Lista noastră de cadouri de la My House: piese iconice cu care nu dai greş
Nu e uşor să alegi cadoul potrivit de Crăciun, fie că îi implică pe cei de acasă, de la job sau prietenii apropiaţi. Apare o dilemă care implică, pe de o parte, nevoia de a le dărui ceva iconic, un must have la care ştim că visează, iar pe de altă parte satisfacerea unei nevoi practice: oare se va bucura să folosească cadoul de la mine sau va rămâne neatins pe un raft? Trecând pe la My House, Calea Dorobanţilor 168, am pus cap la cap o listă de cadouri iconice, cu multe premii de design la activ, care pot completa cu dichis scenariul unei mese contemporane sau clasice de Crăciun sau, pur şi simplu, pe cel al unui cadru frumos, actual, fin, în care ţi-ai dori să fii zi de zi.
Pentru o masă cu linii interesante şi în acelaşi timp minimale, nu dai greş cu A la Carte: şase variante diferite de farfurii care, singure sau în combinaţie, creează întotdeauna aranjamente perfect coordonate. Sunt create de designerii Robin Platt & Cairn Young, doi britanici maeştri ai flexibilităţii în ce priveşte porţelanul, pentru Rosenthal Studio-Line. Acest serviciu a primit premiile “Maison&Objet Paris 2006”, “Good Design Athenaeum 2006”, “IF product design award 2007” şi “Classic Design Award Victoria & Albert Museum 2007”. Cum spuneam, un icon!
Ne-am dori să spargem prejudecata cum că vazele nu sunt cele mai potrivite cadouri iarna. Din contră, o astfel de piesă de rezistenţă în centrul mesei poate înlocui orice altă decoraţiune poate prea tradiţional “crăciunească”. Fast şi Vase of Phases nu mai au nevoie de nici un fel de “împodobiri”: vin cu linii de forţă şi un mesaj puternic – designul contemporan e versatil, subtil, cu impact.
Fast şi-a pus acum amprenta pe un ornament pentru brad – globul Fast. Vase of Phases, colecţia de vaze şi obiecte din porţelan semnată Dror Benshetrit pentru Rosenthal, are ca temă schimbarea.Vaza Phases trece prin mai multe etape de creaţie până să ajungă piesa de excepţie de la final: curbele ei voluptoase intră într-o fază experimentală – sunt sparte. Pentru ca apoi, piesele să fie lipite într-o formă imperfectă, unică. Astfel, Vase of Phases capătă o nouă valenţă, ce poartă încă urmele celor trei etape prin care a trecut.
În 2012, Rosenthal propune Vase of Phases în miniatură, din porţelan alb sau aurit. Vaza miniaturală aurită, înălţime 10 cm, costă 187 lei. Un set de tacâmuri pe care recunoaştem că abia l-am folosi şi noi, mai degrabă l-am expune permanent pe masă: Jardin d’Eden, o creaţie Marcel Wanders pentru Christofle Paris. Sursa de inspiraţie a designerului o reprezintă o grădină luxuriantă, iar viziunea baroc nu contrazice tendinţa unei simplităţi minimale mai aproape de zilele noastre. Lansarea acestei colecţii a coincis cu aniversarea a 180 de ani de măiestrie în prelucrarea argintului a mărcii Christofle. Piesele sunt gravate cu acelaşi pattern, ducând cu gândul la piciorul delicat al unei balerine înfăşurat într-o broderie fină. Pe de altă parte, un detaliu anume atrage atenţia: modelul este gravat pe spatele părţii superioare a lingurii, o veritabilă performanţă!
Cum ceaiul e şi mai savuros la vremuri friguroase, ne-au cucerit ceainicele Rosenthal TAC geometrice şi colorate, marcate de stilul Bauhaus şi semnate de TAC (The Architects Collaborative), o legendă a designului şi arhitecturii anilor ’50-’70.
Modelele delicate şi contrastele intense alb-negru sau alb-auriu pe porţelanul translucid, foarte fin subliniază designul de excepţie al acestor icon-uri ale mişcării Bauhaus. Toate aceste produse sunt disponibile la magazinul My House din Bucureşti, Calea Dorobanţilor 168, sau online. Fotografii: prin My House |
http://www.myhousecult.ro/categorii-Tacamuri-34
ceainicele Rosenthal TAC
Imi place sa aprind veiozele si sa pun apa la fiert, pentru un ceai cu rom.
Stau si sorb ceaiul din cana de lut. Privesc departarea, limpezita de luciul primelor luminari. Pe albastriul ce naste lumina zilei se scriu multe semne. Unul, iaca, e semn de liniste.
Curbele mari, peste linii, arata ca desenul unei litere japoneze. Desenul nascut din miscare continua, lina si fara tremur, fara ezitare, doar curgere…
M-a cucerit si pe mine ceainicele Rosenthal TAC geometrice şi colorate, marcate de stilul Bauhaus şi semnate de TAC (The Architects Collaborative), o legendă a designului şi arhitecturii anilor ’50-’70.
Imi place la nebunie setul de tacamuri…eu sunt fascinata de tacamuri si imi place sa asez masa in stil festiv…iubesc mesele festive…iar aceste tacamuri dau o nota sublima, eleganta si rafinata si vor fi admirate si adorate chiar si cele mai pretentioase persoane
Atentie!! Raspunsurile pentru concurs (cutiuta muzicala), trebuie scrise drept comenatriu in postul concursului, adica aici:
http://designist.ro/2012/12/03/concurs-castiga-o-cutie-muzicala-andy-warhol-de-la-rosenthal-prin-my-house/
Multumim si scucces!
Setul de tacâmuri Jardin d’Eden imi place foarte mult!Ar aduce eleganta si bun gust unei mese de Craciun in familie!
mi-ar placea sa primesc serviciul de ceai TAC gold pentru ca s-ar potrivi de minune cu premiul
Mi-ar placea sa primesc colectia de tacamuri Jardin d’Eden pentru ca arata sen-za-ti-o-nal!
[…] […]
[…] Arta amenajării mesei la My HouseDesignist on Lista noastră de cadouri de la My House: piese iconice cu care nu dai greş […]