Terasa perfectă pentru un weekend de toamnă
S-au închis terasele, iar gândul la o cafea în soarele blând de toamnă pare cam îndepărtat acum. Mai mult, în multe dintre cazurile în care terasele sunt transformate în extensii închise, mai călduroase, ceva se pierde din atmosferă și design. Ieri însă am descoperit una care contrazice “regula”. E vorba de terasa acoperită din Grădina Eden, a cărei scenografie dă un plus de design grădinii, în care iată, putem merge liniștiți și târziu în toamnă. Structura terasei salvează felul în care a fost închisă – paravanele transparente dau atât de bine acum (deloc ieftin, ca în cazul atâtor locuri). Cât despre pereții laterali pictați și piesele ce ne amintesc de Atelier Mecanic nu putem spune decât că abia așteptăm să le vedem cât mai de-aproape. Lămpile, barul și scaunele vechi ne amintesc de Atelier Mecanic.Tablouri de toamnă De ce am alege această terasă închisă și nu alta? În primul rând pentru faptul că îți bei cafeaua sau paharul de vin într-una dintre cele mai faine grădini urbane ale Bucureștiului- imaginea de mai sus, cu priveliștea inclusă în orice consumație e cât se poate de convingătoare. Iar în al doilea rând pentru scenografie. Ne-ar plăcea să aflăm cine sunt artiștii care au pictat pereții laterali. Și barul, curat industrial: Weekend fain să aveți, așteptăm impresii de prin locurile fine pe care le veți experimenta. 🙂 Fotografii: Valeriu Cătălineanu prin Grădina Eden |
Nu imi vine sa cred. Chestia asta a fost postata pe designist? Credeam ca aici e forba de design…