Metamorfoza cristalului cehesc. By Qubus Design Studio.

cristal_qubus_designist 1

De când am primit în dar, acum câțiva ani, o cană creată de cehii de la Qubus, le-am tot urmărit colecțiile-statement din sticlă, porțelan sau cristal. Ne-ar plăcea ca anul acesta, în toamnă, să-i vizităm chiar la Designblok, festivalul de design al Pragăi. Dar despre ediția de anul trecut ți-am povestit în 3 episoade.

cristal_qubus_designist 6Astăzi îți prezentăm două colecții Qubus Design Studio, ambele semnate de Jakub Berdych, care pe noi ne-au făcut să privim cristalul bogat decorat (vă amintiți acele seturi de pahare + carafă de cristal pe care le aveam în vitrine?) cu un ochi mai prietenos și mai relaxat, ca și cum o metamorfoză era necesară pentru ca el să reintre în viețile nostre de zi cu zi.

cristal_qubus_designist 2

cristal_qubus_designist 3Colecția THE METAMORPHOSIS, lansată anul trecut la Designblok, poartă numele romanului lui Kafka, Die Verwandlung, făcând referire la umorul său absurd.

Cea de-a doua colecție se numește BORN BROKEN și a fost creată în timpul festivalului Ekoglass 2012, un festival anual al sticlarilor, care se ține în zona Krkonoše, la granița dintre Cehia și Polonia.

cristal_qubus_designist 7 “Ambele colecții au la bază ideea de reciclare a unor obiecte pe care nu am vrut să le arunc. În timpul transformării lor nu m-am gândit deloc la design, la cum vor arăta, sau la utilitatea lor. Aceste obiecte sunt niște obiecte de sine stătătoare și atât. Doar am folosit căldura și ciocanul pentru a schimba o formă care îmi displăcea într-una care mie îmi spune ceva”, spune designerul Jakub Berdych.

cristal_qubus_designist 4 cristal_qubus_designist 9 cristal_qubus_designist 5 cristal_qubus_designist 8

Fotografii: Dušan Tománek

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog