Haine care cresc (da, ai citit bine) în ritmul copilului și alte minuni de design

Ne gândeam inițial să adăugăm în titlu, pe undeva, și precizarea “dacă am fi fost copii”, dar ne-am dat seama că nu am fi fost sinceri. Adevărul e că piesele de design (polonez și nu numai) pe care le-am descoperit la Łódź Design Festival și pe care o să ți le arătăm și ție mai jos sunt destinate în egală măsură și copiilor, și adulților care au crescut dorindu-și jucării (și nu numai) ceva mai ingenioase decât aveau la dispoziție. La final, așteptăm să ne spui dacă ți-au trezit cheful de joacă 🙂 .

Robotul educativ Photon – designer: VORM (Polonia)

De fapt, Photon este și educat, și educativ: un robot pe care copiii îl pot învăța totul de la 0 – culori, direcții, cum să reacționeze și interacționeze cu stimulii – folosindu-se de o aplicație de mobil concepută împreună cu o echipă de psihologi de la Universitatea SWPS din Polonia. Designul robotului a fost pus la punct pe baza feedback-ului unui grup de copii care au trecut prin fiecare etapă a sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească Photon. Scopul jucăriei tech: dezvoltarea gândirii logice și a memoriei, creșterea vitezei de reacție, instruirea în bazele programării și în noile tehnologii.

copii

Blocurile Stworki – designer: Sylwia Sapała (Polonia)

Potrivește, fixează, adaptează, explorează. Piesele Stworki (creaturi în limba poloneză) sunt un complex de piese interdependente, pe care copiii preșcolari le pot conecta în figurine abstracte. Jocul vine la pachet și cu o serie de inele flexibile care cresc posibilitățile de conectare: mai multe legături, mai multă creativitate, mai multă imaginație 🙂 .

Hainele care cresc Petit Pli – designer: Ryan Yasin (Regatul Unit)

“După chipul și asemănarea lor” capătă o altă imagine prin hainele pentru copii Petit Pli, care pot crește până la 7 măsuri. Firește, hainele, create pentru copii de până la 36 de luni, au și o importantă componentă eco(nomică): cumperi o singură piesă în loc de 7 (sau mai multe!) și reduci astfel consumul de materiale, munca și emisiile de CO2 rezultate din activitățile de producție și din transport. Materialele din care sunt făcute hainele Petit Pli sunt foarte flexibile, se pot extinde sau comprima cu ușurință, se împachetează simplu, sunt impermeabile și rezistente la vânt.

One Comment

  1. Nicoleta

    Foarte interesant, ce salturi tehnologice s-au facut in decursul deceniilor ..

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed