La Copac te așteaptă în straie noi, cu dichis tradițional

Uneori, copleşiti de agitaţia oraşului, căutăm un loc unde să ne retragem pentru a ne simţi deconectaţi şi a ne bucura în tihnă de lucrurile simple. Nu este nevoie să căutăm mult după acest loc, el se află la doi paşi de noi: La Copac, restaurantul de pe Pitar Moș nr. 23, te întâmpină cu o atmosferă familiară pe care o simți de cum intri pe ușa frumoasă a vechii case din centrul Bucureștiului. Aici vii pentru un strop de răgaz în inima oraşului!

la copac designist 1 (5)Atmosfera este familiară pentru că îţi aminteşte de mirosul pâinii proaspăt coapte, de lingurile bunicii atârnate pe perete şi de aroma vinului fiert, aburind îmbietor!

De La Copac, ne leagă o poveste mai veche. Nu neapărat limonadele băute la umbra copacului imens din curte, ci prima ediția a Made in RO – Târg de design românesc, care a avut loc aici în decembrie 2012. Așa am descoperit schimbarea la față de care se pregătea cârciuma de jupâni. Și, pentru că deseori venim la prânz aici, am asistat la toate etapele amenajării. Și nu, povestea nu s-a terminat, continuă la fel de interesant. 🙂

la copac designist 1 (6)

“Amândoi am copilărit la ţară, aşa că ne-au rămas imprimate multe amintiri de acolo. Drept urmare,  am încercat să recontextualizăm stilul tradiţional românesc, pe care l-am adus în zona urbană”, ne mărturiseşte Mihai Grama.

De amenajare s-a ocupat designerul Mihai Grama, care a lucrat în strânsă colaborare cu Horaţiu Şerb, proprietarul restaurantului, încă de la începerea lucrărilor, în 2011. Horaţiu ne-a povestit că totul a decurs natural, ca un fel de proces ce s-a construit pas cu pas, schimbându-şi uneori traiectoria.

la copac designist 1 (7)

“Ideea reamenajării restaurantului s-a născut spontan în timpul unui dialog între mine şi Mihai, şi a evoluat pe etape, cu pauze şi reveniri, rezultând  interiorul pe care îl vedem azi”.

Casa, construită la începutul secolului XX, a trecut prin mai multe schimbări, însă începând cu 2011, patru etape au marcat-o succesiv: a existat o etapă de renovare după ce s-a hotărât reamenajarea, urmată de intervenţii de amenajare generale, apoi a rezultat o a doua etapă de renovare a băilor şi bucătăriei, şi în final, amenajarea de detaliu care a creionat imaginea din prezent.

Este casa în care a trăit și scriitorul Radu Petrescu, membru al Școlii de la Târgoviște.la copac designist 1 (1) la copac designist 1 (8)

„Marea provocare a constat în a realiza cu puţin cât mai mult. Pe unii i-a mirat schimbarea, pe alţii i-a impresionat în mod plăcut. Locul a crescut singur”, ne spune Horaţiu. „Mai sunt de pus la punct unele detalii, deşi proiectul este aproape finalizat. Se mai lucrează încă la mobilier”.

Marele merit al designerului Mihai Grama este acela de a refolosi obiectele existente şi a le da o nouă viaţă. Parcurgând interioarele restaurantului, vei vedea cat de multe idei şi-au găsit locul aici.la copac designist 2 (1) Încă de la intrare, te întâmpină cuierul haios realizat dintr-o uşă veche a casei, ale cărui găici sunt de fapt linguri îndoite! Corpurile de iluminat sunt construite din găleţi cumpărate din Obor şi folosite ca abajur.

La Copac intrate - Designist

la copac designist 2 (5)

la copac designist 2 (3)

„Am folosit tot ce ne-a amintit de zona tradiţională. Ceaune, găleți, site, felinare, butoiaşe. Materialul perdelelor şi ştergarelor este cumpărat tot din Obor, la metraj”.

la copac designist 1 (11)

“Fiecare cameră a casei are un aer propriu, deşi toate se înscriu pe linia aceluiaşi concept unificator. În camera cu pianina, biblioteca roşie (folosită şi ca suport pentru sticlele îmbrăcate cu sfoară) este creată din uşile casei, care au fost vopsite şi revalorificate”, ne explică Mihai.

la copac designist 1 (10) la copac designist 1 (9)

Rămânând tot în sfera refuncţionalizării obiectelor, trebuie să vă povestim despre bar, care ni s-a parut foarte original şi inovativ. Este realizat din ferestrele aduse de la barul „J’ai Bistrot” din Târgu Mureș, amenajat tot de Mihai Grama. Galeriile de deasupra ferestrelor se termină în laterale cu crengi aduse de la copacul din curte – doar erau la îndemână!

La Copac - nou - Designist (1)Și galeriile terminate cu crengi!

la copac designist 2 (12) Ramele îmbracate cu blaniţă şi atârnate pe pereţi au fost tot ideea designerului. Acesta ne-a dezvăluit că pe viitor mai urmează să apară nişte scaune de bar realizate din găleţi, precum şi copăi tapiţate cu blăniţă, folosite ca banchete pentu stat.

la copac designist 2 (9)

la copac designist 2 (11)Ne place perdeaua din saci din zona barului!

Pentru ca amenajarea să fie cât mai aproape de zona tradiţională, pereţii au fost acoperiţi cu pânză din iută lipită cu adeziv (în loc de tapet), ceea ce dă interiorului un aer autohton şi primitor.

la copac designist 1 (2)

„Unele elemente le-am gândit intenționat ca fiind mai grosiere, pentru a ne susține conceptul de amenajare”.

la copac designist 1 (3)

Pe lângă obiectele refolosite, există şi piese de mobilier special create pentru această amenajare, urmărind aceeaşi linie rustică. Scaunele şi blaturile meselor sunt concepute de Mihai şi realizate de Mobila Dalin (mobilier unicat). Pereţii cu motive tradiţionale au fost pictaţi manual, iar Cornelia Untilov a pictat „covoarele” de pe parchet.

la copac designist 2 (2)Ne-a atras atenţia şi ne-a impresionat în mod plăcut camera din apropierea barului. Acolo există un brâu median de lemn ornat cu un motiv de inspiraţie tradiţională, creat special pentru acest loc. Este vorba despre „ploscă”, motiv folosit în proiectul „Urzeală”, ce a fost combinat cu imaginea copacului de către Oana Ivan, special pentru La Copac!

Aceeaşi imagine cu plosca este sculptată în baluştrii scărilor care duc la baia pentru „Păsăroi” şi „Păsărici” (domni şi doamne). Aşadar, detaliile fac diferenţa! Dacă nu ne credeti, puteţi merge să verificaţi!

la copac designist 2 (10)Încă o idee năstruşnică şi foarte simpatică ni s-a părut prezenţa siluetei „Bisericii Săseşti” din Reghin pe peretele din spatele barului. Aceasta siluetă a fost creată integral din distanţiere de gresie de culoare roşie. Cine s-ar fi gândit că pot fi folosite şi la asa ceva? Tot din distanţiere sunt realizate şi alte fragmente de motive, prezente pe pereţii interiori ai camerelor.

La Copac - nou - Designist (2)

  „Desfacem elementele tradiționale si ne jucăm cu ele!”

La Copac - nou - Designist (3)În baie, un butoi vechi a devenit suportul lavoarului-lighean!

Mihai Grama - DesignistMihai Grama, cel care a transformat restaurantul La Copac!

Deja se poate sta la o limonadă, o porție de ficăței aghesmuiți (preferații noștri) și o salată de crudități cu orez sălbatic sub copacul din curte. Trebuie să recunoaștem însă că de când cu reînnoirea ne dăm mai greu duși din interiorul unde soarele lasă urme faine pe pereții din iută, rafturile din lemn roșu și covoarele tradițonale de pe parchet.

La Copac - nou - Designist (4)

Suntem curioși cu ce impresii vei veni tu din La Copac! 🙂

Fotografii: Cătălin Săvulescu şi Alex Boghian

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed