Doriți o ceașcă de… scaun?

Mmmm… Deja simt aroma unei cafele fine și energizante. “A cup of chair, two cups of chair?” – ne-a amuzat foarte tare sloganul sub care au ieșit în vizorul întregii lumi iubitoare și dependente de cafea scaunele designerului sud corean Sunhan Kwon, al cărui studio de creație se numește he was born.

Dimensiuni: L 547 x l 470 x h 810 mm

Privit din față pare o ceașcă așezată pe o farfurie, iar toarta ceșcuței, adică mânerul scaunului, îl face ușor de mutat dintr-o parte în alta, în timp ce într-o cafenea e bun pentru agățat geanta.

Scaunul Coffee Chair, destinat industriei HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), este produs de Bentek Furniture (Coreea de Sud) și este din lemn importat din Europa. Nu știm câte cafenele au fost mobilate cu aceste scaune, din 2009, de când au început să fie produse, și până acum, dar eu le-aș vedea liniștit și la mine în bucătărie (oricum am planuri de renovare și redecorare pentru 2012).

Dacă n-ar avea mâner, ar fi un scaun banal. Tocmai toarta-mâner îi dă personalitate și te face să te gândești la el ca la elementul de mobilier care poate schimba total o sală de conferințe, un dining, un restaurant… Face parte din acea categorie de obiecte care spun o poveste – povestea unui cafegiu -, care stârnesc un zâmbet și apoi o dorință nestăvilită de a le avea. 🙂

3 Comments

  1. Cristi

    F. tare! O idee geniala. Pacat e tocmai in Coreea de Sud 🙂

  2. […] Este vorba de paharele din carton, de unică folosință, create de designerul sud coreean Sunhan Kwon, pentru brandul său, He was born. Sunt imprimate colorat cu litere de la A la Z, iar cu ele poți […]

  3. Tanya

    se pot comanda si in RO – la orice tamplar priceput sau prin RATOO, vivadv.ro, Cosmin Costea de la Incanto etc

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed