|
Atunci când proprietarii unui apartament nou și foarte spațios (102 mp) din București i-au spus echipei Miso Architects, care urma să se ocupe de amenajare, că își doresc un spațiu luminos, cu un mare accent pus pe funcționalitate, noul lor proiect a început să se contureze rapid și tuturor le-a fost clar că ferestrele casei, chiar dacă largi, aveau nevoie de o “dublură” artificială. Dincolo de corpurile de iluminat clasice, rezolvarea a stat în benzile de led care se întind subtil de-a lungul plafonului sau se camuflează sub marginea pieselor de mobilier din fiecare încăpere. Inserții de lumină care creează puncte de interes și dinamizează spațiul. Dar povestea amenajării este mai lungă de atât – hai să o afli pe toată 🙂 .

Apartamentul este compus dintr-un living cu dining, o bucătărie, un dormitor cu dressing, un birou și două băi. Echipa Miso nu a făcut recompartimentări, însă a simțit nevoia unor scafe decorative la nivelul tavanelor, care să facă loc benzilor led. Tot la capitolul “funcționalitate”, au ascuns instalațiile, țevile de gaz și panourile electrice în spatele riflajelor din lemn pe care o să le vezi în întregul apartament.
“De asemenea, o solicitare a beneficiarilor a fost să realizăm un mobilier pe comandă, unitar la nivelul întregii locuinţe, într-o combinaţie de alb şi lemn deschis. Acolo unde designul a permis, am optat la îndemnul lor pentru mobilier suspendat, astfel încât să poată fi uşor întreţinut şi să dea impresia de spaţiu mai mare şi aerisit. O altă dorință a clienţilor noştri a fost folosirea de materiale naturale, precum lemn, furnir, bumbac şi in, precum şi o unitate în pardoseală alegând parchet stratificat, cu model neîntrerupt la nivelul întregii amenajări”, ne-a povestit echipa.

Canapeaua modulară vine de la Feydom.

Volumul central are rol dublu: separator pentru cele două intrări/ieșiri ale livingului și suport pentru corpurile de mobilier geometrice și echipamentele electronice.
Livingul cu dining inclus se întinde pe 27 mp, iar canapeaua modulară este personajul ei principal: puzzle-ul de piese asimetrice se poate transforma în pat într-o seară care se prelungește în fața televizorului. Peretele din cărămidă aparentă joacă rol de planșă goală pentru micile accente cromatice ale canapelei. Pe peretele opus, în zona de dining, fototapetul de la Rebel Walls dă adâncime camerei.

Masa din dining din MDF furniruit este extensibilă și vine de la Fameg.

Meta-tavanul livingului, un plan în plan, este una dintre porțiunile care au trecut printr-o “redecorare” cu ajutorul scafelor și a benzilor led.
“Am acordat o atenţie deosebită tavanului acestei încăperi, realizând scafe în care am integrat două planuri: unul de lemn (placat cu o textură de LVT) şi un alt plan alb care îl cuprinde. Între ele, liniile de lumină accentuează această diferenţiere şi îi conferă adâncime. Scafele pentru draperii completează scenariul pe care ni l-am dorit pentru iluminarea ambientală”, au spus arhitecții.

În dormitorul matrimonial, benzile led se strecoară sub noptierele suspendate și în scafele pentru draperii – ne-ar fi plăcut să vedem și imaginea nocturnă a camerei, suntem siguri că fototapetul ușor sumbru și în penumbră ar fi creat o intimitate interesantă în întreaga cameră 🙂 . 
Dressingul care se ascunde într-o laterală a dormitorului, are și el un dublu rol – spațiu de depozitare pentru piesele vestimentare și mască pentru centrala termică, aspirator și masa de călcat.
Holul care leagă dormitorul de living este un loc de joacă al benzilor led, care îl străbat în mai multe secvențe: și pe tavan, în scafele care maschează țevi, și sub piesa de mobilier care se întinde de-a lungul peretelui.
Locul de citit compus din băncuța încorporată în mobilier are pe post de spătar un riflaj din lemn care ascunde panoul electric. Micile tablouri cu licheni sunt crescute chiar de proprietara spațiului – dacă te atrage ideea, nu uita să îți faci timp să îți uzi tablourile constant 🙂 .
Cel de-al doilea dormitor a preluat rolul de birou. Ne-au plăcut biblioteca minimalistă și biroul extins, de 270 cm, gândit pentru zilele în care cei doi proprietari lucrează de acasă.
Pentru că proprietara apartamentului este pasionată de cofetărie, arhitecții au optat pentru un blat de lucru din cuarț (Arcadia de la Prowest) – de reținut pentru alți pasionați: coca se lucrează bine pe cuarț! 🙂 Blatul se continuă cu o extensie rabatabilă în fața ușii de la balcon. Pentru mai mult dinamism, benzile led sunt dublate de data aceasta de reflectoare mobile, pe șină.

Corpul suspendat are fronturile frezate din MDF furniruit.

Cele două băi în oglindă, identice ca dimensiuni și finisaje, diferă doar prin compoziție: baia de serviciu este echipată cu un duș walk-in și un dulap care ascunde mașina de spălat și uscătorul, cealaltă are o cadă și două oglinzi dispuse pe verticală. Preferatele noastre rămân, însă, corpurile de iluminat de la Frandsen, dintr-o colecție lansată acum mai bine de 50 de ani, în 1968 ♥.

Fotografii: Alexandru Drăgoi.
Tags: alb, benzi LED, birou, blat de bucatarie din quartz, blat din quartz, bloc nou, bloc nou construit, Bucuresti, bumbac, canapea modulara, caramida aparenta, design cu materiale naturale, furnir, in, insertii de lumina, instalatii electrice, LED, lemn, lumina ambientala, materiale ceramice, materiale naturale, miso architects, mobilier cu bancuta incorporata, mobilier din materiale naturale, mobilier suspedat, oglinda rotunda supradimensionata, parchet stratificat, placare cu riflaj, Politehnica, scafe de lumina, scafe decorative, spatii de depozitare optimizate, spatiu mare, stil cu influente nordice, tablouri cu licheni, tevi de gaz ascunse
|