De la 40 de ore pe săptămână acum o vreme, la 50, poate 60, ba poate chiar mai mult în perioadele de deadline: spațiile de lucru sunt orașe care cresc direct proporțional cu numărul de ore pe care le petrecem în ele. Și aici nu ne referim neapărat la o creștere în metri pătrați – cu toate că e și acesta un element important, chiar dacă nu foarte flexibil -, ci mai degrabă la necesitățile cărora trebuie să le răspundă birourile și la multitudinea de funcțiuni pe care trebuie să le bifeze. Cam ca un mini oraș.

ZEST Collective este unul dintre studiourile de arhitectură care a pus punctul(ele) pe spații de lucru și și-au luat misiunea de a modela proiecte de design care ușurează zilele de lucru – cele două continuări ale Impact Hub-ului din Timpuri Noi Square*, Impact Hub Universitate și Impact Hub Equilibrium, sunt două dintre ele. Am discutat cu arh. Ina German, parte din ZEST, despre comunitate, spații de lucru, eficiență și soluții simple și curate care se “asortează” cu orașul de lucru.

* profităm de ocazie să-ți reamintim că pe 23 și 24 noiembrie ne vedem din nou la Impact Hub Bucharest – Timpuri Noi, pentru Made in RO #14 ❤️ . Apasă pe going aici.

Echipa ZEST Collective

ZEST Collective jonglează cu proiecte de peste 10 ani, iar echipa pare să se tot mărească. Cum a apărut povestea voastră?

Povestea clasică de compatibilitate profesională descoperită în facultate se aplică și la noi. Ce nu s-a aplicat din clișeele clasice este prevestirea nefavorablă că dacă faci afaceri cu prietenii, n-are cum să meargă. Uite că dupa un deceniu de colaborări și anii de antreprenoriat care ne leagă am crescut ca oameni, ca arhitecți și ca echipă tot împreună. Mă gândesc des ce ar însemna să nu avem capitalul enorm de încredere pe care l-am dobândit în timpul care a trecut și, sincer, nu aș vrea să aflu.

Cât de compatibil este antreprenoriatul în arhitectură cu un grup de arhitecți tineri și neexperimentați, așa cum erați voi când ați început?

Am vrut să ne asociem ca să putem experimenta cu tot ce ne stârnea pofta de arhitectură. Habar n-aveam ce este antreprenoriatul, dar învățasem multe despre arhitectură, aveam forță de lucru și am avut șansa să ne unească primul nostru proiect – un sediu de birouri pentru o companie IT – când toate 3 (Ina German, Irina Deaconu & Ioana Popescu) eram disponibile.

Întâi am lucrat de toate: case, restaurante, cafenele, scenografie de eveniment, design de produs, birouri, showrooms & magazine de desfacere. Dar mai ales instalații de artă, interactive sau nu. Îmi aduc aminte cum ni se spunea că suntem la început, că entuziasmul o să pălească. Oamenii au un fel tare ciudat de a te încuraja când ești la început.

Iar încet-încet v-ați specializat…

Am ajuns la workspace pentru că, datorită cursurilor de antreprenoriat și a unui accelerator de business la Impact Hub, am înțeles în sfârșit că perioada de experimentare s-a sfârșit și e timpul să ne specializăm. Documentaserăm toate proiectele de până atunci cu mare atenție, așa că ne-am dat seama rapid că amenajările anterioare de birouri au fost proiectele la care am folosit cel mai mult ceea ce știam, că ne plac și că am suferi dacă am alege altceva în defavoarea lor. A fost, clar, o alegere inspirată: după 3 ani, am ajuns să fim arhitecții expansiunii Impact Hub în București și am realizat conceptul și implementarea pentru Impact Hub Universitate și Impact Hub Equilibrium.

Care sunt coordonatele pe care puneți accent într-un proiect?

Stilul nostru e foarte bine definit ca strategie și foarte flexibil ca aspect final. Lucrând preponderent proiecte de office, adică spații utilizate intens de multe persoane multe ore pe zi, privim fiecare spațiu de lucru ca un mic oraș care, mai întâi de toate, trebuie să negocieze între spațiu și activitățile oamenilor. Căutăm să sporim compatibilitatea dintre activități, relațiile dintre ele și spațiile de care au nevoie. De aceea, pentru noi e mai importantă abordarea modului de lucru caracteristic fiecărei companii, decât dacă e albastru, rotund și demn de Pinterest la final. Cea din urmă e partea cea mai ușoară.

