Apartamentul alb: o amenajare cu piese diafane, din București
Scenografia acestui apartament din București ne-a inspirat un cocon alb, care te învăluie în luminile și umbrele lui suave. Piesele de design sunt distribuite discret în decor, atenția cade pe detalii, iar efectul pe care designerul Alexandra Zabunov l-a dorit a fost ca acestea să se contopească cu fundalurile albe și bej. O poezie de iarnă pe care v-o prezentăm împreună cu prietenii de la Igloo media. Text: Ioana Casapu. Lampadar Abajour d’houi de la Flos Alexandra Zabunov nu este arhitect, ci pictor, dar asimetriile, tuşele şi estetica artei sale s-au transportat firesc în mood board-ul ei creativ atunci când a făcut trecerea la design interior. Am stat de vorbă despre unul dintre proiectele sale recente, un apartament luminos, eclectic şi în care fiecare piesă spune o poveste plină de înţelesuri, decorat şi conturat pe măsura creativităţii şi personalităţii efervescente a proprietarei sale. Despre lămpi scenografice din sticlă ți-am povestit aici și aici. Apartamentul pe care îl prezentăm acum este un proiect care a pornit de la un brief făcut ca la carte de proprietara apartamentului.
Mai multe piese clasice în ținute contemporane aici. În acest spaţiu, Alexandra a introdus câteva piese cu personalitate, cum ar fi canapeaua cu cinci spătare diferite şi masa cu blatul din lemn masiv de stejar, toate realizate manual, pe comandă. „Proprietara îmi mărturisea că rolul canapelei este mai degrabă cel al unei opere de artă şi nu prea îşi încurajează prietenii să se aşeze pe ea (râde). Am renovat şi băile, iar aici piesele la care am ţinut foarte mult au fost lavoarul cu picioare cromate, design Antonio Citterio, din baia matrimonială, oglinda Hay şi gresia design Patricia Urquiola din baia mică.” Te gândești la un decor cu finisaje contemporane în baie. Mai multe sugestii aici. Dormitorul matrimonial este mult mai feminin, având o altă atmosferă faţă de restul casei, un amestec de capriciu feminin, strălucire şi lux. Tapetul de la Osborne & Little, cu flori realizate din hârtie holografică, dă viaţă modestelor suprafeţe bej, dar cu un mix de texturi preţioase şi neprelucrate. Imaginea de ansamblu a apartamentului este completată cu o serie de accesorii şi decoraţiuni, un amestec de piese găsite împreună cu clientul prin Bucureşti sau prin magazine online, şi obiecte cumpărate în călătoriile prin diverse colţuri ale lumii. Tapetul din dormitor este Osborne & Little. Mai multe idei de tapet creativ aici. Iar de fototapet aici.
Articolul a fost preluat din revista Igloo, numărul 154 (octombrie 2014). Fotografii: Cosmin Dragomir |
Superb, imi place mult! De unde sunt cumparate cele doua fotolii?