6 amenajări corporate și retail cu poveste. Ție care-ți place mai mult?
Rubrica dedicată Anualei de Arhitectură 2019 ajunge astăzi la un nou capitol și o nouă categorie – Secțiunea Arhitectura spațiului interior / amenajări corporate și retail, unde ne-am bucurat să descoperim prieteni vechi și proiecte faine puse la cale de arhitecți în săli de sport, magazine și birouri, unde suntem siguri că se muncește cu mai mult spor grație design-ului la înălțime. Citește celelalte articole ale rubricii Anuala de Arhitectură 2019 aici. Meșteshukar ButiQ (Stardust Arthitects) – premiul secțiunii Ți-am promis încă din titlu povești, așa că, hai să începe cu una autentică și care se țese – pe bune – în magazinul-atelier Meșteshukar ButiQ, unde produsele artizanale din lemn, alamă și nuiele fac parte din decorul de basm. ❤️ Locul pe care îl știm bine și îl iubim deja – citește aici mai multe – a fost reamenajat anul trecut, în urma unui concurs organizat de Ordinul Arhitecților. Proaspătul design este o invitație la meșteșugit pentru cei care-i trec pragul. E de ajuns să tragi un scaun mic, desprins parcă din <Capra cu trei iezi>, să iei loc la masa mare de lemn și să te apuci de treabă – de finisat o lingură de lemn, de legat o mătură sau, de ce nu, de țesut un covor. ❤️ Espace Labyrinthe Paris 61A (Lime Studio) – nominalizare Părăsim magazinul atelier pentru un labirint urban și parizian din inima Bucureștiului. Pe strada Paris, la numărul 61A se află Espace Labyrinthe, un spațiu imaculat pentru evenimente, expoziții, pop-up stores, etc. De acolo vor veni culorile! ? Lumina din belșug și plantele verzi dau universului alb un strop de magie! N-aveam cum să părăsim clădirea fără să ne minunăm de contrastul perfect între albul pereților și balustradă, ferestre și uși negre din fier forjat. Birou avocatură (REC, Bucharest / BIROARCHITETTI, Milano) – nominalizare Un alt fel de contrast descoperim și în biroul unei importante firme de avocatură cu filiala la București – albastru-gri, alb și un strop de galben solar. ☀️ Așa cum observi în fotografie, încă de la recepție începe un “zid chinezesc” – o structură formată din elemente verticale și orizontale, care continuă până în sălile de ședință. Birouri B-lay (LTFB Studio & RIZI) – nominalizare Pentru o poveste cu mai multă culoare, hai să vezi cum arată birourile B-lay, un loc unde design-ul a fost pus la cale chiar cu ajutorul oamenilor care lucrează acolo. S-a organizat un workshop, angajații au fost întrebați ce-și doresc și care sunt nevoile lor vizavi de spațiu, iar arhitecții i-au ascultat și au transformat ideile lor în realitate. Angajații au fost chestionați inclusiv despre ce scaune și canapele vor, despre locul în care stau în pauze, ba chiar au fost puși să deseneze planul biroului actual. Un branistorming care se regăsește și în instalația de lumini din sala de ședințe. ? Zenith Power to the people (Pianoterra) Să tot muncești și când ai biroul la Zenith Power to the people. Aici arhitecții au folosit culori reci care să încurajeze focusul și au gândit toată amenajarea în jurul echipelor. Astfel, zonele de lucru sunt întrerupte de spații “capsulă” alternative, pentru relaxare, conectare sau brainstorming. Beat 45 (CZ CAD) – nominalizare Iar după atâta muncă în birouri cool, vine și răsplata la… sala de sport. ? Chiar zilele trecute îți povesteam aici că ne dorim să facem mai mult sport în 2020, în săli cu design inclus, și uite că Universul ne scoate în cale Beat 45 – minimalism, lux și spectacol. Arhitecții s-au documentat și-au vizitat studiouri de fitness din Amsterdam, New York și Londra și-au transformat subsolul unei clădiri de servicii, plin de instalații, într-o sală de sport uau! Anuala de Arhitectură București este un festival organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (OAR-B), care premiază și promovează fie proiecte arhitecturale din București, fie proiecte realizate de arhitecți și birouri de arhitectură localizate în Capitală și în diaspora. În 2019, Anuala de Arhitectură a inițiat programul “FORUM BUCUREȘTI”, care continuă și în 2020, cu scopul de a analiza oportunitățile de dezvoltare arhitectural-urbanistică a Capitalei din perspectiva europeană. Poți vedea și alte proiecte înscrise în categoria “Amenajări corporate și retail” din cadrul Anualei de Arhitectură București 2019 aici. Stai cu ochii și cursorul pe Designist.ro pentru următoarele povești. Fotografii: Meșteșukar ButiQ – Vlad Albu |Espace Labyrinthe Paris 61A – Sabin Prodan | Amenajare birou avocatură – Andrei Mărgulescu | celelalte proiecte – prin Anuala de Arhitectură |