“Arăți așa de trist, de parcă ți-ai vândut terenul”. Nu-i nimic, mai bine îți cumperi un apartament nou.

Aceasta ar fi corespondentul lituanian al proverbului românesc “Ți s-au înecat corăbiile”. Mă refer la prima parte a titlului, bineînțeles. Ceea ce ne arată că, deși ambele țări au ieșire la mare, lituanienii par să aibă un simț al proprietății mai dezvoltat decât al nostru, nu degeaba se clasează pe primele locuri în Europa la nivelul de proprietăți deținute al populației. Nu că nouă ne-ar plăcea să stăm în chirie, Doamne, ferește! (se pare că la proprietăți deținute suntem pe primul loc în lume), dar dacă tot cumpărăm, haideți să cântărim bine înainte de a lua decizia finală.

The park 02Blocul The Park, văzut de pe aleea care duce în parc.

Lituanienii de la Hanner, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Lituania, cu o experiență de peste 15 ani în Europa, ne-au impresionat prin calitatea locuințelor pe care le construiesc, nu o dată premiate la nivel internațional. Cel mai recent proiect finalizat în România este ansamblul rezidențial The Park, aflat literalmente la o aruncătură de băț de Parcul Tineretului (am fost noi acolo și confirmăm). Apartamentele au deschidere către o mare de verdeață, sunt luminoase și impecabil finisate (noi am făcut ședința foto și vi le vom prezenta în curând pe larg).

The Park 04Panorama asupra parcului Tineretului , văzut de la etajul 8, din The Park.

Am stat de vorbă cu Mindaugas Valuckas, CEO & member of the board la Hanner Group, despre acest nou proiect, despre avantajele de a locui într-un bloc nou, despre mentalități locale, diferențe și asemănări. Am descoperit că, deși mulți dintre noi asociază Lituania și restul țărilor baltice cu fostul bloc sovietic și Europa Centrală și de Est, lituanienii sunt mai aproape de finlandezi ca mod de viață și împărtășesc multe dintre valorile scandinave.

The Park MindaugasMindaugas Valuckas, CEO & member of the board la Hanner Group

Sunt sigură că cititorii noștri sunt de acord că în procesul de valorificare a unei locuințe noi contribuie esențial factorii exteriori: natura, localizarea, vecinii, scara blocului etc. Nu e vorba doar de calitatea apartamentului în sine, ci de tot ce vine la pachet cu acesta. Am observat că multe dintre proiectele dezvoltate de Hanner implică coerent, frumos, firesc natura și mediul înconjurător. Câtă valoare aduce acest lucru calității locuirii, calității vieții până la urmă?

Acest lucru face parte din criteriile de bază atunci când alegem terenul pe care urmează să construim un nou proiect. E în natura lucrurilor pentru noi, indiferent unde construim, în Riga, Odessa, în Vilnius sau în București, să alegem zone frumoase, în mijlocul naturii, cum este și locul în care se află ansamblul rezidențial The Park. Practic, 5% din eforturi investim în alegerea și cumpărarea terenului, iar restul de 95% în realizarea produsului final – apartamentul.

Ok, poți să fii dezvoltator imobiliar, să cumperi teren lângă parc, însă, până la urmă, adevărata provocare și adevărata miză este să le oferi oamenilor un produs cât mai bun, cât mai bine realizat, în care să se bucure atât de ce oferă interiorul, cât și de ce oferă exteriorul.

The Park Bajoru Kalvos Vilnius 03Bajoru Kalvos – ansambu rezidențial construit de Hanner în Vilnius, capitala Lituaniei. Pentru acest proiect, copacii au fost salvați în detrimentul realizării unei parcări subterane pe întreaga suprafață. În 2010, Hanner a câștigat premiul “Academy for Sustainable Development” pentru acest proiect de anvergură (860 de apartamente au fost deja finalizate, alte 117 sunt în curs de finalizare).

Știu că ați câștigat multe premii pentru felul în care ați integrat elementele naturale în cadrul proiectelor voastre. Ba chiar ați mers mai departe de atât: ați salvat copaci, ați regândit structura parcărilor subterane pentru a-i lăsa în viață și a oferi oamenilor natura. În România nu se întâmplă acest lucru de fel și cred că oamenii ar trebui să știe că voi aveți această abordare ecologică, că acolo unde construiește Hanner, naturii i se acordă respect. Din această perspectivă, cum se vede The Park?

Din punctul acesta de vedere, poate că The Park nu este cel mai bun exemplu din portofoliul nostru, însă și aici am îmbunătățit zona, mă refer la terenurile virane din jurul The Park, care arătau dezolant. O să continuăm să facem acest lucru, chiar dacă terenurile pe care le cosmetizăm nu sunt proprietatea noastră. Am avut mare grijă ca șantierul să nu afecteze natura, solul și să lucrăm foarte curat.

The Park Bajoru Kalvos Vilnius 02Bajoru Kalvos, ansamblu rezidențial construit de Hanner în Vilnius. Locul de joacă și fântâna arteziană. 

Întotdeauna facem tot posibilul să folosim natura la maximum în folosul oamenilor din comunitate. Chiar dacă pentru noi este o investiție mai mare, încercăm să construim parcări subterane astfel încât spațiul outdoor să-l oferim oamenilor, nu mașinilor.

Acum, pentru că prețurile imobilelor au scăzut destul de mult pe piață, am ales ca la The Park să nu construim o parcare subterană, pentru a menține un preț corect pentru clienții cărora ne adresăm.

The Park - Verkių slėnis Vilnius 3Verkiu slenis, în Vilnius – proiectul nostru preferat din portofoliul Hanner, care a primit în 2008 premiul “Harmonious Development”. O fostă zonă industrială, de pe vremea sovieticilor, aflată în apropierea râului și lângă o biserică veche, monument istoric, a fost transformată într-o zonă rezidențială premium. 

Cât de importante sunt detaliile pentru Hanner?

Sunt foarte importante. Ca să vă dau un exemplu, pentru unul dintre proiectele noastre din Vilnius, Verkiu slenis, am folosit pentru fațadă cărămizi vechi de 100 de ani, aduse din Germania, luate la mână și alese una câte una, tocmai pentru o integrare coerentă a noului proiect într-un sit vechi, protejat.

The Park - Verkių slėnis VilniusAnsamblul rezidențial Verkiu slenis, în Vilnius. Clădirile noi le completează
coerent pe cele vechi. 

Acționarul principal Hanner s-a implicat personal în procesul de selecție a cărămizilor, venind pe șantier săptămânal și supraveghind lucrările. Ne implicăm direct în supravegherea șantierului, în activitățile de zi cu zi, precum și în deciziile care trebuie luate pe parcurs. Avem o echipă de management locală, pe care ne bazăm, însă implicarea noastră directă și coordonarea îndeaproape a lucrărilor sunt esențiale pentru a avea în final produsul pe care ni-l dorim. Am pierdut șirul călătoriilor la București, de când am început The Park. În general, sunt 70% plecat de acasă și doar 30% în Vilnius, unde locuiesc împreună cu familia.

The Park - Verkių slėnis Vilnius 2Ansamblul rezidențial Verkiu slenis, în Vilnius.

Care au fost provocările în România? Presupun că atunci când Hanner începe un proiect într-o altă țară, o parte din proces o reprezintă adaptarea, și nu doar din punct de vedere constructiv, la un context geografic, economic, socio-cultural…

Noi am văzut în România, încă de când am venit prima oară aici, în 2004, același potențial ca în Ucraina și Rusia. România ne oferă posibilitatea de a realiza proiecte la o altă scară, pentru că e o țară mare, spre deosebire de țările baltice, unde terenul este limitat.

Pentru noi, fiind obișnuiți cu o piață mai mică, a fost provocator în primul rând să înțelegem mersul lucrurilor, mentalitatea locală și, în al doilea rând, să găsim cea mai bună abordare. În Lituania suntem unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari, pe când aici nu suntem foarte cunoscuți, chiar dacă The Park nu este primul nostru proiect în România (n.r. Carol Park Residence face parte din portofoliul Hanner).

Apoi, o altă provocare a fost partea legală – tot ce ține de autorizații de construire, cartea funciară ș.a.m.d. Pentru mine încă este un pic învăluit în mister felul în care funcționează lucrurile aici. În Lituania, dar și în Estonia, sistemul legal este mult mai clar, transparent și mai “user friendly”, practic totul se rezolvă la notar. De exemplu, dacă vrei să obții informații despre un anumit teren, te loghezi pe un site specializat, și poți vedea acolo toate informațiile de care ai nevoie. Pe când aici, trebuie să suni la 4-5 instituții, apoi îți dai seama că informațiile nu concordă, trebuie să verifici ș.a.m.d. Asta poate îngreuna considerabil mersul lucrurilor.

The Park structuraFundația blocului The Park

România este într-o zonă seisimică. Fundația blocului The Park este din beton armat în soluție de radier, care se sprijină pe piloți de până la 16 m adâncime. Ați folosit această tehnologie special, ca o adaptare la condițiile noastre geografice?

Într-adevăr, The Park a fost construit pentru a rezista la un cutremur de 9 grade pe scara Richter. Nu folosim această fundație în alte țări, pentru că nu este nevoie, dar am folosit-o în România, mai ales că la urma urmei nici nu mi se pare o investiție foarte mare din perspectiva unui constructor, ci doar un lucru inteligent, care trebuia făcut pentru siguranța beneficiarilor noștri. Lucrăm cu ingineri și arhitecți români, care cunosc mai bine decât noi caracteristicile zonei, supervizarea facând-o periodic inginerul nostru. Așa cum vă spuneam, este în politica Hanner să recrutăm specialiștii local, cred că numai așa pot funcționa lucrurile bine.

The Park apt 3 camerePreview din apartamentul de 3 camere – The Park

În București, se pare că este o diferență de numai 20% între prețul de vânzare al unui apartament nou față de unul vechi. Prețul mediu al unui apartament vechi este de 991 euro/mp versus 1.184 euro/mp ceruți pentru un apartament nou. De pildă, pentru un apartament nou, de 70 mp, aș plăti în medie cu 13. 510 euro mai mult. Ce primesc pentru această diferență?

În Vilnius diferențele sunt similare și vindem destul de multe apartamente. În Riga lucrurile stau altfel, pentru că diferența de preț este foarte mare între un apartament vechi și unul nou. În România, dacă privim din perspectiva prețului pe mp, atunci diferența nu pare foarte mare. Însă dacă ne gândim că apartamentele noi sunt în general mult mai mari decât cele vechi, și mă refer acum la proiectele finalizate înainte de criza economică, atunci diferența de preț rezultată per locuință este foarte mare.

Ei bine, noi aici am schimbat lucrurile și încercăm, prin blocul The Park, să facem accesibilă achiziția unei locuințe noi, de foarte bună calitate, prin oferirea unui apartament mai compact și mai eficient energetic. Ce înseamnă asta? Înseamnă că noi oferim încă o cameră în același număr de metri pătrați pe care îl oferă alți dezvoltatori, lucru de altfel esențial pentru o familie cu copii.

The Park 01Preview din apartamentul de 2 camere – The Park

Asta însă presupune ca potențialii clienți The Park să își adapteze nevoile unei locuințe mai compacte…

Așa este. Consider că, dacă nu avem nevoi speciale de spațiu, nici nu ne trebuie mai mult, când parcul e la o aruncătură de băț și poate fi livingul tău de vară. Așa cum nu ne trebuie două mașini per familie, când putem ajunge la birou cu bicicleta sau cu metroul. Ideea e să locuim confortabil, dar să avem și o viață frumoasă bucurându-ne de natură, de activități afară, de călătorii. Când plătești 70 de lei pe lună pentru încălzire, poți să pleci și în vacanță la ski. Asta oferă The Park.

Eu, sincer, prefer un mic compromis la numărul de metri pătrați din apartament decât la calitatea construcției în care se află. Și astfel am un produs foarte bun, fără să ridic prețul foarte mult, astfel încât piața căreia mă adresez să și-l permită. Ca sa vă dau un alt exemplu, în Riga construim acum apartamente de 3 camere în 54 mp. Pare incredibil, nu? Este compact, micuț, însă oamenii preferă să cumpere 3 camere la preț de două camere.

The Park 06Lobby-ul este foarte mare, primitor și luminos. Ne-a plăcut mult!

Când românii părăsesc blocurile vechi, comuniste, caută în primul rând ce nu au avut: spațiu și o compartimentare funcțională. În perioada boom-ului imobiliar, oamenii își construiau case de 1.000 mp pentru două persoane, scump de întreținut. Sunt acum de vânzare și nu le cumpără nimeni. Cum priviți voi locuitul din perspectiva influenței scandinave?

Da, avem aceeași situație și noi, în Lituania, unde oamenii au un simț acut al proprietății. Pare că soluția pentru un locuit confortabil este și mai mult spațiu. Când de fapt eu consider că nu e așa și că oamenii trebuie să înțeleagă că poți fi fericit și că te poți simți confortabil și într-un spațiu mai compact. Dacă nu îți premiți un apartament de 3 camere, ce faci? Poate e mai bine să ai o zonă de zi mai mică, dar bine gândită funcțional, astfel încât copilul tău să aibă totuși camera lui. Eu văd un potențial mare în piață pe acest segment de cumpărător.

Este posibil ca în 60 mp să ai și loc pentru o masă de dining, dacă compartimentarea este gândită inteligent de arhitect. Consider că acest lucru, dar și comunitatea și localizarea sunt mai importante decât numărul de metri pătrați. Poți avea un plus la acest capitol (și multe haine în dormitor, pe care nu le folosești) și apoi minusuri la toate celelalte. Depinde de fiecare.

The park 05Locul de joacă

Revenind la avantajele locuirii într-un apartament nou, comunitatea adaugă valoare apartamentului, nu?

Da, avantajul cel mai important este apartenența  la o anumită comunitate. În Vilnius și Riga am vândut multe apartamente ca cele din The Park, iar acesta pare să fie cel mai mare motivator de a cumpăra un apartament nou. Pornim de la premiza că, dacă investești într-un apartament nou și faci tu, nu părinții sau bunicii, un efort financiar pentru asta, atunci îți va fi drag să îngrijești și spațiile comune, pentru că și ele fac parte din spațiul tău de locuit. Apoi, șansele sunt mari ca oamenii de aici să provină din același mediu social, ceea ce înseamnă că și copiii lor vor lega prietenii, se vor juca împreună ș.a.m.d.

Pe vremuri, și eu am locuit într-un apartament vechi în Vilnius. Era suficient ca două-trei persoane de pe scară să nu respecte niște reguli de bază, ca de exemplu aruncatul gunoiului la ghenă, pentru a-mi dori să mă mut. Sau câțiva nu își plătesc întreținerea ori nu își fac reparații de bază, și iată cum toată lumea are de suferit.

Un alt avantaj cheie îl reprezintă costurile de întreținere, care sunt mult mai mici. Conform statisticilor, în Lituania, sunt de 10 ori mai mici în apartamentele noi. La The Park, pentru un studio, poți plăti și 70 de lei pe lună, iarna, pentru o temperatură constantă de 25 de grade celsius 24 de ore din 24. Prețul scăzut al încălzirii este foarte important și când faci un credit pentru locuință, diferența aceasta fabuloasă de preț scăzând presiunea financiară a ratei.

The park 03Mic dejun pe balcon. Ce ziceți? 🙂

Percepția mea despre The Park, încă de când am venit și am vizitat ansamblul rezidențial, este că avem de-a face cu un produs de foarte bună calitate, aproape premium, aș spune, dar accesibil unei piețe de mijloc. Este corect?

Poate premium e prea mult spus. Aș spune că suntem undeva în zona “strong medium”. Depinde cu ce compari. Sigur, dacă luăm în considerare că blocul nostru se află practic la intrarea în parcul Tineretului, care este o zonă foarte bine cotată, și că este construit cu cele mai bune materiale și cu o foarte mare atenție la detalii, iar că în Piața Romană sau în Piața Victoriei nu există ansambluri rezidențiale noi, de aceeași calitate, atunci da, am putea spune că ne situăm în zona premium.

Pentru noi a fost o decizie conștientă și asumată de a face o investiție mai mare și de a avea o rată de profit mai mică decât în cazul altor dezvoltatori imobiliari, tocmai pentru că ne dorim să rămânem mult timp pe piață, nu să dăm lovitura și apoi să plecăm acasă. Pentru noi este o investiție pe termen lung.

Avem 15 ani de experiență în dezvoltarea de proiecte rezidențiale, iar de fiecare dată ne străduim să fim din ce în ce mai buni. Iar pentru toate lucrările noastre oferim 5 ani de garanție.

Spre ce piețe noi vă orientați? Republica Moldova, poate, odată cu reorientarea ei pro europeană?

În acest moment ne îndreptăm atenția spre țări mature, din vestul Europei, precum Marea Britanie și Germania. Cred că putem face treabă bună acolo, chiar mai bună decât unii dezvoltatori locali. Suntem în căutarea unor companii foarte bune, din țările respective, cu care să colaborăm.

De asemenea, vom dezvolta proiecte noi aici, în România, pentru că este nevoie de locuințe calitative, pentru că am reușit pe piața de aici să venim cu un produs de foarte bună calitate și deja apreciat, așa că sigur veți mai auzi de Hanner în România. Până atunci îi invit pe cei care vă citesc să ne facă o vizită la The Park.

The park 07

Iar noi vă recomandăm să luați legătura cu Adriana Bîzgan, director de marketing la The Park, o persoană foarte caldă, care vă va face un tur avizat și vă va oferi toate detaliile de care aveți nevoie. Datele ei de contact sunt: tel.: +40 730 849 005 /
e-mail: adriana@thepark.ro

Adresa The ParkStrada Pajiștei nr. 30, sector 4, București
Web: www.thepark.ro
Facebook: https://www.facebook.com/ThePark.Tineretului

Fotografii The Park: DESIGNIST, fotograf: Alex Boghian

23 Comments

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed