Despre o sală de clasă mult diferită de cele de pe vremea noastră
Au trecut deja câteva săptămâni de când a reînceput școala, distanțată și adaptată vremurilor, și poate pentru prima dată noi, cei care nu avem copii sau adolescenți prin preajmă, nu mai recunoaștem aproape nimic din imaginea școlii „de pe vremea noastră”. Și nu ne referim acum la subiecte delicate, ca sistemul educațional în sine, nici la hibridul școală offline-online, ci la felul în care arată unele săli de clasă care au fost suficient de norocoase ca să treacă printr-un proces de reabilitare 😊. Pe una dintre ele o să ți-o arătăm mai jos: cabinetul de istorie din cadrul Colegiului Național I.L. Caragiale din București, un proiect semnat de echipa Ioka Studio (arh. Camina Zerva și arh. Iulia Oniciuc). Despre noua sală supranumită „Salvați de clopoțel” (eh, uite că au mai rămas câteva detalii valabile din anii noștri de școală 😊) ți-am povestit pe scurt și în lista noastră de recomandări Romanian Design Week. Este, de fapt, al doilea proiect Ioka în vechiul Caragiale – pe primul, amenajarea cabinetului de limba și literatura română ți l-am arătat aici. Brief-ul pe care arhitectele l-au primit de la directorul colegiului național, a fost foarte permisiv:
Proiectul de amenajare a păstrat structura clasică și a strecurat ici-colo surprize vizuale: de exemplu, plafonul care a trecut de la bejul școlar la un zmeriu-violet îndrăzneț. Tot la înălțime a venit și a doua modificare: instalația atipică de becuri suspendate, pe care o avem și noi din fostul nostru birou, a luat locul sistemului obișnuit de iluminat cu neoane. Catedra cu trimiteri aeronautice este piesa noastră preferată ✈: un pic vintage (vorbim, totuși, despre un cabinet de istorie, nu?), un pic inspirațional (vorbim, totuși, despre un spațiu dedicat tinerilor). Și da, la cât de dor ne este de călătorii, aproape că ne-am dori un asemenea birou și acasă 😉. Placajele au un dublu rol funcțional: protejează pereții și ascund multitudinea de fire amplasate haotic. Pentru o imagine unitară a amenajării, băncile poartă aceleași placaje, iar bazele lor metalice sunt pictate în nuanța plafonului. Întreaga amenajare a durat aproximativ 2 luni.
Fotografii: prin Ioka Design |
Un proiect minunat. Dorim sa va contactam in vederea colaborării pentru reamenajarea sălilor de clasa din scoala noastră.