www.plotareonline.ro: primul serviciu online de plotare complet. Aviz specialiștilor în arhitectură, design, construcții și fotografie.

Eurocom, companie cu experiență de peste 20 de ani în domeniul serviciilor de tipar digital și o cifră de afaceri în 2013 de circa 4,5 milioane de euro, a investit aproximativ 75.000 de euro în www.plotareonline.ro – primul serviciu online de plotare complet, care se adresează atât specialiștilor în arhitectură, design și construcții, precum și  altor specialiști din domenii conexe.

Platforma www.plotareonline.ro susține strategia Eurocom de extindere la nivel naţional prin oferirea de consultanţă online personalizată. Acest lucru este realizat prin intermediul unui soft dedicat, care permite obţinerea unei cotaţii de preţ online pentru fiecare proiect, precum şi înregistrarea istoricului investiţiilor în plotare.

plotareonline.ro, Homepage

„Iniţial, afacerea Eurocom era condiţionată de spaţiul centrului de plotare de la parterul Universităţii de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din Bucureşti. Odată cu trecerea timpului, am identificat în piaţă o cerere din ce în ce mai mare pentru o soluţie online care să deservească specialiştii din toate oraşele,” a declarat Romeo Ioan, Director General Eurocom. „Astfel, după un an de pregătiri şi programare a soft-ului dedicat, am lansat un serviciu care se ridică la cele mai înalte standarde şi care oferă tarife mai mici cu până la 20% faţă de centrele clasice de imprimare,” a adăugat Romeo Ioan.

Romeo Ioan, Director General EurocomRomeo Ioan, Director General Eurocom

www.plotareonline.ro este singurul furnizor online care oferă un proces automatizat de tip 360°, de la aflarea în timp real a cotaţiei de preţ finală pentru lucrarea respectivă şi până la livrarea acesteia pliată la uşa clientului în cel mult 48 de ore, oriunde în România.

Proiectul a fost gândit pentru imprimarea planurilor, desenelor tehnice şi a randărilor specialiştilor din domeniul arhitecturii, construcţiilor sau fotografiei. De asemenea, prin intermediul platformei pot fi imprimate şi postere color şi afişe alb-negru, tablouri pe canvas, broşuri, precum şi documente în format A4 sau A3 pentru clienţii finali.

„Estimăm că vom amortiza cel puțin jumătate din investiție în primul an de la lansare. Obiectivul nostru este să dezvoltăm platforma www.plotareonline.ro prin diversificarea serviciilor şi a publicului ţintă,” a menţionat Romeo Ioan.

Interfața platformei și mecanismul de comandare sunt intuitive: clientul încarcă fişierul pe platforma securizată, selectează tipul de serviciu dorit şi software-ul Eurocom analizează documentul oferind o cotaţie de preţ finală pentru lucrarea respectivă. Pot fi plotate și formate atipice, pe materiale suport speciale.

Despre Eurocom

Eurocom S.A. este o societate 100% românească, înființată în anul 1991, cu o echipă de 40 de angajați. Din anul 1993, Eurocom colaborează cu concernul olandez Océ Technologies B.V., liderul mondial în domeniul imprimării, copierii și scanării de formate A0, devenind unic distribuitor al echipamentelor de printare Océ în România și Republica Moldova.

Ulterior Océ a fost achiziționat de Canon, astfel că Eurocom a devenit distributor local al companiei cu același nune. În perioada 1996-2013 Eurocom a printat peste 6.500.000 de metri liniari de documente format mare, precum schițe sau planuri pentru clienți printre care se numără West Group Arhitecture, Strabag și Băneasa Investment. Eurocom oferă soluții reprografice complete, de la echipamentele de imprimare/copiere/scanare, consumabilele aferente, software, echipamente de finisare, service, modalități de finanțare și până la servicii de consultanță și training.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed