Cât de puțin îți trebuie să fii fericit

Am descoperit această cabană de pe stâncile Oceanului Pacific acum câteva zile și a fost revelația unui gând mai vechi: cât de puțin îți trebuie, de fapt, pentru o căsuță care să te facă fericit!

Casa pe stanca - Chile - Designist (5)Deck-ul este în consolă, deasupra stâncilor. Îți dă senzația că stai fix deasupra oceanului.

Știm că nu suntem cu toții posesori de stânci cu vedere la Oceanul Pacific, nici în Chile, nici altundeva. Însă o căbănuță armonios integrată într-un peisaj natural și-ar permite, de fapt, cei mai mulți dintre noi. Dar, nu știm cum se întâmplă, majoritatea ajung la construcții prea sofisticate pentru nevoile reale: priveliște, calm, serenitate, simplitate.

Casa pe stanca - Chile - Designist (7)

Cabana din Buchupuero, Chile, a fost cosntruită de 2 arhitecți:  Alvaro Ramírez și Clarisa Elton. Are 55 mp, împărțiți în două zone (de zi și de noapte), și a fost construită pe stâlpi din lemn: nu din beton, pentru a interveni cât mai puțin în peisajul aproape ireal.

Casa pe stanca - Chile - Designist (9)Între cele două zone stă un “hol” deschis, protejat de briza oceanului de zidurile cabanei.

Casa pe stanca - Chile - Designist (12)

Întreaga structură este din lemn, iar acoperișul – realizat din materiale naturale specifice zonei (piatră, pentru a se integra perfect cadrului natural) – este sub formă de fluture, ridicat spre extremități, iar ferestrele ajung la nivelul lui: practic, lumina scaldă încăperile.

Casa pe stanca - Chile - Designist (1)

În 2005, costurile de construcție a cabanei au fost de 15.000 de dolari! 

Casa pe stanca - Chile - Designist (3)

Singura girjă pentru decor este să fie cât mai discret, pentru a lăsa priveliștea și lumina să cuprindă toate colțurile…

Casa pe stanca - Chile - Designist (10)Livingul și diningul. Musafirii sunt bineveniți, iar masa se poate trage lângă cele două banchete. Cuptorul pe lemne, pentru gătit, este și sursa de căldură pentru această zonă.Casa pe stanca - Chile - Designist (11)

Exerciții de serenitate, atunci când simplitatea este culmea sofisticării. Nu-ți trebuie deloc mult ca să te simți fericit, iar cheia serenității este natura.

Casa pe stanca - Chile - Designist (2) Casa pe stanca - Chile - Designist (8)

Lumina incredibilă ne-a adus aminte de un film fain din Chile, că tot e weekend: No, în care veți vedea o superbă terasă tot pe stâncile Pacificului 🙂

O altă lecție despre cât de puțin îți trebuie să fii fericit, când natura face totul, vine din Suedia: o cabană de 45 mp, construită la 4 metri de valurile Mării Baltice.

Fredrik Claesson, Lågupplöst 08-2005

Un alt exemplu de casă perfect integrată peisajului, care știe să se bucure de priveliște cât e ziua de lungă am descoperit la noi, în România, la Peștera: casa care-și întoarce fața spre soare.

DSC8393_DxO1

Așadar, pe oriunde călătoriți acum – la munte sau la mare -, nu uitați că visurile de a vă bucura mai mult timp pe an de priveliștea din weekend se pot împlini cu o construcție deșteaptă, cu strictul necesar: chiar nu-ți trebuie mai mult ca să fii fericit. 🙂

Fotografii: Small House Bliss (casa din Chile): Carlos Ferrer, Alvaro Ramirez, Clarisa Elton / Designist.ro

4 Comments

  1. Alberto

    ati simtit oftatul meu ?

  2. Emy Freedom

    Si al meu?

  3. florina

    Sa zicem ca acum ar costa 15000 E ,nu sunt asa usor de gasit banii astia,mai e view-ul spre mare,ocean,lac,care adauga un plus de frumusete dar care costa si asta.Asa ca exista si oameni norocosi care se multumesc cu “putzinul”asta.

    • Designist

      Buna, Florina! Nu zice nimeni ca iti trebuie putini bani pentru a reusi sa ai o astfel de casa de vacanta. Chiar e nevoie de o mica avere. Putini in viata reusesc sa aiba o casa pe pamant, asa cum si-o doresc, nu mai mentionam o a doua casa – cea de vacanta. Titlul nostru nu se referea la investitia financiara, ci mai degraba la peisaj, la linistea oferita de locul acela, la o stare. Acest articol ne invita sa descoperim, sa ne inspiram si sa vedem cum traiesc altii, in alt colt de lume.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog