A venit și soluția pentru spații mici


Parcă răsărit din zăpadă, acest birou vine și face lumină în garsonieră, în living sau în dormitor, dacă acolo îți rămăsese un loc cât de mic pentru o zonă de lucru. Strânge totul în calea lui și se așază cuminte la perete. Este cel mai nepretențios coleg de apartament pe care l-am întâlnit vreodată, nu degeaba a câștigat pentru discreția lui Interior Innovation Award 2012, categoria Best of the Best, la imm Köln.

Îl cheamă Flatmate, știe că mai puțin înseamnă mai mult și are o adâncime de doar 132 mm!! (care include și cei 10 mm distanță creată de la perete, după fixarea în console), ceea ce probabil îl face cel mai îngust birou complet echipat de pe piață. La sol, ocupă doar 0,09 mp, iar asta mă convinge (înainte chiar de a-i afla prețul) că am găsit exact biroul de care aveam nevoie.

Designerul este berlinezul Michael Hilgers, iar firma producătoare este Müller Möbel, care ne-a atras atenția și anul trecut, la același târg de mobilier de la Köln, cu biblioteca Konnex.

Blatul de lucru măsoară 710 mm x 420 mm, adică exact cât ai nevoie pentru un laptop de 17 inch și un mouse. Deasupra, poți atașa suporturi metalice (3 sunt inlcuse), pentru iPAd, dosare, etc., ca să ai totul organizat nemțește. 🙂

Flatmate este disponibil în mai multe variante de culoare, printre care și negru.

Este prevăzut cu sursă de lumină și electricitate, deci îți poți lăsa în interiorul lui, la încărcat, tableta sau telefonul, iar cablul său de alimentare măsoară 1,80 m.

Un scaun Panton (care la noi se poate cumpăra prin magazinul Intro), alb sau colorat,
ar contura firesc colțul tău de lucru de designist. 🙂

Și încă mai are ceva de oferit: două spații laterale de depozitare, unde îți poți pune
CD-urile sau chiar laptopul atunci când nu-l folosești. 

Cât costă? Este o noutate pe piață, e compact, salvează spațiu, arată bine, a câștigat deja un premiu de design, are spații de depozitare, apare, dispare, deci nu are cum să fie ieftin ca braga. Noi l-am găsit aici cu 990 de euro, la care se adaugă taxe de transport.

5 Comments

  1. Arata superb. Mi-as dori si eu un astfel de birou, desi nu am problema spatiul acasa, dar arata prea bine, e mult prea organizat ca sa nu ti-l doresti. It’s on whishlist! <3

  2. Elis Popescu

    Da, un așa birou nu stă mult pe lista de așteptare. 🙂

  3. […] birou care a câştigat Interior Design Award 2012 ţi l-am prezentat deja pe Designist – aici. Tot în 2012, Michael a creat această piesă irezistibilă pentru balcoane mici (vezi site-ul), […]

  4. […] după ce în 2012 câștiga Interior Design Awards cu un birou super slim & practic – Flatmate, tocmai a devenit în 2013 câștigătorul aceluiași premiu tot cu o soluție pentru un birou mic: […]

  5. […] câştigat Interior Design Award 2012 și despre care poți citi mai multe pe site-ul designist.ro aici. Tot în 2012, Michael a creat această piesă irezistibilă pentru balcoane mici (vezi site-ul), […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed