O nouă identitate vizuală pentru revista igloo 211, la 21 de ani de igloo

Astăzi, prietenii de la igloo ne spun cea mai recentă poveste direct din redacție:

“Am ajuns la cea mai festivă și mai spectaculoasă ediție din an: igloo 211. Festivă, pentru că sărbătorim 21 de ani de demers editorial complex, de ilustrare a proiectelor exponențiale și de povești bine scrise în materie de arhitectură, design, patrimoniu.

Revista igloo211 aduce cu sine continuitate și schimbare în același timp. O identitate vizuală nouă, cu un logo diferit, apărut grație colaborării cu biroul de grafică Daniel & Andrew, dar, mai ales, un sumar restructurat, care promite preocupări noi din sfera spațiului public românesc și internațional, cât și atenție pentru tehnologiile emergente, inteligente și sustenabile.

Ne-am propus, iată, la sfârșit de an, un început nou, o racordare mai puternică la prezent, la contemporan, o actualizare necesară care ne face să visăm la următorii 20 de ani materializați în povești, proiecte, oameni. Pe hârtie. Pentru că dincolo de toate aceste schimbări, ne păstrăm încrederea fermă în frumusețea formelor clasice de a scrie și de a transmite mai departe, în importanța printului.

Și pentru că vorbim de un număr special, igloo211_Kéré Architecture îl aduce în prim-plan pe Francis Kéré, arhitect, educator și activist social, câștigător al Premiului Pritzker pentru Arhitectură din acest an, care prin sensibilitatea și angajamentul său față de echitatea socială și de mediu a reușit să transforme comunități întregi prin procesul de arhitectură.

Noile rubrici ale revistei, denumite Sustenabil și Spațiu public vă lasă să descoperiți proiecte inovatoare și revitalizante din domeniul arhitecturii, tehnologiei și al designului, dar și inițiative și viziuni civice salutare spațiului și vieții în comun.

Binecunoscuta rubrică Proiecte din România își continuă parcursul cu o selecție de proiecte exponențiale de la noi, printre care amintim: Centrul „Constantin Brâncuși” din Craiova de DSBA, cu arhitectura sa ce materializează o „sculptură locuită”, două noi clădiri de birouri din amplul sit de regenerare urbană, Sema Parc, proiectate de biroul de arhitectură M3D Cinetic, și altele, la fel de spectaculoase, pe care le puteți regăsi în print.

Femei în arhitectură continuă dialogul cu o personalitate cu adevărat remarcabilă, Anda Andrei, o arhitectă cu un portofoliu impresionant construit în cei peste 30 de ani de când locuiește și profesează la New York, numărând proiecte și colaborări de succes cu personalități reprezentative ale arhitecturii internaționale.

Proiectele internaționale deschid adevărate porți ale percepției spre spații inedite, palate ale viselor și locuri nemaivăzute care cer a fi vizitate și descoperite, în timp ce rubrica Degustbun invită la un adevărat festin al simțurilor într-o călătorie cu mai multe opriri. În Agendă ne-am notat cele mai actuale și surprinzătoare locuri, evenimente și proiecte de artă descoperite recent.”

Fotografii: via igloo

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed