Exhibition continues, proiectul galeriilor de artă care se mută pe Instagram în carantină
Mai precis, 11 galerii din București, Timișoara și Cluj își propun să se susțină reciproc și împreună piața de artă din România pe parcursul carantinei. Este vorba despre Anca Poterașu, Gaep, H’art, Mobius, Galeria Posibilă, Sandwich, Sector 1, Suprainfinit (București), Jecza (Timișoara), Sabot și Plan B (Cluj-Napoca). Exhibition continues este aici. Sub umbrela “a common space for Romanian art galleries that showcases their best available artworks”, Exhibition continues te așteaptă dacă vrei să adaugi un pic de artă în locul în care îți petreci carantina. De reținut că 10% din fiecare vânzare realizată prin această pagină vor merge către susținerea unui artist independent sau spațiu artistic independent din țară.
|

Acasă, în clădiri de patrimoniu: proiectul Aici a stat explorează arhitectura țării pe interior și exterior
Dacă știi că un basorelief se poate transforma rapid în „A fost odată”, că o marchiză originală are potențial de a deveni carte de vizită, că nu este exclus ca un felinar interesant să aibă multe de zis, atunci Aici

Combinat, un microsite despre comunitatea artistică și creativă a Combinatului Fondului Plastic
Toamna trecută, Romanian Design Week și Diploma ne-au adus pentru prima dată la Combinatul Fondului Plastic din București, iar anul acesta începe cu vești bune pentru comunitatea artistică și creativă a spațiului. Microsite-ul Combinat (www.combinat.ro) își propune să contribuie la creșterea

Mic, dar împărțit eficient: puzzle-ul unui studio bucureștean de 32 mp
Începem cu o scurtă precizare: sigur că orice amenajare este un puzzle, indiferent de suprafața spațiului pe care îl include. Și sigur că puzzle-ul cu pricina are mai multe rezolvări. Totuși, într-un studio, funcționalitatea, un instrument esențial de lucru în

Cum integrezi 4 spații într-o singură încăpere? Ne arată un apartament nou din București.
Sună ca un joc de strategie: îți pui la bătaie îndemânarea, logica și imaginația, treci de încercările spațiului și găsești soluția. Așa a gândit proiectul de mai jos echipa Kulcuș (arh. Anca Ionescu și arh. Alexandra Nicolau): o singură încăpere

Un duplex brașovean cu panoramă montană pune focusul pe lumină
Dacă luăm în considerare că suprafața medie a unui apartament obișnuit pentru România acestor timpuri este de aproximativ 52 mp (potrivit Legii Locuinței), un duplex de 84 mp + o terasă de 7 mp, cât are personajul principal al acestei

Se lansează 5 pentru Arte: 1 platformă online, 5 concepte expoziționale
Primele săptămâni ale anului nou vine cu vești bune pentru artă: platforma online „5 PENTRU ARTE”, creată de The Institute și DIPLOMA, se lansează printr-un mix multidisciplinar de lucrări de artă, design și arhitectură sub umbrela a cinci expoziții concept

Cum trăiesc în armonie două case diferite în spatele unei fațade comune, la Cluj-Napoca
Cluj rămâne și anul acesta unul dintre orașele noastre preferate din țară, un magnet urban de proiecte arhitecturale spectaculoase cărora le dăm mereu note mari și povești extinse. Cel mai nou proiect clujean al echipei Atelier Mass (arh. Camelia Sisak,

Confort felin foarte fin: hamacul creat pentru pisica Choupette Lagerfeld
Dacă noi și voi suntem întotdeauna de partea ideilor creative cu design inclus, atunci e de la sine înțeles că și colegii noștri de apartament patrupezi au aceleași gusturi fine, nu? Așa au gândit și designerii LucyBalu, care au creat

În 2021, deschide-ți un univers nou cu un curs de design interior!
În urma unui an în care lumile ni s-au micșorat, așa că am făcut descoperiri mai degrabă în interiorul nostru decât în locuri noi și nemaivăzute, credem că un cadou inspirat ales înseamnă mai mult ca niciodată. Și nu ne

Înscrierile la RDW 2021 – Best of Exhibition continuă până pe 10 ianuarie
Anul 2021 va începe cu vești bune, cu design inclus: până pe 10 ianuarie, designerii locali au timp să aplice la ediția cu numărul nouă a festivalului Romanian Design Week cu proiecte din 2019 și 2020, din domeniile arhitectură, fashion,