Dintr-un mix virtual-real-virtual în altul, cu trecere prin aplicația dARe by Samsung, realitatea augmentată și animația 3D.

Dacă ești din generațiile 30+, primul gând când citești titlul ar putea să fie că norvegienii de la a-ha au știut înaintea noastră ce urmează, doar că nu ne-au explicat cum se întâmplă: în romanțiosul clip de la “Take On Me”, Morten Harket scoate un braț dintr-o ilustrație alb-negru și o invită lângă el pe noua lui fană. Prin urmare, un fel de mix virtual-real, creativitate în mișcare.

Sâmbăta trecută, pe 18 mai, am trecut și noi prin câteva scene asemănătoare (- componenta romantică ?), dar cu circuit invers celui din clip*: la One Night Gallery de la Teatrul Odeon, am mers echipați cu cea mai nouă versiune a aplicației dARe by Samsung, iar personajele geometrice din lucrările semnate de graphic designerul și ilustratorul Sebastian Pren s-au materializat brusc, la un simplu scan cu telefonul :)!

*spoiler: realitatea augmentată și animația 3D sunt la mijloc!

dARe

Fațada si pereții laterali ai Teatrului Odeon au fost animate prin video mapping.

dARe

Expoziția a făcut parte din circuitul evenimentelor Noaptea Muzeelor, Bucharest Technology Week și Creative Quarter Festival.

Toată desfășurarea de forțe a avut loc în lobby-ul industrial de la subsolul Teatrului Odeon, unde am fost întâmpinați încă de la început de un panou care ne sfătuia să descărcăm gratuit aplicația dARe by Samsung din Google Play sau App Store – chiar și noi, care veniserăm pregătiți, cu aplicația descărcată de la ediția One Night Gallery de la Casa Monteoru din luna martie, a trebuit să facem un update ca să primim noua funcție de animație 3D.

dAReȘi asta pentru că spectacolul de new media art a fost pus în mișcare de lucrările cu animații 2D și cea cu animația 3D pe care o puteai vedea intrând în sala unde a avut loc și concertul Tomma Alistar. Unii dintre noi am primit chiar și varianta mini a acestei lucrări, sub formă de sticker 🙂 .

În expoziție am trecut prin fața fiecăreia dintre cele 9 lucrări de artă semnalizate cu ecusoanele dARe by Samsung, am scanat pe fiecare în parte folosind aplicația, iar construcțiile geometrizate, foarte colorate și amplificate și personajele din ilustrațiile lui Pren au început să danseze / să se dărâme / să se reconstruiască în fața noastră instantaneu.

dAReExtensia lucrărilor în realitate augmentată folosind aplicația dARe by Samsung a fost realizată prin colaborarea cu animatorii Carl Rethmann și Dragoș Boțcău, iar animația 3D a fost realizată in-house de One Night Gallery.  dARe

Nu știm dacă și personajele din “Take On Me”, de care îți spuneam la început, erau în temă, dar explicația tuturor acestor bariere dărâmate dintre tehnologie, artă și realitate  este transferul de stil artistic: o tehnică de inteligență artificială (IA) care se bazează pe deep learning și rețele neuronale care pot distinge și memora trăsături mai mult sau mai puțin evidente ce țin de stilul artistic al ilustrațiilor analizate (culoare, forme, accente). Mai apoi, tehnica le poate aplica în noi exemple, creând live noi lucrări de artă ce au ca subiect principal persoanele care testează instalația.

dAReExperiențele imersive din cadrul expoziției au fost completate de instalații supradimensionate, ca infinity mirror cu animații hipnotizante. 

Sâmbătă seara, expoziția One Night Gallery a fost suficient de aglomerată cât să nu reușim să o explorăm atât timp cât ne-am fi dorit, dar pare că acesta a fost doar începutul. Abia așteptăm să vedem care va fi următorul update al aplicației și cum o să se traducă vizual 🙂 .

Fotografii: Miruna Gheoca, Lorie Răfăilă, Diana Bogdan

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed