Scenarii cu arome de vară și amintiri cu petreceri în grădină

Aromele verii încă mai pot fi gustate, chiar dacă mesele în grădină par acum departe. Prietenii noștri Floriana și Vlad, de la Flori de Mentă, revin din vacanța de vară cu 3 scenarii de mese care să-ți îndulcească nu numai duminica, ci și începutul săptămânii. Și care îți vor aduce petrecerile verii mai aproape – parcă și soarele e mai îngăduitor cu noi azi, nu? 🙂

2.1

“Mesele noastre de dulciuri urmăresc o linie cât mai simplă, pe alocuri romantică, uşor rustică în funcţie de spaţiul în care se desfăşoară evenimentul. Culorile vibrante sunt datorate fructelor pe care vara ni le-a oferit din abundenţă”, spun Floriana și Vlad.

2

2.6

Iată o masă de dulciuri în natură ca pentru o zi călduroasă de vară. O masă ce urmăreşte o linie simplă, cu bunătăţi și ingrediente de sezon, printre care se numără: cheesecake cu ciocolată şi Guinness; tartă cu pere, gorgonzola şi sirop de arţar; tartă cu cremă de miere şi lavandă; prăjiturele cu fistic şi afine; tartă cu cremă de griş şi prune; biscuiţi cu ghimbir şi ciocolată; şi bezele gigantice cu migdale şi ciocolată.

2.2 Ne-a surprins mixul fin de lavandă, fistic, zmeură și afine – un regal culinar de vară.2.cheesecake cu ciocolata si Guinness,Cheesecake cu ciocolată şi Guinness
2.tarta cu crema de miere si lavandaTartă cu cremă de miere şi lavandă 2.tarta cu pere, gorgonzola si sirop de artar

Tartă cu pere, gorgonzola şi sirop de arţar

Și, pentru că nu poți vorbi de vară fără cireșe, trecem la al doilea scenariu apetisant: o masă de dulciuri unde cireşele au reprezentat tema petrecerii. O scenografie bogată, romantică, cu platouri de porțelan, ca pe vremuri şi, nu în ultimul rând, cu multe prăjituri şi prăjiturele, tarte, torturi şi brioşe – care introduc ingenios cireșele în rețetar: tartă cu căpşuni şi rubarbă; tartă de lămâie cu bezea şi zmeură; tartă cu lime, lapte condensat şi cireşe; tort cu lime, mascapone şi cireşe; tartă cu mere şi afine; negrese cu ghimbir şi diverse brioşe.

1.3 1.4 1.7

 Personajul principal al scenariului: tort cu lime, mascapone şi cireşe. 

1.tarta cu capsuni si rubarbaTartă cu căpşuni şi rubarbă 1.tarta cu lime, lapte condensat si cireseTartă cu lime, lapte condensat şi cireşe 1.tarta cu mere si afineTartă cu mere şi afine

1.tarta de lamaie cu bezea si zmeuraTartă de lămâie cu bezea şi zmeură

Vara este sezonul nunților, iar noi ajungem acum la o petrecere în pădure pentru o nuntă de zi, între prieteni. Invitaţii s-au bucurat de: cheesecake-uri cu ciocolată, cu Baileys, cu cremă de mascarpone, zmeură şi merişoare; checuri cu Guinness, ciocolată şi vişine; tort cu caramel sărat, pere şi ciocolată; brioşe cu morcovi şi cremă dulce de leche sau cu Guinness, vişine şi ciocolată.

3.2 Un scenariu care ne introduce ușor în culorile și gusturile toamnei.3.3 3.5 3.briose cu morcovi si crema dulce de lecheBrioşe cu morcovi şi cremă dulce de leche 3.checuri cu guinness, ciocolata si visineChecuri cu Guinness, ciocolată şi vişine 3.tort cu caramel sarat, pere si ciocolataTort cu caramel sărat, pere şi ciocolată. E greu să nu visezi la el. 🙂

Mai multe fotografii cu scenarii de-ți lasă gura apă pe pagina de facebook Flori de Mentă.
Flori de Mentă semnează și scenografia culinară a workshop-urilor CREATIVE LEARNING.

Detalii despre noutățile sesiunii de toamnă CREATIVE LEARNING, unde îți pregătim din nou o experiență de învățare totală (de la programa noilor cursuri la atmosferă), aici.

Fotografii: Vlad Baltagi

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed