Un anunț de licitație lipit pe o poartă, în vara lui 2012. Așa începe povestea casei cu numărul 119 din Richiș — o casă aflată în degradare avansată, pusă gaj la bancă de un investitor falimentar, prin care ploua și în care apa băltea în beci.

Continuăm seria „Cum prinde viață patrimoniul rural din Transilvania: 5 case restaurate de Mihai Eminescu Trust”  o serie editorială care urmărește cinci case restaurate de MET în Viscri și împrejurimi — cinci case, cinci povești și o lecție despre cum se reconstruiește identitatea rurală.

Poveștile sunt documentate alături de Caroline Fernolend, directoarea executivă a fundației. În primul episod am fost la Viscri 63, prima casă cumpărată de fundație și cea care a devenit model pentru un sat întreg. Astăzi ne mutăm la Richiș, un sat săsesc de lângă Biertan, la casa cu numărul 119.

Citește și: Viscri 63: casa salvată care a devenit model pentru un sat întreg (episodul #1)

Apropo de Viscri, proiectul cu care a început Mihai Eminescu Trust – EcoH2O – Stația de epurare de la Viscri a fost selectat printre cei 4 finaliști ai categoriei Enhancing Circularity, Sustainability and Innovation din cadrul prestigioaselor premii New European Bauhaus 2026. Votul public este deschis până pe 10 iulie 2026, iar proiectul EcoH2O concurează în Strand A – NEB Champions. Votează această inițiativă românească de sustenabilitate și inovație aici.

O casă scoasă la licitație

MET lucra deja în Richiș din anul 2000 — cursuri de formare pentru „noi meșteri” din sat, consolidări și restaurări cu materiale tradiționale. Dar povestea casei 119 începe abia în vara lui 2012, cu un anunț lipit pe o poartă.

„Într-o zi, în vara anului 2012, am văzut pe poarta casei nr. 119 un anunț de licitație. Casa era într-o stare avansată de degradare. Un investitor pusese această casă gaj la bancă pentru un împrumut și dăduse faliment”, povestește Caroline Fernolend.

Richiș 119 before

A urmat un proces de așteptare aproape strategic: după trei licitații la care casa nu s-a vândut, prețul a coborât suficient încât fundația să o poată cumpăra. Miza era clară — casa se afla chiar în centrul satului, iar salvarea ei însemna mai mult decât salvarea unei singure clădiri.

Richiș 119 after

Prima vizită nu a fost una ușoară.

„Prima impresie a fost tristă: ploua în casă, tencuiala era căzută, curtea plină de buruieni, apă în beci. Am fost impresionată să găsim în două camere parchet de stejar, desigur parțial păstrat. Dar încă de la prima vizită am văzut potențialul acestei case și în mintea mea vedeam cum ar putea arăta totul după restaurare.”

Trei ani de restaurare, cu meșteri din sat

Ca la toate proiectele MET, restaurarea de la Richiș 119 s-a făcut cu tehnici și materiale tradiționale și, mai ales, cu oameni de acolo. Meșterul Rareș din Richiș, împreună cu echipa lui, a lucrat la casă timp de trei ani. Tâmplăria și mobilierul au fost confecționate de tâmplarii din Richiș și din Mălâncrav.

Norocul — sau răbdarea cu care casa și-a așteptat salvatorii — a făcut ca multe elemente originale să fie încă recuperabile: o parte din verandă, geamuri și uși cu modelele specifice, ornamente pe fațadă. Parchetul de stejar a fost recuperat, recondiționat și repus în drepturi.

 „Pentru tâmplar a fost greu să refacă geamurile în semicerc, să restaurăm și să potrivim parchetul. O mare problemă a fost umiditatea din beciuri, casa aflându-se în proximitatea pârâului”, spune Caroline Fernolend. „Suntem foarte recunoscători fundației MET Londra, care a susținut financiar tot procesul de restaurare și dotare al casei.”

Mobilierul: cumpărat din sat, cu tot cu poveste

Unul dintre cele mai frumoase detalii ale acestei case ține de proveniența mobilierului. O parte din piesele aflate acum în camerele de oaspeți au fost cumpărate chiar din Richiș — de la familii care doreau să-și „modernizeze” camerele.

„Acum dețin un loc de cinste în casa noastră”, spune Caroline Fernolend.

E un circuit aproape poetic: obiectele pe care satul le-a lăsat în urmă s-au întors în centrul lui, într-o casă care le pune în valoare. Restul mobilierului a fost confecționat de tâmplarii locali, în stil tradițional, adaptat nevoilor contemporane de locuire și de specificului fiecărei camere.

Casa are acum 5 camere, fiecare cu baie proprie, o bucătărie complet utilată și o bibliotecă deosebită, realizată de un tâmplar local, completată cu un pian și fotolii primite donație de la MET Londra.

Ce descoperă oaspeții

Primul moment memorabil se întâmplă chiar la intrare.

„Foarte mulți dintre oaspeții noștri sunt plăcut impresionați de curtea și grădina casei după ce deschid poarta mare de la stradă”, spune Caroline Fernolend.

Apoi, treptat, casa se dezvăluie: biblioteca, cu o colecție impresionantă de cărți, devine locul preferat în zilele toride și în serile răcoroase. Iar Anca, soția meșterului Rareș, care și-a deschis un punct gastronomic local, răsfață oaspeții cu preparate tradiționale.

Majoritatea vizitatorilor rămân 3-4 zile sau mai mult. Mulți revin an de an.

Și aici, ca la Viscri, restaurarea unei case a însemnat mai mult decât o clădire salvată: venitul care ajunge prin proiectele MET la meșteri și la familiile lor contribuie direct la bunăstarea comunității. Iar impactul vizual al unei case restaurate în centrul satului se vede și se transmite.

Urmează: Episodul 3 din seria „Cum prinde viață patrimoniul rural din Transilvania: 5 case restaurate de Mihai Eminescu Trust.” Stay tuned!

Fotografii: via MET
Documentare: Alexandra Bujeniță