Qreator by IQOS, punctul zero al creativității bucureștene

Creativity on the Move
Foto: Qreator by IQOS

În 2019, Qreator by IQOS a fost ceea ce va fi și în 2020 – unul dintre cei mai activi promotori și facilitatori de creativitate din zona culturală bucureșteană.

Celebra adresă Aviatorilor 8A, găzduită de vila interbelică Oromolu, ce se remarcă arhitectural mai ales printre clădirile recent ridicate în inima Bucureștiului, este spațiu de expoziții, dar și de lucru, hub, atelier al artelor, de fapt, locul de unde se dă ora exactă a creativității artistice din Capitală. Oră exactă compusă din clipele de grație ale unor minți deschise, ale creatorilor și ale creativilor, care funcționează aici ca un browser cu multe tab-uri deschise, în același timp, la viteză maximă. Despre expozițiile găzduite sau organizate de Qreator, unele în premieră la noi în țară, am scris și noi. În 2019, Qreator a adus în mijlocul comunităților creative locale nume impresionante de pe scena creativă internațională, ilustratori sau arhitecți, ca Alex Chinneck sau Vasjen Katro.

Baugasm
Foto: Qreator by IQOS

Cifrele vorbesc de la sine despre faptul că această reședință pentru arte, de la cele vizuale la modă, polarizează tot mai mult interesul publicului: în 2019, Qreator a avut 38.790 de vizitatori și a găzduit 327 de evenimente.

Best of 2019 la Qreator, de la expoziții tradiționale la experiențe digitale

Anul trecut, artiștii și creatorii care au fost la Qreator au transformat fiecare eveniment într-un performance memorabil. Astfel, expoziția Baugasm Solo Show a reunit posterele și instalațiile multimedia create de artistul vizual Vasjen Katro aka Baugasm. Acesta a fost prezent la vernisaj, astfel că destui fani norocoși au plecat cu autograful lui Baugasm pe un poster. Unzip, un eveniment care a reprezentat o premieră pe țară, l-a adus pe Alex Chinneck, unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali la nivel mondial, cu o instalație creată special pentru publicul din România, parte a conceptului Unzip Your World.

Unzip by Alex Chinneck
Foto: Qreator by IQOS

„(…) cred că cel mai important e ca oamenii să vadă operele noastre acolo unde le-am gândit noi să fie, să interacționeze cu ele, să aibă parte de întreaga experiență, iar ecranul nu-ți poate oferi așa ceva. Nu este doar o experiență vizuală, este una fizică, și, cumva, este și o datorie (…) de a încuraja oamenii să iasă din case și să fie o parte din comunitate în jurul acestor opere de artă, să fie împreună” – Alex Chinnek, într-un interviu pentru Qreator.ro.

Unzip by Alex Chinneck
Foto: Qreator by IQOS

Spotlight – Festivalul Luminilor din București a transformat clădirea Qreator în scenă deschisă de către cei de la Les Ateliers Nomad, care au realizat proiecții cu ajutorul unei instalații de video-mapping pe clădire. Iar pe parcursul Nopții Muzeelor au fost animate 31 de lucrări ale unor pictori celebri, de la Ștefan Luchian la Nicolae Tonitza, evenimentul Romanian Living Paintings transformând tablourile în opere vii.

Living paintings
Foto: Qreator by IQOS

2020 la Qreator

Poziționarea Qreator by IQOS ca un reper al lumii artistice și creative bucureștene continuă și în 2020. Este „the place to be” pentru toți cei care doresc fie să se afirme, fie să se confirme.

Dacă, în 2019, Qreator by IQOS a adunat sub umbrela Qollection și a inspirat designeri renumiți și branduri să creeze colecții speciale, înglobând obiecte vestimentare, accesorii minimaliste sau obiecte confecționate din ceramică, în 2020, provocarea a fost adresată artiștilor emergenți, celor care sunt în căutarea unei rampe de lansare. Artiștii din domenii precum design vestimentar, de accesorii și obiecte, design & tech au fost invitați să își înscrie ideile online în competiția Call for Artists, iar 12 dintre ei vor avea propriile lor colecții.

Unele dintre cele mai așteptate evenimente vor fi, așa cum s-a întâmplat și în 2019, cele pregătite de curatorii Institutului Qreator: Mirela Bucovicean, Lia Bugnar, Adrian Despot, Răzvan Exarhu, Marius Manole, Marius Chivu, Tudor Giurgiu, Echipa Apropo TV. Printre evenimentele curatoriate de celebritățile Institutului Qreator va figura și o piesă de teatru creată special pentru Qreator by IQOS și care va fi pusă în scenă în acest spațiu de către Lia Bugnar, ca regizor, și Marius Manole, ca actor.

Art Out Loud
Foto: Qreator by IQOS

Statutul de partener creativ al TEDxBucharest vine cu mai multe evenimente din seria celebrelor conferințe: TEDxWomen of Now, TEDxOpen Skies. Open Minds, TEDxBucharest. Creativitatea va fi, din nou, în centrul atenției prin happening-uri prilejuite de parteneriate deja tradiționale cu Spotlight – Festivalul Luminilor, Noaptea Albă a Muzeelor și Noaptea Albă a Galeriilor. Dar startul va fi dat de evenimentele dedicate lui Constantin Brâncuși în a doua jumătate a lunii februarie. Această vilă interbelică splendid restaurată în care a locuit Mihail Oromolu, guvernator al Băncii Naționale în perioada interbelică, este locul perfect în care să îl omagiem pe marele sculptor.

În concluzie, și în 2020, Qreator by IQOS își continuă misiunea de a fi #homeofcreativity, de a inspira și a influența modul în care vedem creativitatea. Dar, pe lângă aceasta, Qreator by IQOS este și un suporter al viziunii Philip Morris despre un viitor fără fum.

„Qreator by IQOS este o oază de creativitate în centrul Bucureștiului, o colecție de experiențe menite să inspire, să susțină și să promoveze artistii si pasionații de artă. Cele peste 300 de evenimente din sfera culturală și creativă și zecile de mii de oameni care i-au trecut pragul în 2019 ne provoacă, dar ne și dau puterea să facem lucrurile si mai bine în 2020. Și în 2020, Qreator by IQOS este deschis celor care cred în puterea creativității, celor care doresc să-și ducă la bun sfârșit ideile și proiectele în care investesc cu atâta drag. Toate evenimentele organizate sau găzduite de Qreator by IQOS sunt acțiuni concrete, „cărămizi” care contribuie la viziunea unui viitor fără fum a companiei Philip Morris, și putem spune că Qreator by IQOS este mai mult decât o clădire, este „Ambasada Schimbării” către un viitor mai bun” – Bogdan Jurge, Senior Communication Manager, Philip Morris Romania 

Material susținut de Qreator by IQOS

Fotografii: prin Qreator by IQOS

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed