Tree Hotel, reședința de vară cool, care te ține în pom.

Vara s-a strecurat încet-încet, mai repede decât în alți ani, așa că avem toate motivele să căutăm deja un pic de răcoare. Haide cu noi în mijlocul unei păduri de pini, la Harads, o localitate cu 600 de locuitori tocmai din Laponia Suedeză. S-ar putea să-ți imaginezi că avem de gând să picotim la umbră, doar, dar ai greși. Ce-ai zice dacă am înnopta într-un hotel în copac mai bine? 🙂

Tree Hotel e compus din șapte apartamente construite în copaci de aproape tot atâtea birouri de arhitectură prestigioase (Tham & Videgård, Inredningsgruppen, Cyrén & Cyrén, SandellSandberg Rintala Eggertsson Architects), la o distanță de 4-6 metri deasupra pământului. Pe noi ne-au cucerit definitiv peisajul, arhitectura căsuțelor cu nume de poveste și, firește, designul interior scandinav.

Mirrorcube e o mini-casă în formă de cub din sticlă, în care copacii din jur se oglindesc așa de limpede că abia o mai vezi.

Tree Hotel

The Bird’s Nest se întinde pe 17 mp și are un înveliș de crengi, fix ca un cuib de pasăre.

tree hotel

The Cabin, o casetă fixată la înălțime, e singura parte a The Tree Hotel dotată cu o terasă-acoperiș – ne-am vedea lenevind aici și admirând în voie râul Lule.

tree hotel

tree hotel

Cu o suprafață de 100 mp, The 7th Room e un apartament în toată regula. Cu dormitoare, living și baie. Construcția din lemn și sticlă, bine camuflată de copaci, e situată și mai aproape de nori, la 10 metri deasupra pământului.

tree hotel

The UFO s-ar putea să te sperie puțin când îl zărești în pădure, dar stai fără grijă, nu o să vezi prin preajma lui și faimoșii omuleți verzi. E doar o căsuță-OZN foarte realistă, în care până și așternuturile respectă scenariul intergalactic – imprimeul e format din planete diverse.

tree hotel

Dragonfly e cea mai mare și spațioasă casă a hotelului: are 52 mp. Poate găzdui oricând o conferință în 10 oameni (are o sală specială) sau o familie extinsă.

tree hotel

tree hotel

The Blue Cone, roșie la exterior și complet albă la interior, i-a adus pe arhitecții scandinavi mai cu picioarele pe pământ. La propriu, înălțimea la care se află e mult mai mică. Construcția e simplă, din lemn și seamănă cu o cabană clasică. Accesul se face ușor, pe un pod.

tree hotel

tree hotelChiar dacă ești în mijlocul pădurii, departe de civilizație, nu înseamnă că nu te poți bucura de confortul de acasă: toate căsuțele au internet Wi-Fi, televizor și aer condiționat. În apropiere se află și o saună, una dintre puținele construcții care pornește de la nivelul solului. Restaurantul complexului are un meniu alcătuit exclusiv din produse locale proaspete.

Kent Lindvall și Britta Jonsson-Lindvall, proprietarii Tree Hotel, n-au de gând să se oprească aici. Plănuiesc construcția unui hotel plutitor pe râul din apropiere. L-au botezat The Arctic Bath. Proiectul arată spectaculos!

Articol de Oana Țepeș-Greuruș. Oana scrie vești – povești – firești și pe goinfashion.ro.

Fotografii: prin TheTreeHotel.se

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed