarie, perdelele din dormitor, fotoliul mare din sufragerie si bolul de ceramica romaneasca de langa el, lampa verde. Frumoase culori si deosebite detaliile.
Unde putem gasi lampadarul de langa fotoliul gri? Multumesc!
Ana, nu cunoaștem furnizorul lampadarului. Sperăm ca autoarea amenajării să-ți ofere acest pont.
Sărut mainile.
Credeți că mă puteți ajuta va rog frumos sa mi spuneți ce cod ral este folosit pt sticla termorezistenta?
Va multumesc
Bună seara! Nu avem această informație, însă vă sugerăm să luați legătura cu autoarea amenajării pentru acest pont.