De vorbă cu Atelier A4 despre lămpile lor spectaculoase din hârtie reciclată

Atelier A4 înseamnă Adina Segal şi Raluca Bumbac şi mai înseamnă lămpi spectaculoase, realizate 100% din hârtie reciclată manual. Provocarea a început odată cu reamenajarea apartamentului Adinei şi cu nevoia unei lămpi “ca un tablou”, iar continuarea a reprezentat-o colecţia actuală, conturată împreună cu Raluca, care a cucerit deja mai multe locuri din oraş.

Adina Segal

Raluca Bumbac

Le-am descoperit lămpile cu ocazia ROD (Cărtureşti) şi ne-am întrebat oare de cât timp e nevoie să pui cap la cap o lampă ca A2, a cărei cascadă de franjuri albe făcea lumină în mansardă. Am aflat de la Adina şi Raluca că povestea începuse pentru ele cu câteva luni înainte şi se derulase sub forma căutărilor unui schelet potrivit, a formei care să le placă şi a diverselor compoziţii de pastă de hârtie care să includă şi soluţii ignifuge sau materiale care să facă pasta de modelat mai subţire sau mai uşor de colorat. Totul se face manual, în atelierul lor, mixerul şi cutterul intervin pentru a uşura munca, iar creaţia unei lămpi poate dura de la 5 la 7 zile. În continuare, le lăsăm pe Adina şi Raluca să ne spună toată povestea.

Lampa A2 este realizată manual din peste 600 de franjuri de hârtie translucidă, care nu se degradează în timp. Nu este recomandată păstrarea ei într-un spaţiu cu umezeală, ceea ce este valabil pentru toate lămpile A4, şi are nevoie (ca şi celelalte lămpi) de un bec economic, care poate fi şi colorat, în cazul în care vă gândiţi la un efect şi mai de impact.

Ce mai faceţi voi, în afară de a crea lămpi din hârtie reciclată?

Adina: Eu sunt arhitect și studentă la un master de urbanism despre peisaj, astfel încât proiectarea este activitatea mea principală. AtelierA4 este rezultanta preocupării mele de a experimenta materiale și tehnici diferite pentru a produce obiecte și frumos. Acest gen de căutări mă reprezintă, alții le-ar numi hobby, dar pentru că mă aplec asupra lor cu seriozitate și rigoare, îmi place să spun că sunt un stil de viață.

Raluca: Excelent 🙂 Eu în general fac și am făcut diverse lucruri nu neapărat din același domeniu. Am terminat în 2006 Facultatea de Comunicare, ulterior am urmat un Master în Resurse Umane tot la SNSPA. Am obținut primul job full time într-o multinațională, urmând apoi să mă implic în diferite colaborări, dintre care merită menționată relația cu Asociația pentru Promovarea Artelor Contemporane, unde am avut oportunitatea de a organiza un eveniment ce a avut loc în februarie 2012 și s-a intitulat Zilele Independent84. Atelier A4 reprezintă împlinirea unei dorințe vechi, și anume de a lucra cu Adina într-un proiect creativ și atât de minunat.
Dar în primul rând am o fetiță de 2 ani și 4 luni :).

Cum a apărut prima lampă, ce v-a făcut s-o faceţi şi pe a doua? V-aţi propus de mult să creaţi această colecţie?

Adina: Prima lampă a apărut anul trecut, când am reamenajat apartamentul în care stau. Apartamentul era spațios și minim mobilat, așa că am hotărât să fac niște lămpi ca niște “€œtablouri”, adică niște obiecte care să dea camerei atmosferă. Miza a fost să obțin niște obiecte care, dat fiind că știam că vor fi mari, să nu devină apăsătoare sau să rigidizeze decorul. Așa am ajuns la hârtie, era un material la îndemână și din abundență, iar obiectele rezultate arată spectaculos și totuși reușesc să aibă un aer nepretențios. Am fost mulțumită de rezultat, dar momentul în care mi-am dat seama că am produs niște obiecte frumoase a fost când am observant că lumea de pe stradă trăgea cu ochiul la tavanul meu.

Continuarea este meritul Ralucăi, care m-a convins și a muncit cot la cot cu mine să le scoatem în lume. Am fost la un târg cu ele și pentru că feedbackul a fost foarte pozitiv am hotărât să facem o colecție. ROD a fost practic un prim punct final al experimentului cu lămpile. Pentru a le putea înscrie în concurs, din multele variații și experimente am ales trei modele pe care le-am prezentat și care astăzi reprezintă portofoliul nostru.

Lampă A2 creată în urma reciclării unui catalog vechi. Poate avea până la 85 cm înălţime, iar curăţarea se face foarte uşor: prin scuturare sau cu un pămătuf. 

Sunt toate lămpile voastre din hârtie reciclată? O reciclaţi manual? Unde şi cum?

Primele lămpi au fost exclusiv din hârtie reciclată, din revistele pe care nu mă înduram să le arunc și stivele de calc cu schițe din facultate pe care nu știu de ce le colecționam.
Lămpile din hârtie translucidă au avut succes, așa că am rămas fără hârtie de reciclat și am început să facem din hârtie “€œnouă”. La celelalte lămpi folosim încă hârtie reciclată sau mai corect spus reciclăm hârtia în procesul de producție al lămpii.

Pasta de hârtie o facem noi, mai adăugăm câte ceva ca materialul rezultat să fie ignifug sau să poată fi prelucrat în straturi mai subțiri, dar în rest facem rețeta că la carte: rupem hârtiuțe mici, le fierbem, le malaxăm până se fac pastă, le stoarcem și le mulăm. Poți spune că hârtia o reciclăm manual în sensul că pentru pasta de hârtie nu folosim o moară de hârtie (ca alții), dar folosim cutterul și mixerul ca să sporim productivitatea.
Inițial atelierul a funcționat într-una din camerele apartamentului meu (al Adinei – n.r.), dar pentru că între timp am adunat mulaje, scule și materiale a trebuit să ne instalăm pe teren neutru, și am am ocupat un spațiu într-o mansardă.

Și echipa s-a mărit și s-a specializat: avem un ajutor de nădejde care ne fabrică scheletele și mulajele, o doamnă care ne ajută cu producţia în sine, Raluca se ocupă de PR și vânzări iar eu (Adina- n.r.) ar trebui să mă ocup de design și prezentare.

Lampa A3 este inspirată din curentul pop-art şi a fost realizată manual din peste 500 de fâşii subţiri din hârtie: “am reciclat hârtia adunată în timp, utilizând fie cataloage vechi, fie reviste şi ziare”, ne-au spus Adina şi Raluca. Abajurul este finisat cu un lac special care îi conferă rezistenţă la umiditate şi un timp de viaţă îndelungat. Dimensiuni: diametru 85 x h 50 cm.

Cum au reacţionat cei care le-au văzut? Reacţia noastră a fost “Wow, chiar vreau aşa ceva la mine acasă!”. A celorlalţi a fost pe aproape sau le-au şi luat acasă?

Lampa franjurată a creat un fenomen, pe prietenii buni îi bănuiam că îmi fac complezenţe, dar când au început și vecinii să mă întrebe “de unde e lampa?”, am hotărât să le ducem “în târg”. Atitudinea celor din jur a fost decisivă, asta ne-a convins să continuăm. La primul nostru târg am vândut două lămpi și am primit comandă de încă una. De aici am fost invitate să amenajam spațiul pentru o lansare de revistă, ocazie cu care am mai vândut una, apoi spațiul pentru un Revelieon (la Independent84), unde ulterior au au fost expuse spre vânzare. Și de aici știți, au urmat ROD-ul și galeria Aiurart unde sunt și acum spre vânzare.
Una peste alta s-au vândut câteva! Prețul, materialul și mărimea fac ca lămpile să fie adresate unei nișe, pe care noi ne-o asumăm și cu care ne “putem descurca”.

