Apartamentul-concept amenajat în interiorul showroom-ului PIATRAONLINE
De când a început toamna, simțim că nu putem ține pasul cu noutățile, una mai faină decât cealaltă, puse la cale de echipa PIATRAONLINE. 🙂 Totul a început cu materialul nostru preferat din showroom-ul lor – ardezia flexibilă. Încă nu am pus în practică proiectul personalizării a două piese de mobilier cu ardezia flexibilă Skin, dar va urma – așa să ne ajute minivacanța, 😉 În octombrie au ales să susțină Trienala de Arhitectură East Centric și să prezinte în cadrul ei acest material inovator, care, pe lângă multele și relativ simplele aplicații, are grijă și de resursele naturale ale planetei. Și, dacă ar fi să bifăm doar lista scurtă a noutăților cu care au întâmpinat toamna, e musai să menționăm rebranding-ul semnat de Phenomena Laboratory. Noua platformă PIATRAONLINE.ro este mult mai prietenoasă cu toți cei care caută produse, informații și inspirație pentru proiectele lor de amenajare cu piatră naturală. Noul logo și noua interfață a platformei PIATRAONLINE.ro Noutățile, firește, nu se opresc aici. De asta vă și spuneam că a fost o provocare faină pentru noi să le ținem ritmul și să le experimentăm, pe rând. Iar apropo de inspirație îmbogățită cu experiențe pentru fiecare dintre voi, facem un tur în apartamentul-concept proaspăt amenajat în interiorul showroom-ului: o premieră în România! Este primul apartament-concept amenajat în interiorul unui showroom de piatră naturală, semnat de Phenomena Laboratory, tocmai pentru a vedea cum pot fi transformați contemporan 60 de metri pătrați, cu finisaje actuale & naturale.
Un perete de mozaic în dining! Copacul- vieții. De ce un apartament concept în incinta unui showroom de piatră naturală? Rolul apartamentului-concept este acela de a-ți prezenta cum arată marmura, granitul, onixul sau travertinul în living, dormitor, bucătărie sau, de ce nu, pe o piesă de mobilier. În plus, vei ști care este bugetul în care te încadrezi în funcție de finisajele pe care le alegi. Valoarea estimată investită în apartamentul-concept, format din două camere, baie și bucătărie, introducând în decor cele mai moderne și solicitate produse din piatră naturală, a ajuns la 32.000 Euro, pentru întregul spațiu de 60 de metri pătrați. Această sumă reprezintă valoarea totală a finisajelor, a mobilierului, a decorațiunilor și a altor elemente de bază în decor, pentru orice tip de apartament.
Ne-a plăcut mult baia! Lavoarele din piatră naturală sunt extrem de scenografice. Apartamentul a fost inaugurat săptămâna trecută în prezența jurnaliștilor, care i-au aflat povestea direct de la Mariana Constantinescu-Brădescu și Eduard Baicu. La noi vestea a ajuns când tocmai îi întrebam cum a fost de Black Friday. Dacă vă amintiți, pe 18 noiembrie, showroom-ul și magazinul online au anunțat reduceri de până la 80% la 20.000 de metri pătrați de piatră naturală. Ne așteptam să fi fost foare bine, însă a fost… peste excelent: vânzări de aproximativ 320.000 Euro, adică de două ori mai mari față de 2015, când s-au vândut produse din piatră naturală în valoare de 150.000 Euro. (!) Iar, ca să avem și imaginea viitorului apropiat, care sună foarte bine, PIATRAONLINE încheie acest an cu o cifră de afaceri de 5.500.000 Euro, în condițiile în care pentru 2017 estimează o creștere între 20 și 30%. Showroom-ul PIATRAONLINE, din Aleea Teișani Nr. 137A (București) Când ești constant preocupat de dezvoltare și de prezentarea cât mai competitivă a ceea ce ai mai bun de oferit clienților tăi, recunoașterea nu va întârzia să apară. Pe 16 noiembrie, în cadrul celei de-a 11-a ediții anuale a Galei Premiilor eCommerce (GpeC), din cele peste 90 de companii înscrise în competiție, PIATRAONLINE a câștigat locul I la categoria „Casă, Grădină și Unelte” pentru performanțele notabile înregistrate în acest an. Și pentru că e și mai frumos să dăruiești, și pentru că vine Crăciunul, zilele acestea ne-am minunat pur și simplu în fața bradului creat de PIATRAONLINE & Phenomena, din ardezie flexibilă, pentru a fi donat în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun. Brăduț din ardezie flexibilă. Atât de simplu, grafic & minimalist! Credeați că am încheiat lista noutăților de dinainte de Crăciun? Ei bine, nu. 🙂 Apartamentul-concept amenajat în interiorul showroom-ului ne-a dus cu gândul la un alt proiect, și mai spectaculos, tot cu piatră naturală, selectat la ELLE Deco Design Awards, în octombrie. Vă lăsăm doar cu o imagine-teaser, iar povestea va urma curând, înainte de Crăciun, doar nu o putem lăsa pentru la anul. Asta și pentru că 2017 înseamnă 10 ani de PIATRAONLINE, iar activările aniversare ce vor urma vor fi, fără îndoială, noi povești de design interior în sine. Va urma… Fotografii: prin PIATRAONLINE |