Super Hanger – un super-cuier pentru super-eroi cu super-simț designist!
Desclaimer: Atenție-atenție! Acesta este un anunț pentru Lex Luthor, The Joker, The Green Goblin, ba chiar și Loki: textul de mai jos nu vă privește. Desclaimer #2: Superman, Batman, Spider-Man, ba chiar și Thor! Nu vă faceți probleme, super-puterile lui Super Hanger stau doar în design! Dar ce design! 🙂
De fapt, cuierul Super Hanger este noua creație a designerului de obiect Constance Guisset, despre care ți-am mai povestit aici și care a devenit celebră pentru piesele ei și foarte amuzante, și spectaculoase, și ergonomice și cu o mare doză de funcționalitate. De această dată, a colaborat cu studioul Leblon Delienne, cunoscut pentru proiectele de design prin care reinterpretează imaginea starurilor culturii pop cu ajutorul designerilor și artiștilor internaționali. Mai exact, echipa Leblon Delienne i-a propus lui Constance Guisset să conceapă o colecție folosindu-se de imaginarul universului super-eroilor. Așa că designerul a redus totul la esențial: pelerina. Și pentru că lui Guisset îi place întotdeauna să reformeze relația sursă-rezultat, suport-obiect, urmarea a venit firesc: pelerina stilizată a devenit cuier, iar Super Hanger a devenit superstarul noii colecții. Super Hanger este super-decorativ, dar și multifuncțional, și vine în două dimensiuni diferite – simplu, cu o singură agățătoare, sau extins, cu trei agățători – și în trei variante de culoare – galben cu albastru, albastru cu roșu sau negru, monocrom. Cât să se asorteze cu întregul tău arsenal de super-erou. Fotografii: prin Leblon Delienne |