Maisonnette: simplitatea la ea acasă într-o colecţie de mic mobilier
Simone Simonelli şi-a propus prin colecţia Maisonnette (diminutivul de la maison=casă) să păstreze lucrurile cât mai simple, în ciuda tendinţei noastre nu doar aparente de a le complica tot timpul. Ştiţi şi voi acele interioare nu mari, dar parcă formate numai din corpuri de depozitare, cutii, cutiuţe, sertare şi sertăraşe de te şi întrebi ce pot să ascundă şi… de ce. Simone e fix în tabăra opusă: păstrăm strictul necesar ca să ne simţim confortabil, prin piese care îndeplinesc mai multe funcţii.
Colecţia Maisonnette vorbeşte şi despre spaţiile noastre contemporane: “microcase”, cu suprafeţe limitate, unde ar fi bine să ne împăcăm cu rigoarea şi simplitatea strictului necesar, fără să renunţăm însă la design, la calitatea funcţională şi estetică a unei piese. Deşi reduse la funcţiile esenţiale, armonios combinate, piesele Maisonnette arată pur şi simplu inteligent: sunt dinamice, practice, light – calităţi de design la care ar trebui să ne gândim mai des.
Simone este un designer italian, care a studiat designul industrial la Milano şi Londra, iar din 2009 este cercetător la Facultatea de Artă şi Design din Bozen (Italia). Ceea ce îl preocupă este traducerea în forme aplicate, simple a tehnologiilor moderne: designul asistat de computer, procedeul rapid de construcţie a unui prototip şi de producţie. Le numeşte Digital Crafts, un fel de noi meşteşuguri, adaptate viitorului apropiat.
Şi pentru că am luat la cercetat şi celelalte proiecte ale sale, ne-au mai plăcut două piese care vin în completarea ideii colecţiei Maisonnette: forme simple, reinvestite inteligent printr-o proiectare creativă.
Şi o lampă metalică, a cărei construcţie din “petale” metalice o face spectaculară – Malaga, un design 2012.
Sperăm că v-au inspirat abordările inovative ale lui Simone şi accentul pe simplitate şi noi tehnologii în conturarea unor piese de design inteligente 🙂 Fotografii prin Simone Simonelli |
Imi place masa, pe care o plimbi, pui ziarul pe “spatar” si cartile in cutie. Super!