Mai pe scurt, stilul nostru este de a ne concentra pe aspect abia dupa ce testăm dacă soluția de design pe care am propus-o sprijină cu adevărat experiența în spațiul acela sau nu.

Care este cea mai dificilă felie a unui proiect? 

Încă de la început (și cu momente de agravare din când în când), provocarea principală a constat în căutarea echipelor de constructori responsabili și cu experiență. Suferim și noi, împreună cu colegii noștri de branșă, din cauza acestei crize în construcții prin care trecem. Știm că sunt oameni foarte buni în acest domeniu și că ei au plecat din țară. Când reușim să îi găsim și aici, proiectarea și urmărirea de șantier este un proces mult mai cursiv și mai previzibil! Către asta tindem de fiecare dată.

Povestiti-ne un pic despre campania #locsăcrești. Cum a intrat ea în echipa voastră?

#locsăcrești a apărut de la sine. Este numele pe care l-am dat într-o noapte, când s-au legat mai bine ideile, momentului în care suntem căutați de companiile care au nevoie de o amenajare de sediu. Este vorba de acel moment în care s-au dezvoltat și au nevoie ca asta să se reflecte și în jurul lor, nu doar în exceluri. Faptul că am denumit acest moment a ajuns să ne ghideze ca metodă de lucru. De aceea am ajuns să împletim de fiecare dată designul cu noțiuni de business și de management operațional. Asta face proiectarea mult mai interesantă și mai dinamică!

Ce ați vrea să se știe despre profesia de arhitect? La ce trebuie să se aștepte eventualii clienți când apelează la voi?

Profesia de arhitect e percepută destul de rigid, cred, în vremurile astea post-recesiune, mai ales de către noi, arhitecții. Nevoile s-au schimbat și clienții noștri ne solicită pentru mult mai multe decât proiectare. De multe ori avem impresia că, împreună cu clienții noștri, construim șina de tren în fața trenului în mișcare, la distanță mică de el. Asta e valabil mai ales la proiectele care adăpostesc funcțiuni contemporane, cum ar fi hub-urile, a căror formă depinde de ce s-a mai aflat despre eficiența lor sau alți factori contextuali. Așadar, cred că un arhitect bun este agil și capabil să transforme în noțiuni de proiectare toate aspectele legate de un viitor spațiu și ce se întamplă în el.

De multe ori, experiențele noastre anterioare de lucru au folosit în modelarea obiectivelor de business ale clienților noștri. Așa și trebuie să funcționeze o colaborare între un arhitect și beneficiar, ca un schimb de informații în ambele direcții.

Ce forme ia compromisul în proiectele voastre? Unde îi dați voie să se strecoare și unde nu?

Risc să par pedantă, dar depinde ce numim compromis. Ca să continuu răspunsul la întrebarea precedentă – procesul de proiectare este foarte dinamic, negociem constant cu noile informații care apar în proiect. Unele negocieri se ”câștigă” și altele trec pe planul doi. Avem o metodă pe care o folosim de fiecare dată pentru a încadra compromisurile în orice proiect: atâta vreme cât protagonistul proiectului este puternic, respectat și se investește în el, putem să îl “asortăm” cu soluții curate și simple. Astfel, păstrăm mereu calitatea în proiecte, deși încorporăm un mare grad de flexibilitate în ele. Protagonistul principal poate fi un loc, o activitate, un material, orice putem încadra ca element esențial fără de care identitatea proiectului ar avea de suferit.

Ce urmează pentru ZEST Collective?

Mai mult din același lucru, sperăm, iar asta nu e deloc un lucru static. Ne-am găsit misiunea și este una în care dezvoltarea și învățarea permanenta sunt necesare pentru a ține pasul cu ce se schimbă în workspace. Mai urmează să creștem echipa în continuare și să aducem în birou cât mai multe lucruri care să ne facă să ne bucurăm că lucrăm împreună la proiecte care ne inspiră. Aplicăm la ZEST ce încurajăm și la clienții noștri: căutăm ocazii să trăim frumos în și pe lângă birou. Inspirația nu poate veni din monitor atunci când vezi proiectarea ca un catalizator pentru experiențe de calitate și nu o colecție de noțiuni de construcții și compoziție.

Foto: portret echipa – Teodora Ungureanu