Cât timp v-a luat să creaţi lămpile cele mari, A2 şi A3?  Cum le-aţi franjurat şi asamblat atât de spectaculos?

Să ajungem la designul final a durat cam patru luni de încercări și perfecționări. Să producem o lampă durează în medie 5-7 zile, am găsit un partener care fabrică scheletul (a fost o aventură întreagă până să găsim pe cineva care să ne pună în practică designul, pentru că numeroși meșteri ne-au explicat cu amănunte că nu se poate€, dar până la urmă s-a putut), iar prelucrarea hârtiei și asamblarea o facem noi, manual, tăietură cu tăietură, centimetru cu centimetru – asta garantând o calitate sporită obiectului finisat.

Lampa A3

Ce aţi mai folosit alături de hârtie pentru lămpile A1, încât textura lor să arate atât de interesant?

Am primit o donație consistentă de hârtie de la două birouri și am început să testăm diferite rețete de pastă de hârtie; am adăugat lianți diferiți în căutarea unui efect cât mai spectaculos – suprafețe foarte subțiri, sau groase și ușoare, poroase, lucioase – și într-un final a rezultat veioză sferică, la care am folosit şi lut, de care suntem foarte încântate.

Lampă A1, din pastă de hârtie cu lut adăugat. Exteriorul ei este neted, iar interiorul are în plus striaţii care îi conferă rezistenţă prin elasticitate. Surpriza pe care o aduce finisajul lămpii este că, deşi mimează materialitatea betonului, percepţia obiectului masiv e neaşteptat înlocuită de o piesă uşoară şi caldă, cu o materialitate minerală.

Cât de fragile sunt lămpile, la ce ar trebui să avem grijă?

Sunt într-adevăr delicate, dar nu au probleme atâta timp cât sunt manipulate cu grijă. Fiind fabricate din hârtie, trebuie ferite de umezeală, acesta fiind singurul semn de exclamare. În rest întreținerea nu presupune decât ştergerea de praf prin scuturare sau cu o a€un pămătuf. Ar mai trebui adăugat şi că se folosesc doar cu becuri economice.

Atuul lor este că fiind fabricate din hârtie, lunina rezultată (reflectată sau filtrată) este caldă (chiar folosind becuri economice). Este adevărat că lămpile din franjuri, având numeroase straturi de hârtie suprapuse, reduc intensitatea luminii, dar folosind un bec puternic nu sunt probleme (reduc puterea becului cam la jumătate). În plus, dacă lampa se combină cu o sursă secundară de lumină, veți avea o cameră luminată și totuși o atmosferă intimă.

Ce se întâmplă atunci când cineva vede o lampă A4 şi spune: “vreau o lampă exact la fel”? Dar atunci când apare întrebarea: “aş vrea-o aşa, dar pe alte dimensiuni”? 

Fiind făcute manual, la fel înseamnă aproximativ la fel. În plus, intenționăm să stabilim un prag pentru numărul de lămpi care vor fi produse, astfel încât ele să își păstreze valoarea de obiect de design în serie limitată. Până acum “€œvreau la fel” a însemnat “€œia-o pe asta”, pentru că dacă le-am expus undeva au fost de vânzare. De obicei auzim “mai mică, mai mare, mai colorată” și pe acestea le facem la comandă.

Inițial noi am pornit cu două dimensiuni: diametru de 40 și de 80 de cm. Din start puteai alege dacă doreai o lampă mai mică sau mai mare. Astăzi colecția este disponibilă pe patru dimensiuni: diametru 40, 60, 80 şi 100 cm.

Lampă A1, din pastă de hârtie în care s-a adăugat lut, ceea ce îi asigură şi proprietăţi ignifuge. Lampa este asemenea unei cupole “imperfecte”, ale cărei denivelări trădează metoda manuală de producţie. Dimensiuni: diametru 85 x h 50 cm.

Creaţi lămpi şi pentru proiecte speciale, unde vi se solicită un anumit concept? Şi care ar fi totuşi condiţiile voastre: să fie din hârtie, să presupună reciclarea etc.?

Una din lămpile A2, franjurata colorată, a fost produsă special pentru un magazin destinat copiilor. Adaptarea a constat în utilizarea unui material cu mai multă culoare, dar în principiu clienții noştri ne-au contactat pentru că le-a plăcut unul dintre modele. Suntem deschise la provocări, dar trebuie să recunoaștem că teritoriul nostru de expertiză este hârtia, în special hârtia reciclată și calcul, dar cum avem un arhitect în echipă, putem face și propuneri pentru concepte de amenajare, cum să nu 🙂

Unde putem vedea lămpile voastre prin Bucureşti şi nu numai?

Lămpile noastre pot fi văzute (și cumpărate) în galeria Aiurart și în Cărturești (nu știm încă pentru câtă vreme). De asemenea, avem clienți care le-au folosit în spații comerciale: spații de joacă pentru copii (Toy Zone),  un spațiu comercial din București, sala de balet Attitude, tot din București. Dar cei mai mulți clienţi le-au luat la ei acasă.

 Lampa A2, în spaţiul Aiurart

Care a fost cea mai mare satisfacţie pentru voi după materializarea colecţiei?

Am fost invitate să participăm la o expoziție internațională destinată designului din centrul și estul Europei, care va avea loc la Muzeul de design Holon începând cu 16 noiembrie. Iar înainte de asta trebuie să recunoaștem că am simțit o plăcere supremă când am văzut lampa A3 terminată, am simțit că a ieșit bine și ne-am bucurat că am avut capacitatea să producem obiectul acesta.

Avem multe surprize, lămpile au un feedback pozitiv și probabil că vom diversifica modelele pornind de la ce avem (culori, texturi). În plus, vrem să ne extindem preocupările, să facem și alte obiecte din hârtie reciclată, workshop-uri etc. Vă vom ține la curent!

Preţurile pentru lămpile create de Atelier A4 încep de la 100 euro şi variază în funcţie de dimensiuni şi model. Le puteţi contacta pe Raluca şi Adina prin pagina de facebook Atelier A4 şi, în curând, prin site-ul atelierului (atelierapatru.ro, la care momentan se lucrează).

Despre lămpile Atelier A4 puteţi citi şi în numărul de septembrie al revistei igloo.

8 Comments

  1. Veronica

    Super! Ma bucur sa vad ca in sfarsit se creeaza o piata si in Romania de creatie in aceasta industrie a corpurilor de iluminat! Era si timpul! Spor la treaba fetelor!!!

  2. Dana

    apai eu m-am indragostit. iremediabil. de-a dreptul bolnavicios.
    pentru ca arata al naibii de bine si le vad deja la mine in casa. in curand… foarte curand. 🙂
    la mai mare!!!

  3. Ne bucurăm că vă plac 🙂 Sunt într-adevăr foarte frumoase şi spunem asta de câte ori le vedem!

  4. […] în încăperea noastră preferată (cum intri în stânga, unde stă lampa curgătoare albă de la Atelier A4) un scaun nou, cu spătar dintr-un snowboard. Așa am aflat că este vorba de un nou design creat […]

  5. Claudia Dumitrascu

    Foarte faine lampile. Un obiect luminos poate da foarte multa personalitate unei incaperi prin forma sau prin lumina sa.

    Cei interesati sa experimenteze acasa confectionarea unei lampi din hartie pot cauta pe google termenii “diy paper mache lamp”.

  6. […] blogIogloorodaiurartFără categoriedesignistworkrecycledtrim (A2)roca (A1) © 2011 – 2012 Theme by WPShower designistcititi articolul aici […]

  7. […] Lampă din hârtie reciclată, by Atelier A4. […]

  8. […] Ivan cu o fotografie în care lumina de atmosferă este asigurată și de lampa designerilor de la Atelier A4.  Promitem să revenim curând cu impresii de la fața […]

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed