Vice Versa: hotelul care te trece prin toate cele 7 păcate
Suntem în Paris, foarte aproape de Parc des Expositions Porte de Versailles. Intrăm într-un hotel care ne va transporta până în Rai și-napoi. Dar, după cum știm de la Dante încoace, până la albul serafic al marelui lobby, ne va trece prin cele 7 păcate, reprezentate de fiecare nivel al hotelului. Credincioși sau profani, bine ați venit la Vice Versa.
Cum spuneam, amenajarea fiecărui etaj al hotelului reprezintă unul dintre cele 7 păcate, înscris pe treptele ce ne conduc de la un nivel la altul. Decorul Vice Versa e semnat de designerul Chantal Thomass: Chantal a creat de la scenografie până la piesele pe care o conturează, adaptate fiecărei camere în parte. Înainte de a ne alege păcatul preferat, în restaurant experimentăm gustul raiului:
Să revenim la păcate… sau plăcerile vinovate care ne “colorează” viața. Am ales 5 cu sau, mai degrabă, în care am dormi liniștiți măcar o noapte la Vice Versa. Despre ce păcat credeți că e vorba mai jos?
Invidia, reprezentată de multe accesorii fashion. Spre deosebire de Avariție, pusă în scenă mult mai masculin, invidia este atât de feminină.
Orgoliul, din nou într-o reprezentare masculină: Cele 7 păcate merită experimentate cu șarm, și nu cu gravitate. Ludicul și ironia scenografiei create de Chantal sunt vizibile la tot pasul. Cu ceva premeditare, prețurile pentru o cameră dublă încep de la 126 euro/noapte. Nu-i rău deloc pentru centrul Parisului. Să păcătuiți frumos! Restul tentațiilor aici. |