Lămpi de exterior cu geometrie inclusă

Când vine vorba de lămpi de exterior, ne plac cele cât se poate simple, care, pe de o parte, se integrează perfect peisajului fără să încerce osentativ să iasă în evidenţă, dar pe de altă parte nu te poţi face că nu le-ai observat subtilitatea.

De cele mai multe ori am rămas cu senzaţia că multe petice de iarbă au fost colonizate abuziv cu forme, led-uri şi dimensiuni care nu anunţă nimic natural. Iar artificialitatea uşor aglomerată nu e deloc un ingredient pentru serenitatea pe care se presupune că trebuie să ţi-o inspire grădina, terasa, aleea din faţa casei.

Am răsuflat uşurate când le-am văzut pe Break, de la brandul spaniol Vibia. Da, într-un fel sparg tiparele: sunt din beton şi arată ca nişte cuburi de piatră, tăiate geometric, cu lumină inclusă. Îţi lasă şi o oarecare senzaţie de levitaţie, plutire: de la depărtare, vei vedea cu cub gravitând deasupra altuia, unite printr-un fascicul de lumină.

Nu ni se par deloc industriale, mai degrabă naturale: prin forma brută, de bloc de piatră, uşor de regăsit în natură. Iar felul în care dau lumină – direcţionată spre pământ, dar conturându-le sculptural forma/faţetele cubului – le imprimă o subtilitate arhitecturală care pe noi ne-a convins. Less is more!

Nu le vedem doar în jurul unei case de la munte, unde piatra e mai prezentă în peisaj – credem că s-ar integra la fel de bine şi în contexte urbane. Ne-am zis că acestea sunt exact lămpile de asortat unei case inteligente (geometrice, cu jocuri fine de materiale, texturi, structuri).

Fiind din beton (lăcuit mat sau cu un strat de oxid), nu e nici un dubiu legat de rezistenţă. Luminatorul este din acril, iar preţurile la care le-am găsit nu ni s-au părut exagerat de mari având în vedere materialele şi designul (le puteţi comanda de aici sau contactând direct producătorul – Vibia Design).

Terase şi grădini iluminate arhitectural fin vă dorim!

Fotografii: prin Vibia Design

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed