DIPLOMA Show 2023: ce tendințe propune noua generație de creatori români în arhitectură și design interior

Anul acesta, DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, aniversează cea de-a X-a ediție. Astfel, între 7 și 15 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic, vor fi expuse 130 de lucrări din 16 domenii creative, printre care arhitectură, arhitectură de interior, design de produs, design grafic, fashion și multe altele.

Am vrut să aflăm care este viziunea noii generații de arhitecți și designeri români și, mai mult decât atât, ne-am dorit să înțelegem ce au în comun și care sunt reperele ce stau la baza lucrărilor pe care le-au realizat. Iată câteva tendințe pe care le-am observat în proiectele selectate de un board creativ de peste 70 de specialiști, pentru categoriile arhitectură și design interior.

Arhitectură pentru oameni și locuințe urbane

Orașele din România au nevoie de locuințe rezidențiale și de spații conexe care să contribuie la bunăstarea oamenilor. Este nevoie atât de ansambluri noi, cât și de revitalizarea celor deja existente. Un exemplu în acest sens este Grădina cu case. Restructurarea incintelor cartierelor socialiste din Cluj-Napoca/ locuire socială, un proiect realizat de Marius Indrei, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul „Universității Tehnice” din Cluj-Napoca. Lucrarea se concentrează asupra cartierului Mărăști, un exemplu de arhitectură socialist din Cluj-Napoca. Mai exact, Marius Indrei își dorește să transforme piața agroalimentară într-o zonă de tip liant care dezvoltă spații cu caracter divers, grădini private și publice, case cu grădină și spații publice dedicate locatarilor.

Un proiect cu o miză similară este semnat de Oana-Antonia Filip și se numește De la capăt de linie la intrare: infrastructură pentru educație, locuire socială și grădină publică în București. Este o lucrare complexă prin care se dorește transformarea depoului de tramvaie Victoria din București într-o zonă cu un puternic caracter social, urban și educativ.

Reîntoarcerea la natură și intregrarea elementelor ce compun cadrul natural

Deși natura a fost habitatul primordial al omului, odată cu evoluția industrială, tehnologică și a societății în ansamblu, ne-am îndepărtat de ea. Într-adevăr, nu ne putem întoarce la momentul în care trăiam exclusiv în miljocul naturii, însă putem integra elemente care o compun în spațiile cu care interacționăm cel mai mult sau pe unele chiar le putem reconverti cu ajutorul naturii – grădini, piețe, zone de relaxare.

Iulia Gogoașa, absolventă a Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul „Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”, propune crearea unui centru comercial agroalimentar biofilic. Proiectul se numește Organic Market și urmărește un proces de refuncționalizare a Gării Filaret, după principiile biofiliei, ce are la bază îmbinarea armonioasă dintre om și natură.

Un alt proiect care ilustrează aceeași nevoie a oamenilor de a fi mai aproape de natură este Uzina de apă, realizată de Bogdan Botoi, absolvent al Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul „Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”. Lucrarea își propune să transforme Uzina de apă din Galați, abandonată în 2011, într-un centru de well-being. Astfel, apa, un element natural definitoriu, nu va mai fi folosită în scop industrial, ci, mai degrabă, terapeutic.

Alexandru Onciuleac, absolvent al Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul „Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”, continuă ideea de mai sus, iar proiectul său vorbește despre nevoia de a integra elementul acvatic în arhitectură și despre puterea vindecătoare a apei. Proiectul se numește Centrul balneoclimateric Amara și presupune crearea unui spațiu în care apa, soarele și pământul lucrează împreună pentru refacerea corpului și a psihicului.

Experiență multisenzorială

Arhitectura este menită să stimuleze toate simțurile umane și să creeze un traseu multisenzorial. De exemplu, modalitatea în care Enver Mamut își gândește proiectele reflectă pasiunea sa pentru sunet și muzică. Peisaje sonore armonioase, proiectul selectat la DIPLOMA Show 2023, propune realizarea unui muzeu al cărui design se va alinia cu Pantheonul. Caracteristicile acustice atent realizate, cum ar fi camerele de ecou ale coloanelor și efectele de reverberație, vor transporta vizitatorii în Grecia antică, permițându-le să audă sunetele trecutului și să se cufunde pe deplin într-o experiență imersivă.

Prin timp și spațiu, proiectul realizat de Miruna Matel, absolventă a Facultății de Arhitectură de Interior din cadrul „Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”, are la bază ideea creării unui muzeu imersiv. Conceptul propune o călătorie în timp și spațiu, în care vizitatorii pot experimenta istoria și evoluția sitului într-un mod interactiv și multisenzorial.

Protejarea, restaurarea și refuncționalizarea patrimoniului

Patrimoniul este o temă recurentă și intens discutată în spațiul public în ultimii anii. Noua generație de arhitecți și designeri români înțelege tot mai mult importanța salvării clădirilor istorice. Un proiect care vorbește în mod evident despre promovarea arhitecturii locale și ocrotirea patrimoniului este Centru de arhitectură. Calea Victoriei 192. București, realizat de Ștefan Mocanu, licențiat al Universității din Nottingham. În prezent, zonele istorice sunt victime ale dezvoltărilor inadecvate, iar lucrarea de față propune reutilizarea adaptativă a Casei Manu-Florescu și deschiderea unei curți de onoare către Casa Niculescu-Dorobanțu, cu scopul de a păstra la exterior aspectul celor două monumente.

Casa Veche – Casa Noua: Casa Arhitectului. Centru de arhitectură în Constanța este un proiect semnat de Sebastian-Ciprian Ioan, proaspăt absolvent al Facultății de Arhitectură și pasionat de modelarea 3D și vizualizarea digitală. Lucrarea urmărește restaurarea, revitalizarea și reintegrarea Casei Grigorescu, o clădire de factură Art Nouveau din Constanța, în țesutul urban al orașului. Intervenția se concentrează pe restaurarea meticuloasă a fațadei Casei Grigorescu, remodelarea spațiului interior pentru noua funcțiune și extinderea clădirii printr-o structura nouă.

***
Aceste lucrări și multe altele pot fi văzute la DIPLOMA Show 2023, între 7 și 15 octombrie. Anul acesta, publicul larg va avea acces și la o retrospectivă a festivalului prin prezentarea a 10 lucrări expuse la DIPLOMA Show de-a lungul timpului în 10 spații din București. Cele 10 locuri de expunere sunt destinații neconvenționale, de la spații de socializare până la librării și zone de tranzit, iar lucrările pot fi admirate între 7 septembrie și 15 octombrie. Programul complet și mai multe detalii despre festival găsiți aici. DIPLOMA Show este un festival organizat de The Institute.

Foto: via DIPLOMA Show

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed