Un apartament mic, dar luminos din León, Spania
Când am văzut acest apartament pe blogul brandului spaniol Sancal , ne-am zis: am putea cu siguranță vedea așa ceva și în București: nu părea mai mare decât apartamentele noastre unde “generozitatea” spațiilor vine de multe ori cu restricții de design. Apartamentul din León (nord-vestul Spaniei) a fost “tratat” de designerul interior Andrea Muñoz încât să arate mai mare, mai luminos și aerisit. Canapeaua este Folk, prin Santal Livingul lung, dar îngust se termină cu un dining. Ca să nu încarce spațiul, Andrea a venit cu piese slim (lățimea canapelei e de 92 cm, la o lungime de 240 cm; biblioteca urmează același principiu) și culori cât mai deschise: lemn natur, mult alb, griuri calde și un strop de muștar. Biblioteca albă, întinsă pe tot peretele, rezolvă discret și grafic problema depozitării. Cum vă mai spuneam și cu ocazia interioarelor scandinave, nu uitați ce minuni pot face albul, lemnul natur și piesele mai slim, înviorate de mici pete de culoare. Ce ne-a plăcut e că, deși desfășurat pe lungime, livingul îți imprimă senzația că totul e acolo pentru confortul tău: nu lipsesc nici zona de lectură, nici zona de conversație, nici masa mare de dining ca să-ți poți invita prietenii la cină. De fapt, pare genul de living în care poți vedea oricând întâmplându-se o minipetrecere șic, de care avem atâta nevoie la final de săptămână, fără să avem chef să ieșim din casă uneori 🙂 Fotoliul este Boomerang Chill, tot de la Sancal, iar pernuțele de pe canapea se numesc Mandarines. Iar dormitorul… ei bine dormitorul ne-a cam dat gata: simplu, natural, diafan. Tapetul și măsuțele Tab conturează un cocon cu linii suave, feminine, unde probabil primele raze de soare pe parchetul din lemn și printre frunzele tapetului te fac să zăbovești bucuros că te-ai trezit acasă. Măsuțele Tab devenite noptieră, câteva decorațiuni și aceleași nuanțe calde, natur, cu un strop de muștar. Măsuța Capas + câteva ilustrații înrămate = un cadru delicios Noi zicem că, dacă și apartamentul vostru are o compartimentare asemănătoare, soluția găsită de Andrea Muñoz nu e greu de urmat. Ar trebui respectat fundalul neutru, luminos și minimum de piese (deloc încărcate, slim) care să puncteze zonele pe care vi le doriți acasă. Dar mai bine ne spuneți voi 🙂 Fotografii: Sancal |
este de vis, am salvat link-ul pana cand imi voi permite sa-mi decorez casa asa..visez la o canapea la fel si nu reusesc sa gasesc nici un repros in tot ceea ce a facut acest designer.