La înălțime, într-o mansardă din zona nobilă a Bucureștiului
Întotdeauna ne-au plăcut mansardele, fie că adăpostesc birouri, dormitoare pastelate sau apartamentul unor tineri energici și optimiști. Locuri ferite, un pic misterioase, în care te simți protejat, învăluit de lumina soarelui sau de lumina lunii, care pătrunde prin ferestrele de deasupra capului. Locuri neîngrădite de compartimentări, în care locuitul devine mai mult decât o plăcere, un privilegiu. Cel puțin, acestea sunt senzațiile pe care le avem vizitând mansarda amenajată de arhitecții Călin Radu, Dan Enache și Alexandru Apostol de la biroul LAMA Arhitectura.
Planul mansardei Am dat peste un spațiu generos, deschis și foarte luminos, o locuință autosuficientă și legată de restul casei printr-o scară robustă din oțel. Mansarda de 96 mp face parte dintr-o casă cu etaj din centrul Bucureștiului, care nu oferea spațiu suficient pentru nevoile proprietarilor. Echipa a purces, așadar, și la amenajarea ultimului nivel al locuinței, iar scara, inițial o problemă, a devenit personajul principal al proiectului de renovare.
Arhitecții au păstrat forma spiralată a scării vechi din beton finisat cu mozaic lustruit, dar au modelat spectaculos noua scară din tablă de oțel de 5 mm grosime. Și pentru că știm că sunteți întotdeauna interesați de detaliile practice, am aflat că echipa LAMA Arhitectura a colaborat cu Krautz Production pentru construcția scării care duce spre mansarda casei și, de altfel, pentru realizarea celorlalte confecții metalice. Plăcile de oțel care împrejmuiesc scara ne-au dus cu gândul la o capsulă care te pregătește pentru trecerea la atmosfera relaxată a mansardei. Vorbeam mai devreme despre lumină – una dintre transformările plănuite de arhitecți: spațiul a fost curățat de toate compartimentările inițiale, căpătând deschidere și amplitudine, iar echipa a decupat în acoperiș șapte ferestre care să facă loc luminii naturale. Li s-au adăugat corpurile de iluminat suspendate de fire textile și reflectoarele răspândite prin structura șarpantei de lemn – acoperișul ajunge la o înălțime de până la 5 m. Cromatica este minimală – numai scaunele din dining și canapeaua care se vede în planul îndepărtat îndrăznesc o pată de culoare. Mansarda este, așadar, compartimentată în living, dining, baie și bucătărie și poate funcționa independent de restul casei. Atuul luminii este dublat de finisaje din materiale naturale, deschise la culoare: placajul de mesteacăn a fost folosit atât la închiderea termoizolației șarpantei, cât și la mobilierul realizat la comandă și la compartimentări. Pardoseala nu iese nici ea din “scenariul” finisajelor deschise la culoare – a fost acoperită cu o dușumea din lemn de brad.
Masa diningului și barul ce separă bucătăria de dining au tot o structură de oțel, iar blaturile sunt din lemn de mesteacăn. Vizita noastră în mansarda solară a luat sfârșit, dar abia așteptăm să descoperim următorul spațiu cu pereți înclinați. 🙂 Fotografii: Radu Malașincu |
Buna, cum a fost montata dusumeaua? Adeziv?
Multumesc
Bună, Andreea! Nu știm să-ți spunem, cel mai bine este să iei legătura cu arhitecții.