Alexandru Nimurad, Vika Tonu și Alexandra Abraham la London Fashion Week

Între 20 februarie și 20 martie 2015, la Institutul Cultural Român din Londra, în cadrul London Fashion Week, are loc expoziția “Untamed Skin – The Romanian Blouse”, o colaborare între Galeria de Artă Galateca și Institutul Cultural Român din Londra.

WEBINVITE_UNTAMED SKIN

Expoziția “Untamed Skin – The Romanian Blouse” își îndreaptă atenția către originile iei românești – o piesă vestimentară rafinată și delicată, dar cu un aspect neîmblânzit – ce în mod tradițional era purtată aproape de pielea purtătoarei și a cărei țesătură era lucrată manual din fibre naturale, brodate cu simboluri primordiale.

4Designeri romani la London Fashion Week - DesignistCitește pe larg despre lucrările și proiectele designerului Alex Nimurad în interviul de aici.5Designeri romani la London Fashion Week - Designist

Designerii de modă Alexandru Nimurad și Alexandra Abraham și creatoarea de bijuterii Vika Tonu au conceput pentru această expoziție o colecție colaborativă de îmbrăcăminte, accesorii și bijuterii în jurul formei și structurii iei românești, pe care au reinterpretat-o prin raportare continuă la identitatea artistică a fiecăruia, onorând astfel bagajul bogat al culturii de patrimoniu românești și înglobând istoria vizuală a iei atât pe teritoriu României, cât și la nivel internațional.

1Designeri romani la London Fashion Week - DesignistCreații de Alexandra Abraham2Designeri romani la London Fashion Week - Designist

Seducătoarea ie românească a devenit o piesă vestimentară foarte apreciată în perioada interbelică, când Regina Maria a României a început să o poarte ca pe un simbol de respect și de apartenență la cultura română. Ulterior, ia a pătruns în iconografia internațională odată cu tabloul lui Matisse “La Blouse Roumaine” și cu clasicii designeri de modă Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Emillo Pucci și, mai recent, Tom Ford.

7Designeri romani la London Fashion Week - Designist Bijuterii semnate Vika Tonu8Designeri romani la London Fashion Week - Designist

“Untamed Skin – The Romanian Blouse” este un proiect colaborativ între Galeria de Artă Contemporană și Design GALATECA și Institutul Cultural Român din Londra, conceput pentru International Fashion Showcase – London Fashion Week 2015, iar în decursul anului 2015 va fi itinerat în Belgia, Germania și Romania.

Această expoziție marchează a doua participare a galeriei GALATECA în cadrul London Fashion Week, prima participare fiind cea din februarie 2013 cu proiectul ‘The Rest is Tomorrow’.

Dacă sunteți la Londra în februarie, mergeți să vedeți expoziția la: Institutul Cultural Român din Londra, 1 Belgrave Square, Londra SW1X 8PH. Între 20 februarie – 20 martie. Luni-Vineri, orele 10: 00-17: 00.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed