Suma dintre experimente, atenție și curiozitate ireverențioasă: FOR Design, o poveste din Timișoara

Privește în detaliu ⬇️

Setul CAFA, produs cu ajutorul fabricației aditive (imprimare 3D ceramică) și al tehnicilor consacrate de prelucrare a argilei.

Apropo, te uiți nu doar la un obiect cu o formă organică, un pic tongue in cheek, dar și la rezultatul a zeci, dacă nu chiar sute de variante succesive ale aceleiași căni în cheie ludică. Îți spunem povestea FOR Design, duo-ul timișorean Maria Sgîrcea & Alexandra Spiridon, pe care le-ai cunoscut, poate, la edițiile târgului Made in RO. Despre cum a evoluat colaborarea lor de-a lungul anilor, despre concepte sănătoase și procese de design corecte, îți povestim în continuare.👇

Presente e passato, o familie de sfeșnice realizate din material compozit colorat, inspirate din peisajele urbane nemișcate ale picturilor lui Giorgio de Chirico.

Meet the creators – Maria și Alexandra 

S-au cunoscut în timpul facultății, iar de-atunci și-au trecut echipa printr-o serie de filtre creative, într-un permanent demers “workaholic”, așa cum l-au numit: arhitectură, research, design interior, educație și design de obiect + mobilier.

“Cu timpul, am descoperit că împărțim convingerea că obiectele care ne înconjoară, obiectele care populează spațiul nostru de zi cu zi, au un impact important asupra calității vieții noastre și deci merită să fie gândite, create cu o atenție determinată, profesionistă și empatică. La asta se adaugă faptul că de la început ne-am construit un proces creativ care ne bucură mult pe amândouă, fiind compus dintr-un amestec echilibrat de experiment, atenție la procese tehnologice și o perspectivă curioasă și pe alocuri ireverențioasă față de cultură”, ne povestesc ele.

WOOL is UL: corpuri de iluminat – sfere moderne, minimaliste din lână împâslită manual.

Lâna și betonul au fost primele incursiuni în designul de obiect și cele care au dat numele brandului de la acea vreme, chiar Lână și Beton 😉. Le-a plăcut paradoxul creat de asocierea acestor două materiale și expresivitatea lor în formă brută, expresivitate pe care au pus-o la încercare cu unele dintre cele mai pretențioase obiecte home&deco: corpurile de iluminat.

“Curioase de ce cred și alții despre micul nostru experiment, am hotărât să încercăm să le validăm în piață. Am participat la Made in RO #5  fără o miză reală: voiam să vedem cum este văzut din afară efortul nostru. Rezultatul a fost foarte încurajator”, ne-a povestit Maria, iar noi ne bucurăm să ne reamintim că evenimentul nostru a reușit încă de la primele ediții să dea aripi creativilor români și să creeze punți de comunicare între ei și publicul iubitor de design😊.

Împreună cu experiența acumulată în celelalte domenii de activitate – arhitectură, pentru Maria, și design de spații de lucru și mobilier, pentru Alexandra -, tot ce au învățat în perioada Lână și Beton a dus la o altă etapă: în 2018, au fost invitate să formeze, alături de încă 7 arhitecți, un business cu ambiții practice și deschizătoare de drumuri: FOR.

“FOR își propune să se dezvolte dincolo de limitele convenționale ale profesiei de arhitect, prin servicii și produse menite să încurajeze inovația la nivel de comunitate și oraș. Parte importantă din această ambiție este FOR Design – studioul de design de produs. Studioul își propune ca, prin intermediul obiectului cotidian, să genereze sens și valoare durabilă, prin imaginație și explorare”, ne spun Maria și Alexandra.

Astăzi, FOR este co-fondator și investitor în FABER, un proiect care aduce împreună comunitatea creativă și oamenii care o ajută să devină un motor de schimbare pentru Timișoara. Și un strop de istorie urbană: FABER include spații pentru întâlniri și evenimente, spații de lucru contemporane, un atelier pentru prototipare și un bistro – toate acestea într-o clădire reabilitată ce a aparținut Fabricilor Unite de Ulei și Săpun din 1844, apoi Fabricii Lumina din 1948, iar în istoria recentă, Fabricii Azur. Atelierul FOR Design se află tot aici.

Citește și: Vara asta, fructele de pădure dau GEM și lumină

Din atelier

La început, vine conceptul sănătos și procesul corect de design. Apoi, urmează multitudinea de experimente și versiuni. Toate își găsesc locul în atelier, mediul în care echipa FOR Design “proiectează agil și prototipează pe măsură”, așa cum ne-au mărturisit.

“Facem tot posibilul să testăm toate variantele cu care lucrăm și asta este ceea ce echipamentele noastre fac foarte bine. Pot ajunge foarte repede de la idee la un model de lucru, un obiect, practic. Fie că testăm o volumetrie, capacitatea sau potrivirea între piese, imprimantele 3D și celelalte CNC-uri din atelier răspund repede și precis”.

Pentru FOR Design, procesele de producție sunt “declanșatorul” formei obiectului în sine, o componentă esențială a designului de produs. De aceea, aleg adeseori să accentueze forma produsului, ca în cazul seriei CAFA ⬆️, unde au “exagerat intenționat textura lăsată de procesul de 3D print, <<urmele>> tehnice ale producție”, așa cum ne-au povestit.

“Lucrăm mult cu proiectarea parametrică ca principiu. Chiar și pentru cele mai simple produse, ne construim modelele în așa fel încât să scoatem din program mai multe variante deodată și să putem face modificări ușor. La CAFA, de exemplu, asta ne-a fost de folos pentru a calibra ușor capacitatea cănilor de cafea, mai ales în contextul în care ceramica se micșorează la uscare”.

Pe lista calităților pe care le-am apreciat la creațiile FOR se numără și moderația subtilă: ne-a plăcut că reinterpretarea tehnicilor clasice de producție nu este obligatorie, ci un aspect pe care echipa îl cântărește și îl studiază în detaliu, așa cum ne-au spus.

“Un exemplu sunt abajururile din fetru⬆️, create folosind tehnica ”tradițională” de realizare a pălăriilor, pe care am adaptat-o folosind modele 3D generate parametric ca matriță”.

Dincolo de principii și versiuni, materialele rămân tentația majoră a echipei, principala sursă de experimente. Iar găsirea materialului care se potrivește cel mai bine pentru tema și funcțiunea obiectului în lucru este un obiectiv de bază: până acum au lucrat cu lâna, betonul, hârtia, lemnul, fetrul, compozitul și lutul – toate cât mai prietenoase cu mediul și cât mai expresive în natura lor brută. 

Sursele de inspirație au devenit, în general, un stereotip, genul acela de lucru pe care îl cauți chiar dacă este în fața ta tot timpul. De exemplu, pentru FOR Design, inspirația este fix viața de zi cu zi, cu care produsele pe care le creează trebuie să se potrivească, lăsând, totuși, loc pentru explorare și împingerea limitelor imaginației.

“Odată ce alegem ce teme ne dorim să abordăm, începem procesul de proiectare și prototipare. Idei despre produse avem mai multe decât ne trebuie, ele apar tot timpul, întotdeauna avem în background de vreo 3-5 ori mai multe idei în testare decât produse efective în lucru. Pe de o parte, ajută să ai un fond din care să extragi un fel de “produs minim viabil”, pe de altă parte, poate ajunge să fie dificil să întreții un astfel de fond sau chiar să alegi din el, pe alocuri. Ne propunem să creăm obiecte care generează entuziasm, sunt prietenoase cu mediul, care surprind“.

Cele mai noi FOR Design-uri

În atelier, experimentele continuă, chiar dacă Maria și Alexandra s-au hotărât recent să se concentreze pe ceramică și să realizeze un timp doar produse din lut și porțelan. Până atunci, însă, le dăm cuvântul pentru poveștile despre cele mai noi proiecte pe care le-au semnat – apropo, le-ai văzut și la Made in RO #16, în iunie 2022.

“Ne interesează obiecte ce invită la contemplare; noile conexiuni care se pot crea între obiect, funcțiune și poveste; legătura dintre subiect și obiect; relevarea selectivă a proceselor de producție în forma obiectului; invitația explicită la a contribui la proces (kit); folosirea referinței, remixarii și reinterpretării”, adaugă cele două creatoare.

WOOL is UL ⬆️ este “mama tuturor contradicțiilor! Reprezintă o experiență plină, rotunjită și confortabilă a lânii, prin intermediul celui mai improbabil dintre obiecte: lampa”. Grosimea lânii jonglează cu transparența ei, materialul greu plutește ca o bulă de aer și lumina fină străpunge fibra aspră. Și dacă asta nu e destul, granulația rustică a lânii împâslite manual se compune într-o sferă modernă minimalistă, fără detaliu.

GEM este o mini colecție de 3 lămpi pandantiv realizate din fetru de lână naturală, inspirată de imaginea a 3 dintre cele mai populare fructe de pădure. Lămpile sunt realizate folosind tehnica de modelare a fetrului, care combină designul parametric, producția numerică și artizanatul.

Presente e passato, sfeșnicele realizate din material compozit colorat, se prezintă ca prisme simple cu forme de profile abstracte ale arhitecturii clasice, astfel încât, atunci când lumânările sunt aprinse, aruncă o umbră ascuțită pentru obiect, care amintește de un tablou de Giorgio de Chirico.

Setul CAFA este primul produs din ceramică imprimată 3D al atelierului, de data asta, din seria obiectelor de uz comun: o familie de recipiente pentru servit cafeaua, dezvoltate și produse cu ajutorul fabricației aditive (imprimare 3D ceramică) și al tehnicilor consacrate de prelucrare a argilei. “Conceptul din spatele setului provine și din dorința de a crea obiecte care intrigă și strigă după o <<descoperire>> prin atingere“, după cum ne spun Maria Sgîrcea & Alexandra Spiridon.

Din culisele antreprenoriatului creativ

Oricât de  bine ponderat și de atent calibrat, orice act creativ are nevoie de validare, vânzare și strategii de marketing. Aici intră în scenă antreprenoriatul. Pentru FOR Design, antreprenoriatul a venit și cu un efort continuu de a păstra echilibrul între calitate (design, materiale, promptitudine, condiții pentru angajați etc.) și cost.

“Este și cel mai important efort din perspectiva contribuției noastre la acest domeniu în România. Ce am mai adăugat la povestea drumului nostru până aici este faptul că am finanțat parte din infrastructura atelierului cu ajutorul unor fonduri europene, proces pentru care suntem foarte recunoscători. Deși ne-a consumat mult timp și muncă, am învățat mult și ne-a forțat să privim și mai serios ce facem. Acest ajutor mic, dar indispensabil, de început, ne-a dat libertatea să dezvoltăm și să urcăm calitatea a ceea ce producem acum”, ne-au povestit ele. 

Și ca ultim heads-up înainte de finalul discuției noastre: FOR Design plănuiește pe termen lung niște obiecte care ne-au dat curiozitatea la maximum: surprize din zona produselor cu relief și comunicare Braille, pentru persoanele cu deficiențe de vedere sau persoane nevăzătoare!

Apropo, shop-ul FOR Design este în lucru, deci ține cursorul aproape, ți se pregătește o “vitrină” numai bună de explorat 😊. Între timp, poți comanda produsele lor via Facebook sau Instagram.

La final, am pregătit 4 întrebări altfel pentru FOR Design…

1. Ce piesă de design ați lua cu voi pe o insulă pustie?

O oglindă.

Este un obiect genial din toate punctele de vedere. L-am ales pe post de semnal de salvare, prin oglindirea razelor solare, pentru reorientarea luminii, pentru pornirea focului. Este, în același timp, o urmă de civilizație în care să îți poți conserva imaginea de sine, dar este și acel strop de magie care înclină balanța în favoarea ta, în caz de întâlnire cu un trib necontactat.

2. Dacă ați fi o cameră, ce ați fi?

Bucătăria de pe un vapor.

Ești într-o călătorie cu potențial infinit, din care trebuie să îți iei creativ și judicios resursele din exteriorul vasului, în timp ce, în bucătăria propriu-zisă, mică și complexă, compui creativ piese care hrănesc și încântă în același timp. Ești izolat, dar te reconectezi des, cu fiecare port nou.

3. Ce material este subestimat? Dar supraestimat?

Subestimat – pentru noi, majoritatea.

Supraestimat – pentru noi, majoritatea.

Cu perspectiva asta ne place să privim un material: ce aplicații noi îi putem găsi și/sau cum poate fi înlocuit de un alt material care adaugă valoare în aplicațiile consacrate. Majoritatea materialelor, așa cum le vedem noi, pot fi folosite mai judicios, mai critic, mai expresiv, mai aproape de natura lor. Toate lasă o urmă asupra mediului înconjurător și deci toate trebuie folosite ”cu măsură”.

4. Care sunt cele trei cuvinte pe care le asociați cu designul?

Problem solving + cultură.

———-
Poți intra în legătură cu FOR Design aici:

📢 Website: for-design-shop.com
📢 Insta: for.design.timisoara
📢 Facebook: for.design.timisoara

Fotografii: prin FOR Design

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed