Programul Romanian Design Week Preview- 17-26 mai!

Romanian Design Week – Preview va avea loc în perioada 17-26 mai 2013. Peste 90 de designeri, mai bine de 30 de locaţii şi peste 35 de evenimente colaterale vor defini coordonatele primului eveniment de mari proporţii, dedicat designului românesc.

 EXPOZITIA CENTRALĂ @ PALATUL ŞTIRBEI VODĂ

Expoziţia centrală, care va reuni lucrările unora dintre cei mai importanţi designeri din România, va avea loc la Palatul Ştribei (Calea Victoriei nr. 107-109) şi va putea fi vizitată zilnic între orele 12.00 şi 22.00, în zilele de weekend va fi deschisă de la orele 10.00 până la 22.00, iar de Noaptea Muzeelor (sâmbătă, 18 mai) şi Noaptea Galeriilor (vineri, 24 mai) va fi deschisă până la ora 01.00.

Expoziţia este structurată pe opt domenii: arhitectură, design de interior, fashion, design de obiect, digital design, fotografie, graphic design şi publicitate. Selecţia designerilor a fost făcută cu ajutorul unui consiliu creativ, iar designul expoziţiei este semnat de arhitectul Attila Kim.

Mai multe informaţii despre curatori găsiţi pe www.romaniandesignweek.com.

Palatul Ştirbei va găzdui şi Expoziţia specială a studenţilor, organizată în parteneriat cu Facultăţile de profil din ţară.

Romanian Design Week - Designist (1)

 

EVENIMENTE COLATERALE

În cadrul Romanian Design Week – Preview vor avea loc peste 35 de evenimente colaterale, care vor trasa harta designului românesc şi vor promova creativitatea locală.

Designist prezintă pe 25 şi 26 mai, în cadrul Romanian Design Week, Made in RO – Târg de design românesc, ediţia a doua, cu tema “Motive tradiţionale în designul contemporan”. La Galeria Alchemia, pe Calea Moşilor nr. 95, cele mai creative obiecte din România, toate semnate de designeri români, care pregătesc colecții noi special pentru acest eveniment, te vor aștepta să le admiri, să le atingi, să le întorci pe toate părțile și să pleci cu ele acasă.

Romanian Design Week - Designist (2)Mai multe despre Made in RO, târg de design românesc, ediţia a II-a, îţi vom povesti începând de săptămâna viitoare. Stay tuned să afli care sunt designerii participanţi, ce colecţii noi pregătesc, cum sunt reinterpretate motivele tradiţionale în designul contemporan şi ce surprize punem la cale.

Iar pe 18 mai, tot în perioada dedicată evenimentelor Romanian Design Week, te aşteptăm la un super workshop de design interior: “Colour & Interior Design”, susținut de designerul belgian Martine Claessens, în urma căruia vei învăța cum transformi un interior prin culoare. Vom lucra cu paletare de culori, cu multe imagini frumoase, cu lipici, creioane colorate, decupaje și vom pleca acasă cu tolba plină de idei, dar și cu propriul nostru moodboard. Detalii de înscriere aici.

Alte evenimente colaterale Romanian Design Week:

Bucureştiul Optimixed
17-23 Mai, Galeria Imbold

De vineri, 17 mai şi până miercuri, 23 mai, la Galeria Imbold/Acuarela are loc Bucureştiul Optimixed, un proiect colaborativ şi o expoziţie colectivă, care va include fotografii din portofoliul lui Cristian Vasile (Igu), iniţiatorul proiectului Bucureştiul Optimist, peste care 12 artişti vor interveni cu ilustraţii spontane. Ghica Popa, Kitra/Nicu Duţă, Loreta Isac, Mădălina Andronic, Adrian Laie, Artpi/Arpad Rezi, Cătălin Lartist, George Roşu, Paula Rusu, Veronica Neacşu şi Victor Fota vor remixa fotografia cu ilustraţia.

Galeria Imbold/Acuarela: Str. Polonă, nr. 40

Decalogul Designului Românesc
17-26 mai, Dizainăr

La Dizainăr vor avea loc discuţii şi prezentări susţinute de către unii dintre cei mai cunosuţi designeri de obiect din România. Zilnic, vor fi abordate teme precum: “Originalitatea în design”,  “Verificarea aplicabilității, scară, utilitate” sau “Creșterea pieței prin comunicare pozitivă și susținere reciprocă”. Intrarea la aceste prezentări este liberă. (Str. Puţul cu Plopi nr. 17).

Expoziţia „Less is more”- Graffiti BBDO
17-26 mai, Aiurart (Str. Lirei nr. 2)

Pentru că crede în eficienţă, Graffiti BBDO a îmbrăţişat de multe ori filosofia “mai puţin este mai mult”, care se dovedeşte a fi una dintre cele mai bune moduri de a livra execuţiii de valoare, creative şi eficiente. În cadrul Romanian Design Week are loc o expoziţie Graffiti BBDO, în care veţi putea admira cele mai bune lucrări minimaliste realizate de aceştia de-a lungul timpului.

Obiectual şi Made in Romania
18-24 mai, Fabrik/Ping Pong Shop

Sâmbătă, 18 mai, la ora 18.00, se inaugurează spaţiul Fabrik/ Ping Pong Shop, cu vernisajul expoziţiilor Obiectual şi Made in Romania şi cu o primă vânzare de mobilier şi obiecte de design interior de secol XX, cu focus pe design românesc al anilor ‘60-‘70, dublat de o expoziţie de cărţi poştale din perioada Republicii Populare Române, ce ilustrează obiecte de decor, mobilier şi amenajări interioare. În cadrul expoziţiei Obiectual veţi putea admira cărţi, etichete, papetărie, albume în ediţii limitate, ambalaje finisate manual, jucării, dar şi un film despre tiparul înalt/letterpress. Expoziţiile vor putea fi vizitate ulterior până pe 24 mai, între orele 15.00-20.00. Fabrik/Ping Pong Shop: Str. Intrarea Roma, nr 7.

Bēhance Portflio Reviews, powered by The Type Collective
18 mai, în Cafe Verona, Cărtureşti

Anul acesta, evenimentul Bēhance Portfolio Reviews se alătură Romanian Design Week. Organizat în săptămâna 13 mai-20 mai în mai multe orașe din lume, evenimentul Bēhance Portfolio Reviews are scopul de a întruni membrii comunităţii Bēhance, pentru a se cunoaşte şi pentru a oferi și a primi feedback pe portofolii. Ediția de anul acesta este organizată de The Type Collective, iar cei trei moderatori ai acestei ediţii, Barna Nemethi, Radu Popescu şi Andrei Robu, vor discuta liber despre portofoliile lor şi vor oferi sfaturi celor interesaţi de design grafic, web, fotografie, fashion, ambient, motion şi ilustraţie.

La Belle Epoque în București – Bulevarde prin mahala
19 mai, ora 11:00

O plimbare urbană pe traseul Belle Epoque,  la care se va discuta despre bulevardele Bucureştiului, cele de influenţă haussmanniana, despre viaţa la început de secol XX şi despre dispariţia treptată a mahalalei. Intrând în zona Sf. Ştefan-Popa Soare veţi putea descoperi cum a apărut “locuinţa vagon” şi cum era impărţită o astfel de construcţie, în legătură directă cu modul de viaţă din perioada respectivă. Veţi afla cum a început modernizarea Bucureştiului şi vei putea vedea direct în stradă planuri, schiţe şi imagini de epoca din zonă. Înscrierile se fac pe site-ul www.ideiurbane.ro.

Treasure Hunt
19 mai, Palatul Ştirbei

Duminică, 19 mai, începând cu ora 10.00, are loc în incinta Palatului Ştirbei (Calea Victoriei 107-109) un „Treasure Hunt”, organizat în parteneriat cu „de-a arhitectura”. Acesta propune copiilor între 5 şi 15 ani să se familiarizeze cu arhitectura, să înveţe noţiuni şi idei noi legate de design şi să aibă o experienţă pozitivă asociată cu designul.

Ziua Intel @ Romanian Design Week

20 mai este ziua Intel @ Romanian Design Week. Dimineaţa va începe cu un eveniment dedicat jurnaliştilor şi bloggerilor pasionaţi de stil, design şi tehnologie. Vor putea admira cele mai noi Ultrabook-uri convertibile inspirate de Intel, într-o prezentare unică, acompaniate de obiecte de stil personal şi design interior realizate de Ana Morodan şi Anca Fetcu.

După-amiaza va fi dedicată fanilor de pe Facebook ai Intel România, invitaţi să viziteze expoziţia centrală Romanian Design Week şi expozitia Intel, Design your world now, care va fi găzduită la etajul I al Palatului Ştirbei şi va putea fi vizitată între 17-26 mai.

Fluenţe româneşti
20-25 mai, intre 10:00 si 19:00 – Sediul Fundaţiei Friends for Friends & Friends Advertising

Tot luni, 20 mai, la Fundaţia Friends For Friends va avea loc şi vernisajul expoziţiei Fluenţe româneşti, organizată de Fundaţia Arhitext. Expoziţia este o selecţie de proiecte din România care fac cinste arhitecturii şi design-ului românesc şi care schiţează harta celor mai recente tendinţe, mişcări şi coridoare de comunicare din „bazinul” arhitecturii şi design-ului românesc. Expoziţia va dura până pe 25 mai, într-un spaţiu relaxant, alături de o lectură plăcută în lounge-ul dedicat tuturor vizitatorilor expoziţiei.

Design Trend Book 2013 la Intro
20-25 mai, Intro showroom

Intro a pregătit o prezentare multimedia sub forma unui “Design Trend Book” cu pagini supradimensionate. Fie că vorbim despre ultimele prototipuri lansate de tinerii designeri, de obiectele noi lansate de companii internaţionale de top sau de prezentările conceptuale ale marilor şcoli de design, aceasta prezentare reprezintă o sinteză a ideilor şi conceptelor actuale în materie de design de produs.

Intro showroom, Str. Roma, nr. 43bis.

Verde-n faţă
21 mai, Carol 53

Marţi, 21 mai, la Carol 53, va avea loc expoziţia “Verde-n faţă”: un grup de artiști plastici, arhitecți peisagiști, designeri de produs, fotografi, muzicieni, arhitecți de interior, artiști vizuali și activiști de mediu propun o interpretare a naturii, combinând mai multe forme de exprimare artistică. Instalaţii, mobilier verde, supă la ceaun, muzică, mese în formă de frunză şi cai verzi pe pereţi, toate se vor întâlni pe Str. Carol, la numărul 53.

Conferinţă de presă BMW
22 mai, The Ark

Miercuri, 22 mai, ora 11.00, are loc la The Ark, o conferinţă de presă organizată de BMW, la care invitat special este Daniel Mayerle -Creative Director – Interior Design BMW Worldwide. Acesta va vorbi despre procesul de design şi despre cum funcţionează echipa creativă de la BMW, iar seara va participa la un cocktail, care va avea loc la Palatul Ştirbei.

LOVE ISSUE Portfolio Talks
22 mai, Palatul Ştirbei

La Palatul Ştirbei, tot miercuri, între orele 16.00 şi 20.00, va avea loc un Portofolio Review realizat de Love Issue, împreună cu fotografii: Tudor Prisăcariu, Daniel Djamo şi de Constantin Nimigean (fondator Love Issue şi Oitzarisme).

Fashion Photography powered by Nikon One & F 64
23 mai, ora 10.00, Palatul Ştirbei

Nikon şi F64 Studio te invită joi, 23 mai 2013, de la ora 10.00, la un workshop despre fotografia de fashion, suţinut de Vali Bărbulescu, la care vei putea testa gama de aparate mirrorless Nikon 1. Înscierile se fac la presă@f64studio.ro

Curs de pictură pe porţelan
23 mai, Atelierul Wagner

Atelierul Wagner organizează cu ocazia Romanian Design Week un curs special de pictură pe porţelan. Acesta va avea loc joi, 23 mai, la ora 18.30  şi va fi ţinut de Silvia Olteanu şi Bogdan Teodorescu. Înscrierea la curs costă 120 de lei şi se poate face trimiţând un email la irina@wagnerarte.ro

Noaptea Birourilor de Arhitectură
23 mai, sediile birourilor participante

Tot joi, 23 mai, între 18.00 şi 22.00, birourile de arhitectură îşi deschid porţile şi invită curioşii să le viziteze sediul, să le cunoască echipa şi să înţelegă astfel mai bine acest domeniu. Printre birourile care şi-au anunţat participarea se numără: AA Studio, Square One, Syaa, RPR_, Republic of Architects, BBM Group, UnulaUnu, Tegmark, EasternWorks, Ideogram Studio, Stardust, Wolfhouse Productions şi Laboratorul de Arhitectura (Parametrica).

Fashion Picnic
25 mai, Dianei4

Sâmbătă, 25 mai, are loc cea de-a 13 ediţie Fashion Picnic, un eveniment care îşi propune să aducă laolaltă pasionaţii de design vestimentar şi mici obiceiuri culinare, într-o atmosferă de sărbătoare. Reuniunea din grădina Dianei4 va începe la orele brunch-ului, în prezenţa câtorva designeri români invitaţi să expună piesele de rezistenţă pentru care vara abia începe. Fashion Picnic la Dianei 4 inaugurează oficial perioada randez-vous-urilor în aer liber din acest an, prilej să ne înflăcărăm imaginaţia şi să stârnim iarăşi designerii români cu o nouă invitaţie la picnic. Intrarea este liberă.

Tav’art Collective
25 mai, Lowe&Partners

Şi tot sâmbătă, 25 mai, la agenţia Lowe&Partners, creaţia va sfida gravitaţia şi convenţionalul, la evenimentul Tav’art Collective, în cadrul căruia pasionaţi de artă “murală” aleşi în urma unui concurs, vor transforma tavanul în graffiti. Aici vei găsi 12 ore de graffiti, streaming live, o expoziţie Atelierul de Print, muzică şi licori. Lowe&Parteners: Str. Ceasornicului nr. 17.

O hartă a designului

Eclecticó Studio îşi deschide porţile în această primăvară şi face parte din harta Romanian Design Week. Situat într-o superbă vilă Art Deco de pe Constantin Budişteanu nr. 18, showroom-ul oferă un mix eclectic de obiecte de design, atât vintage, cât şi contemporane şi se mândreşte cu o cameră specială de obiecte de design românesc. Tot aici se pregătesc şi evenimente-surpriză în cadrul Romanian Design Week.

La Cărtureşti Verona, în cadrul ROD, vei putea admira instalaţian Strainers‘Light, realizată de Palier Design- autori Carmen Acsinte şi Eduard Constantin. Proiectul a apărut ca răspuns la nevoia de obiecte simple, care să iasă din tipar și care, în fapt, nu corespund unor practici convenționale: lingura devine scrumieră, indicatorul auto – scaun, nasturii-monedă de schimb.
Sub această paradigmă cei doi artişti au creat lămpile Strainers’Light, care vor fi comercializate în cadrul ROD. Fiecare produs este unicat şi realizat 100% manual de către Palier Design.
Colecţia de lămpi va fi prefigurată de această instalaţie care încoporeaza elementul care i-a imspirat, un obiect de gospodărie- sita.

În cadrul Romanian Design Week, Atelier Anda Roman invită iubitorii de artă şi design interior la o expoziţia de fotografie “Remembering in order to forget”, semnată de artista israeliană Miri Mor. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni 20 mai, ora 19.00 la Atelier Anda Roman, în strada Grigore Alexandrescu nr 42. Ambianţa sonoră a vernisajului va fi asigurată de tineri muzicieni, bursieri ai Festivalului de muzică de cameră SoNoRo.

La Palatul Ştirbei, într-un spaţiu inedit de la subsol, vei putea admira pe toată perioada Romanian Design Week, o expoziţie specială Carioca.

The Place Concept Store găzduieşte colţul designerului român, în care vei găsi creaţiile unor designeri celebri din România, precum: Adelina Ivan, Andreea Bădală, Maria Marinescu, Le Petit Indigent, 109, Pas du Tout (Mădălina Dorobanţu) şi Anais Sand.

În magazinul-atelier Portobello, care este situat pe o stradă liniştită de lăngă Ateneul Român, vei putea privi, live, cum se croieşte viitoarea ta roche sau îţi poţi cumpăra unul dintre articolele expuse.

La Magazinul Eva 10 dintre cei mai buni designeri români vor fi în interacţiune directă cu oraşul prin 10 vitrine personalizate şi reprezentative pentru stilul fiecăruia.

Aiurart va găzdui o expoziţie de obiecte realizate de designeri români.

Studioul de strategie și design multidisciplinar Hello Menthol îşi scoate cele mai ghiduşe printuri la soare. La Acuarela, între 19 și 25 mai, de la ora 13.00 la ora 01.00, vei putea admira printuri desenate pentru Atelierul de Producție, Bunătărie, Red Bull Art of Can și, evident, Acuarela.

Cohn&Jansen va realiza un panou special, care va promova design-ul românesc şi care va fi expus în această perioada pe Str. Arthur Verona, colţ cu Dionisie Lupu.

În cadrul Romanian Design Week, în perioada 20-26 mai,  va avea loc şi expoziţia cu rezultatele Parametrica Generative Optimization – „How you can design something that you can’t imagine” – un curs despre cum să optimizezi şi să transformi o idee într-un proiect, utilizând instrumente digitale generative.

Alţi parteneri care şi-au anunţat deja participarea la Romanian Design Week-Preview: Galateca,  Hobirama, Createur 5 d’emotions, atelierul Ludmilei Corlăţeanu.

Romanian Design Week este un proiect iniţiat de The Institute, organizat în parteneriat cu Asociaţia Art Laboratoire. Identitatea Romanian Design Week poartă semnătura Rusu+Borţun Brand Growers. Agenţia de strategie şi manifestare creativă de brand se ocupă şi de comunicarea primei ediţii.

SCHITA VIZUAL_A4

 

4 Comments

  1. […] Programul Romanian Design Week Preview- 17-26 mai!Designist on “Colour&Interior Design”, un workshop cu designerul Martine Claessens / sâmbătă, 18 mai […]

  2. […] o săptămână anunţam bucuroşi Programul Romanian Design Week, iar bucuria e lesne de înţeles când te gândeşti că România are în sfârşit un Festival de […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed