Casele cu structură din lemn nu sunt doar rustice, ci sunt o soluţie eficientă pentru orice design

Când vine vorba de construcţia unei case, cu greu ne decidem care sunt cele mai bune alegeri pe termen lung. Trebuie să ne gândim la materialele de construcţie, la timpul petrecut pe şantier, la decoratul camerelor și lista pare că nu se mai termină. Şi cum tendinţele ne influenţează mereu, este dificil să ne hotărâm asupra unei locuinţe cu tavan mai înalt sau mai jos, cu etaj sau fără, cu un design minimalist, provensal sau rustic.

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 02

Cu toate că terenul nu este foarte mare, vrem să avem cât mai mult spaţiu, să ne ajungă pentru bucătăria și livingul la care visăm, dar şi pentru dressing, spațiul de luat masa și, dacă se poate, un mic birou în care să petrecem câteva ore pe sâptămână. Vrem ca fiecare copil să aibă camera lui „pentru atunci când va fi mare”, eventual cu intrare separată, dar să fie uşă din lemn masiv sau metalică?

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 05

Cea mai bună soluţie pentru un cămin durabil, ridicat cu materiale naturale, izolaţie termică bună, rezistentă la trecerea timpului şi la cutremure, sunt casele cu structură de lemn HoneyWood. O astfel de construcţie se ridică în timp record pentru că structura din materiale naturale se montează într-o singură zi, iar casa poate arăta exact ca o casă construită din cărămidă sau beton.

Acest lucru este posibil pentru că întreg procesul de prefabricare a pereţilor se realizează în fabrica HoneyWood de la Moineşti, pe baza proiectului arhitectural şi cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generaţie.

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 01

Din momentul semnării contractului, proprietarul casei HoneyWood se poate muta în noua locuinţă în 90 de zile. Cu aceeaşi amprentă la sol, suprafaţa utilizabilă este mai mare decât în cazul construcţiilor din cărămidă sau beton pentru că un perete de lemn are un efect de izolaţie net superior celorlalte materiale la o grosime cu 15% mai mică.

Coeficientul de eficiența termică este net superior la o suprafaţă utilă mai mare datorită pereţilor mai subţiri. Facturile la energie sunt cu 75% mai mici, iar impactul asupra mediului înconjurător este semnificativ mai redus. Mai mult, șantierul este complet nepoluant, lăsând în urmă iarba neatinsă şi niciun maldăr de moloz.

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 04

Aşa cum am spus, structura de lemn nu ne influenţează deloc decorul din interior, care poate fi diferit de la cameră la cameră.  Se pot alege podele din lemn masiv sau chiar din gresie, faianţă sau marmură, pereţi îmbrăcaţi cu tapet sau simplu coloraţi, toate frumos integrate într-un design clasic, vintage sau foarte contemporan, pentru că structura din lemn a casei (care nici nu este vizibilă) nu te condiționează asupra designului interior în niciun fel.

Ți-am mai povestit că pe structură din lemn poți construi orice tip de clădire aici.

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 03

Casa visurilor noastre nu rămâne doar un vis – ea poate fi încăpătoare, eficientă, prietenoasă cu mediul și cu bugetul familiei și, la fel de important, poate fi gata în doar trei luni. Și, contrar prejudecăților, e făcută să dureze pentru cel puţin trei generaţii.

casele cu structura din lemn Honey Wood designist 06

2 Comments

  1. daniela d

    Buna ziua ,
    cum putem obtine informatii legate de pretul la care ajunge o casa si deasemenea un portofoliu aveti?

  2. Buna ziua, Daniela!

    Mai multe informatii poti obtine contactand HoneyWood, firma bacauana care construieste aceste case: http://www.honeywood.ro.

    Iata aici datele de contact:
    Departamentul Relatii cu Publicul
    Rasvan Feldes,
    T 0040 758056369
    E office@honeywood.ro

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed