Cum separi zonele într-o garsonieră de 40 mp?

O mică garsonieră de 40 mp situată la etajul 11 al unui bloc de pe bulevardul Unirii a fost transformată într-un spațiu modern și aerisit, un adevărat mini-loft. Împreună cu prietenii de la Igloo media vă prezentăm soluțiile la care au recurs arhitecții Moka Studio Design și arh. Radu Postolache pentru a individualiza zonele spațiului.

Garsoniera Unirii - Designist (3)

Într-o primă fază, arhitecții au realizat o defragmentare a compartimentării inițiale pentru a obține un spațiu mai amplu și fluid, acesta fiind apoi zonificat funcțional prin elementele de mobilier propuse. Astfel, în numai 40 mp au fost integrate o zonă de zi, cu living, bucătărie și dining organizate în stil open-space, un mic colț de studiu adiacent și o zonă de noapte deservită de un dressing realizat integral din sticlă.

Garsoniera Unirii - Designist (6)

Cele două zone sunt separate printr-un paravan semi-transparent, care este și bibliotecă și suport TV rotativ. Unitatea spațiului este asigurată, pe de o parte, de predominanța albului, întrerupt cu câteva accente de culoare, aplicate ca finisaj pentru piesele de mobilier și, pe de altă parte, de jocul constant dintre opacitate și transparență. La nivel stilistic, arhitecții au optat pentru o linie minimalistă, care include totuși o serie de note discrete cu referințe tradiționale – textura și patina ușor antichizată a pardoselii sau desenele de pe ștergarul oltenesc folosite ca motiv în traforul ușii de la baie.

Garsoniera Unirii - Designist (5)

Garsoniera Unirii - Designist (4)

Lumina joacă un rol important în identitatea amenajării, atât cea naturală, subtil filtrată de rulouri albe pentru a da naștere unor accente cromatice atent studiate, cât și cea artificială, prin corpurile de iluminat care se pot orienta după preferințe pentru a pune în valoare diferite zone și piese de mobilier. Nu în ultimul rând, spațiul terasei oferă o surpriză plăcută, fiind gândit ca o mică grădină, cu pardoseală deck, mobilier din fier forjat și flori, un veritabil loc de relaxare cu o priveliște deosebită asupra bulevardului Unirii.

Garsoniera Unirii - Designist (7)Baia, cu motivul horei de fete traforat

Garsoniera Unirii - Designist (1)

Articolul a fost preluat din revista igloo, numărul 137.

Text: Anca Rotar/Fotografii: Arthur Țințu

6 Comments

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed