Când şi cum ştii că este momentul potrivit să începi pe cont propriu?

Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, este speakerul evenimentului Meet the WOMAN!, organizat de Femei în Afaceri în București, miercuri, 23 septembrie 2015, ora 19:00, la Capital Plaza Hotel. Tema evenimentului va fi „Prima afacere: când şi cum ştii că este momentul potrivit să începi pe cont propriu?”.

Meet the WOMAN! este un eveniment de business networking ce are loc lunar şi se adresează atât antreprenoarelor, cât şi femeilor care lucrează în companii şi sunt specialiste într-un domeniu de activitate.

Mirela Retegan Mirela Retegan

La 36 de ani, Mirela Retegan a inventat Zurli, un concept care urma să revoluţioneze petrecerile pentru copii. Deşi mai existau alte sute de firme pe piaţă, Mirela a crezut că o să facă diferenţa, pentru că ştie, înţelege şi poate să facă şi pentru alţii toate lucrurile pe care le făcea deja pentru copilul ei. Din dragoste pentru copii, Mirela Retegan a creat Fenomenul Zurli, cel mai mare teatru privat din România cu personaje şi poveşti sută la sută româneşti. Un concept care înlocuieşte educaţia formală cu un spectacol al imaginaţiei.

Mirela are o vastă experienţă în media: radio, televiziune şi presa scrisă, unde a condus staţii locale (Radio Transilvania), a făcut ştiri, divertisment şi emisiuni de autor, a fost corespondent BBC, PRO TV şi Mediafax.

Banner Meet the WOMAN!

Tehnici de netwoking cu Paul Renaud

Noua serie de evenimente Meet the WOMAN! îl va avea prezent pe Paul Renaud, Executive Coach şi autor al cărţii „A Networking Book”, ce va prezenta cele mai bune tehnici de networking şi beneficiile conectării cu alte persoane.

Paul Renaud are peste 31 de ani de experienţă profesională, 15 dintre ei în funcţii executive în companii din 10 ţări, este Executive Coach calificat pentru orice nivel de management, cu specializare în optimizarea performanţei şi desfăşoară workshop-ul Masters of Networking, în care pune la dispoziţia participanţilor experienţa lui în acest domeniu.

Paul Renaud

Cum participi la eveniment?

Taxa de participare este de 90 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus).

Accesul la eveniment se face doar cu rezervare şi confirmarea înscrierii. Membrele Femei în Afaceri au prioritate şi beneficiază de 25% discount din costul taxei de participare.

Taxa de participare pentru membre este de 67,5 de lei (nu se percepe TVA / coffee break inclus). Poți afla ce beneficii are o membră Femei în Afaceri şi să ascultaţi testimonialele celorlalte membre!

Înscrierile se fac la: membership@femei-in-afaceri.ro, iar detalii suplimentare se obţin la: 0762 677 111.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed