HOME of IQOS deschide sezonul de toamnă în ritmuri de jazz, la Cluj

Între 1 și 3 septembrie, Clujul îi așteaptă pe toți iubitorii de jazz cu trei zile de muzică, prieteni și momente împreună. Experiența de festival trece la nivelul următor cu IQOS, care este mereu acolo unde contează. Home of IQOS, noul concept destinat comunității și evenimentelor organizate în aer liber, își redeschide, la rândul său, porțile.

Să fii parte dintr-o comunitate înseamnă să îmbrățișezi spiritul și caracterul unui grup. Este o recunoaștere a faptului că oamenii contează unul pentru altul și au credința comună că dorințele lor pot fi îndeplinite împreună. Deloc întâmplător, două dintre cele mai frumoase comunități își dau întâlnire la început de toamnă, într-un spațiu comun – Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. HOME of IQOS își așteaptă vizitatorii și le oferă multe experiențe și premii care să-i facă pe norocoșii câștigători să păstreze cu ei cât mai mult timp spiritul festivalului.

IQOS crede în puterea comunității și știe că atmosfera de festival e mai intensă cu fiecare moment petrecut împreună. De aceea, a creat Home of IQOS, locul unde iubitorii de experiențe inedite se vor simți ca acasă, vor descoperi cele mai noi dispozitive ale brandului, gama IQOS ILUMA, dar și momente pline de culoare ale unui eveniment care adună laolaltă pasionați de muzică și cultură urbană.

Jazzul este fundalul muzical perfect pentru o astfel de experiență, căci iubitorii acestui gen muzical sunt, de regulă, oameni care apreciază creativitatea, libertatea, dar și tradiția. Într-un astfel de context, parteneriatul dintre Jazz in the Park și IQOS devine o consecință firească, mai ales pentru două branduri care susțin prietenia și momentele împreună, totul sub umbrela muzicii de calitate, într-un spațiu încărcat de istorie și natură.

Printre artiștii anunțați de organizatori, pe lângă capetele de afiș legendare, se regăsesc și nume autohtone precum Alexandru Andrieș sau Ada Milea, dar și artiști de viitor precum Theo Croker, Camilla George sau trupele Klawo, JazzQuarters Trio și DS Project Orchestra, câștigătorii Concursului Internațional Jazz in the Park organizat în luna iunie.

În pauzele dintre concerte și nu numai, distracția continuă în spațiul IQOS unde comunitatea se va bucura de prezența unor DJ consacrați. Rămâneți cu ochii pe pagina de Instagram @iqos_ro și fiți primii care află cine va urca pe scenă și cum puteți să câștigați premiile puse la bătaie.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Fotografii: prin IQOS

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed