Da, exact ca actorii americani pe care îi vezi devenind tot mai cool și rafinați pe măsură ce trece timpul. Mai precis, astăzi vizităm o casă de vacanță a cărei construcție a durat aproape 8 ani, ceea ce le-a dat materialelor suficientă vreme să “se maturizeze” și să se armonizeze cu împrejurimile. Avem de-a face cu o structură geometrică din satul Măgura, cu vedere către stâncile Parcului Natural Piatra Craiului, cu o panoramă uluitoare și ferestre largi, de unde să-ți pui la punct planurile de escaladă – mai ales că o poți închiria prin Airbnb.

Și, foarte important, proiectul a primit Premiul secțiunii “Arhitectura locuinței” la Anuala de Arhitectură București 2018, un proiect-festival despre care am stat mai mult de vorbă cu dr. arh. Emil Ivănescu, noul președinte al Ordinului Arhitecților din România– filiala București, aici.

Casa de vacanță din Măgura – proiect semnat de arh. Irina Wrenn (proprietara casei) și arh. Raluca Vișinescu, înseamnă 250 mp construiți (și terasele care o înconjoară), împărțiți în parter (living, dining, zonă de joacă, bucătărie, baie și cameră tehnică) și etaj (patru dormitoare și două băi). Noi ne-am concentrat mai ales pe primul nivel al casei – ne-au cucerit terasele, recunoaștem! – iar fotografiile o să îți ofere o idee despre cum arată iarna aici – au fost făcute la începutul anului, când zăpada încă îmbrăca munții.

Povestea casei cere un pic de context: Irina s-a mutat din România la scurtă vreme după ce a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, așa că, în 2008, s-a hotărât să pună la punct un proiect – loc de întâlnire a familiei ei numeroase, cu mulți copii, care se adună în România de peste mări și țări pe perioada vacanței. Cu Raluca era prietenă încă din timpul facultății, așa că o colaborare a venit firesc: Irina s-a ocupat de concept, planuri și amenajarea casei, de la distanță în mare parte, iar Ralucăi i-a revenit responsabilitatea detaliilor tehnice și a urmăririi șantierului de la fața locului.

Cele mai simple decizii au venit odată cu alegerea materialelor și asta pentru că, pe de o parte, Regulamentele de Urbanism ale Parcului Național Piatra Craiului dictează folosirea exclusivă a materialelor tradiționale și, pe de altă parte, accesul auto e foarte anevoios, așa că arhitectele și-au dat seama că aducerea altor materiale ar fi însemnat o bătaie de cap inutilă. Ca urmare, ecuația construcției și-a găsit rapid rezolvarea: fundația și soclul casei = beton – “totuși, zona e stâncoasă, așa că nu s-a turnat fundația în pământ, ci doar s-a scos stratul vegetal și s-a legat casa de stânca de dedesubt”, așa cum ne spun arhitectele, – iar structura, finisajele exterioare și o parte dintre cele interioare = lemn. La interior, excepția o fac închiderile, pentru care echipa a ales gips-cartonul: mai ușor de manevrat și cu un aer mai puțin rustic decât ar fi creat pereții interiori în totalitate placați cu lemn.

“Am vrut să avem o amenajare simplă, funcțională, deopotrivă minimalistă și bine integrată în peisaj, în sat, deci cu influențe rurale, rustice. Pentru partea de rural contribuie materialele, învelitoarea e din șindrilă de lemn, panta învelitorii e cea uzuală a caselor vechi din sat, pardoselile sunt din dușumea de lemn. De cealaltă parte, însă, geometria casei e simplificată, modernistă, funcționalitatea, de asemenea – soluția de încălzire de la parter, cu radiatoare îngropate în soclul clădirii, deasupra cărora s-a realizat pardoseala ca o grilă de lemn, e tot una modernistă”, ne spun arhitectele.

Dar chiar dacă datele inițiale au sunat simplu – materialele naturale, profilul geometric al construcției, deschiderea către peisaj – rezolvările care țin de tot felul de probleme tehnice au schimbat imaginea generală: planurile de structură ale fundației și soclului din beton au fost modificate de trei ori, de fiecare dată când arhitectele au ales și reales profilul de tâmplărie folosit la ferestre. Într-un final, au optat pentru tâmplărie din aluminiu, Schueco, cu geam termopan.

“Cele mai mari dificultăți au ținut de accesul dificil și iernile grele din zonă, într-o oarecare măsură de criza economică (2008-2012) și de faptul că Irina nu locuiește în România. Ca urmare, construcția casei s-a desfășurat pe o perioadă de 7-8 ani – chiar și acum unele elemente minore nefiind realizate, dar existând planuri de a fi făcute…”, ne-a povestit Raluca. 

Iar modificările planurilor inițiale nu s-au rezumat doar la ferestre: în proiectul inițial, fațadele casei nu includeau nicio contravântuire din lemn care să preia din presiunea vântului puternic asupra construcției. Aici a intervenit constructorul, care a optat pentru o soluție ceva mai rustică, dar mai sigură decât cea aleasă de arhitecte. Raluca ne-a explicat mai multe:

“În proiect, toate elementele de lemn erau fie verticale, fie orizontale, iar proiectul de structură era calculat așa încât rigidizările să se realizeze prin părțile de perete plin (cum se și întâmplă) și prin cabluri metalice – o soluție mai high-tech și mai puristă decât cea realizată în final. Și asta pentru că am colaborat cu un constructor (firma Lucval, din Cristian, jud. Brașov), care nu a avut încredere în propunerea noastră și a introdus elementele în V, din lemn, care se văd în zona traselor laterale. Privind retrospectiv, cred că rezolvarea lui a fost mai bună: o intervenție ceva mai rustică decât restul designului, dar care dă casei lejeritatea, ieșirea din dogmă și integrarea mai bună în sat pe care ni le doream, de fapt”.

Îți spuneam mai sus că Raluca și Irina au plănuit o amenajare simplă, în care funcționalul să fie cuvântul de ordine și noi spunem că au reușit. Piesele de mobilier sunt minimale, IKEA-style, dar ce nevoie ai avea de mai mult cu asemenea priveliște? Ne-a plăcut mult scaunul așezat chiar în fața ferestrei – un televizor chiar nu și-ar mai găsi locul aici 🙂 .

Dincolo de dificultățile și modificările de scenariu la care au recurs de-a lungul proiectului (foarte) îndelungat, le-am cerut Ralucăi și Irinei să ne povestească și despre satisfacțiile de care au avut parte. Și abia acum ajungem la explicația titlului acestui material:

“Una dintre cele mai mari satisfacții este legată exact de îmbătrânirea casei. Pentru că, după 10 ani (acum) de la începerea structurii de lemn și până în prezent, lemnul a lucrat, s-a oxidat, și-a schimbat culoarea de la soare și umezeală, așa că, din punctul de vedere al integrării casei în peisaj și în sat, acum e casa pe care doream să o construim și nu cu ani în urmă, când lemnul nou era aproape strident față de casele vechi de zeci sau o sută de ani din zonă. Din punctul meu de vedere, acesta e unul din lucrurile pe care încerc din ce în ce mai mult să le urmăresc în proiectele pe care le fac: să îmbătrânească frumos, să arate bine, poate chiar mai bine, peste ani”, ne-a spus Raluca. 

Și o fotografie din plină vară, când iarba verde te cheamă la Măgura…

Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în capitală și în diaspora. Intenția organizatorilor pentru ediția anului 2018 a fost de a identifica coeficientul de plus-valoare pe care arhitectul și arhitectura le aduc vieții urbane contemporane, iar tema a fost “de utilitate publică”. Citește aici interviul cu noul președinte OAR-B, dr. arh. Emil Ivănescu.

Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Arhitectura locuinței” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2018 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești.

Fotografii: Răzvan Manea