Despre post-festival blues și cele mai faine amintiri de la Summer Well 2017
În fiecare vară, internetul se umple de citate și meme-uri despre post-festival blues – melancolia pe care o simți de fiecare dată după ce te întorci din bula perfectă pe care o creează un festival unde te-au electrizat și concertele, și oamenii, și activitățile adiacente. Noi, de exemplu, deja îi ducem dorul celei de-a șaptea ediții Summer Well, prezentat de Orange, la Domeniul Stirbey din Buftea weekendul care tocmai s-a încheiat. A fost exact întreruperea de ritm de care aveam nevoie și doza de efervescență și pasiune care ne-a transportat într-o vacanță în care nu ne-ar deranja deloc să rămânem mai mult de-un weekend 🙂 . Așa că mai punem un All the Kings în căști, cât să fim siguri că reintrăm în mood-ul de festival, și facem o scurtă listă a celor mai faine amintiri de la Summer Well-ul de anul acesta și principalele motive pentru post-festival blues-ul nostru. Festivalul ca o vacanță a început anul acesta cu o zi mai devreme, pentru că organizatorii ne-au surprins cu o idee care ne-a făcut, vineri, să plecăm mai devreme de la birou: Orchestra Simfonică București a urcat pe scena Summer Well cu un playlist format din piese ale lineup-ului oficial al festivalului, iar noi, care ne așezaserăm pe pajiște la un night picnic liniștit, am fost cuceriți instantaneu. Partituri Interpol, Editors, Glass Animals și The Kills inundând întreaga pajiște a domeniului? Nothing was wrong (wink-wink 🙂 )! A doua zi am revenit cu forțe proaspete și gata de dans. Ne-am entuziasmat iar, la fel ca anii trecuți, când am văzut cardurile speciale Summer Well – nu a mai trebuit să ducem grija jetoanelor și, pentru aceia dintre noi care țin la suveniruri de tot felul, sunt chiar niște amintiri post festival. Noi le-am păstrat 🙂 . Apoi, aproape de intrare, organizatorii ne-au luat și în balon(ul cu aer cald), iar noi nu am avut nimic împotrivă. 🙂 Dacă ai frunzărit măcar un pic Facebook-ul sau Instagram-ul în ultimele zile, e puțin probabil să nu fi văzut instalația Super Hot de mai sus măcar de câteva ori prin pozele prietenilor tăi. Și nouă ne-a plăcut mult, mai ales că este o creație designish: s-au ocupat de ea designerii britanici Morag Myerscough și Luke Morgan, parte a Supergroup London și autorii unei serii întregi de instalații răspândite pe întregul domeniu al festivalului. Și dacă e vorba și de design, și de tehnologie, noi suntem de-a dreptul mulțumiți 🙂 . Am avut parte de asta în cortul Orange Connected Experiences. Da, ne-am cățărat și noi pe bicicleta statică și am pedalat pentru programul educațional Digitalia și da, ne-am făcut și noi câte un Gifgif, numai bun pentru Social Media. Dacă tot am zis Social Media, ne-am amintit și de Wifi-ul gratuit de care am avut parte pe tot domeniul festivalului – atâtea poze și filmulețe nu se încarcă singure, nu? Printre picături, ne-am infiltrat și în zona de cinematograf în aer liber Orange TV Go Relax Area. Filme proaspete și șezlonguri care te ademenesc la leneveală… cam așa ne imaginăm noi o vacanță chill. Dar să trecem la lucruri mai serioase. Adică mai pline de dans. Și de chiote. Și de aplauze și de bucurie până în vârful palatului și înapoi. Cam așa au fost concertele la Summer Well în fiecare an, dar parcă mai ales acum. Paul Banks de la Interpol, revenit pe scena festivalului după 6 ani, încercând timid să relaționeze cu publicul și apoi izbindu-i cu valuri de melancolie pe note, Nothing but Thieves, ceva mai puțin cunoscuți la noi, dar extraordinar de carismatici și memorabili, uraganul de entuziasm Dave Bayley de la Glass Animals luând pajiștea pe sus și fabulosul Tom Smith de la Editors cântând la microfon, sub microfon, peste clape și printre coardele de chitară și imprimându-și vocea în fiecare dintre noi. Emoție cât poate cuprinde o vacanță muzicală și ceva în plus 🙂 . Pentru noi, Summer Well s-a încheiat în nota aceasta hiperemoționată și plină de “Abia aștept anul viitor!”. Încă vreo 360 de zile până ne vedem la Stirbey, da? 🙂 Fotografii: Summer Well Official și Designist.ro |
Pot spune ca evenimentul de anul acesta Summer Well a fost DE VIS!!! Abia astept continuarea 🙂
Solistul “Paul Banks de la Interpol” nu “Paul Smith”.
Paul Banks !! Nu Paul Smith, wtf.
Așa este, scuze, a ieșit o combinație între Paul Banks de la Interpol și Tom Smith de la Editors. Our fault!
Așa este, scuze, a ieșit o combinație între Paul Banks de la Interpol și Tom Smith de la Editors. Our fault!