Se lansează numărul 3 al ziarului Cartierul Creativ Zoom-in: Calea Griviței – Bulevadul Dacia – Constantin Budișteanu

În pline pregătiri pentru Made in RO #12, vineri seara, pe 16 noiembrie, de la ora 19:00, luăm o pauză de ieșit în cartier, cu o doză mare de creativitate: Institute, The Café (Str. Știrbei Vodă nr. 104-106) se lansează cel de-al treilea număr al ziarului Cartierul Creativ.
Ziarul Cartierul Creativ apare la fiecare două luni și concentrează poveștile oamenilor, locurilor și afacerilor din cartierul cu același nume. Primul număr a explorat străzile cuprinse în perimetrul Calea Griviței – Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta, iar cel de-al doilea spațiul Știrbei Vodă – Grădina Cișmigiu – General Berthelot.

Numărul al treilea completează harta cu Bulevadul Dacia – Calea Griviței – Constantin Budișteanu.

Pentru poveștile din numărul 3 al ziarului Cartierul Creativ, echipa editorială a făcut o plimbare lungă pe Calea Griviței și a adunat frânturi de imagini care le-au trecut prin fața ochilor: expresia manechinelor de ghips din vitrina atelierului de sculptură vizavi de clădirea UNARTE, lumea care se relaxează și înghesuie cu o poftă ca de lup la J’ai Bistrot, o clădire în paragină de pe Griviței care se va transforma în curând într-un teatru independent, furgoneta cu burgeri hip nu departe de prazul și măcelăria din Matache, fantomele actorilor care au jucat pe ecranul celor două cinemauri din areal: Marna de pe Buzești denumit apoi Feroviarul, în vogă în timpul perioadei sovietice, și Marconi, construit în 1905, pentru a cărui reabilitare se duce acum o campanie.

UNArte

Și deși totul pare, în mare parte, încremenit într-un trecut care ţine cu dinţii să nu lase loc prezentului, dacă te uiţi atent, vezi cum apar schimbări și filtre de optimism, datorită creativităţii și iniţiativelor unor oameni cu idei. Echipa din spatele ziarului i-a cunoscut pe toți, i-a întrebat despre începuturile lor și despre cum și-au pornit micile afaceri, a făcut fotografii și a luat pulsul acestei zone fierbinți. Drept urmare au ce povesti!

Cartierul CreativCafele de origine băute cu prietenii de la Black Habit, Atelier Pinion și Steam, povești gastronomice împărtășite cu bucătarul Radu Dumitrescu de la Voila, Le Bistrot, discuții despre stil și subcultura modernistă purtate cu Eugen Dumitru de la Mods Barber Shop, impresii despre Bucureștiul sufocat și planuri pentru remediul imediatului dezbătute cu arhitecții de la Baza, pe toate le-au adunat în cuprinsul acestui ziar.

Cartierul Creativ

Steam

Rând pe rând, au bătut la ușile locuitorilor din Cartierul Creativ și au continuat șirul poveștilor până pe Bulevardul Dacia. Au făcut multe fotografii, au vorbit cu mai toți ambasadorii creativității din zonă și ți-au făcut program pentru zile pline în Cartierul Creativ.

Cartierul Creativ

Voilà, le Bistrot

Ce mai citești în numărul 3 al ziarului Cartierul Creativ:
– Un interviu revelator despre muzee și trenuri cu Adi Bulboacă, rezident în Cartierul Creativ de aproape șapte ani;

– Povestea comunității din jurul magazinului Pictor, universul studenților la Arte, al corporatiștilor cu hobbyuri artistice de week-end și al pensionarilor care se dedică pasiunilor abandonate în tinereţe;

– Idei inovatoare și planuri de dezvoltare pentru un București acceptabil, de la studiourile de arhitectură din Cartierul Creativ;

– Istoria arhitecturii civile neoclasice din București și povești din casa Scarlat Kretzulescu.

Cartierul Creativ

Grivița 53 – Chris Simion-Mercurian

Cartierul Creativ, spațiu delimitat de străzile Berzei – Calea Griviței – Calea Victoriei, fructifică energiile și potențialul antreprenorial și de dezvoltare urbană al industriilor creative. Este un nod al efervescențelor comunităților creative suprapus unui spațiu care are deja istoria și infrastructura necesare catalizării și accelerării motoarelor ecosistemului cultural și creativ. Inițiativa contribuie la coagularea comunității locale a industriilor creative și potențează astfel identitatea culturală a Bucureștiului.

Fotografii: prin The Institute

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed