Interface: mocheta modulară ce curăță apele oceanelor și face mai bună viața comunităților defavorizate ce pescuiesc în ele

Primăvara aceasta am avut una dintre acele întâlniri care te fac să vezi lumea cu alți ochi. În biroul COS, din București, am stat de vorbă cu Jon Khoo, Co-innovation Partner la compania Interface, despre programul Net-Works, pe care Interface îl desfășoară începând cu 2012 în Filipine. Acest program curăță apele oceanului de năvoadele abandonate, le transformă în fir 100% reciclat pentru mochetă și răsplătește financiar comunitatea ce contribuie la “pescuirea” deșeurilor din plastic din apa aceluiași ocean de care-i va depinde traiul și pe viitor.
Până acum au fost implicați în acest program și au beneficiat de el 55.000 de oameni.

JK headshotJon Khoo, Co-innovation Partner Interface, a venit la București pentru a le povesti tuturor celor implicați și interesați de design cât de important e ca proiectul tău să respecte o regulă simplă: “a win for the environment, a win for people and a win for business”. Pe scurt, do business but also do good.

Este pentru prima oară când un producător mondial de talia Interface investește într-un program ecologic cu o componentă socială atât de puternică. Vă reamintim imediat care sunt datele programului și vă povestim de ce Net-Works înseamnă deschiderea unui drum al cărui final fericit = Good Life on Earth. Știm, poate sună prea în rețeta scenariilor apocaliptice care împânzesc cinematografele, însă cum nu e de glumit cu schimbările climatice cauzate de poluarea excesivă, vă asigurăm că acesta este doar simplul adevăr.

101_Up_resPână azi, prin programul Net-Works, au fost pescuite din apele oceanului peste 100 tone de năvoade, numai din Filipine. Cu sprijinul companiei Aquafil, partener și furnizor în cadrul acestui program, firul năvoadelor este 100% reciclat și transformat în firul cu care se țes mochetele modulare Interface.

În apele planetei noastre sunt aruncate 640.000 de tone de deșeuri provenite (doar) de la pescuit, cea mai mare parte reprezentând-o năvoadele.

wc_networksneteffect-galMocheta modulară Net Effect redă, prin textura și culorile ei, aspectul oceanului la a cărui curățare a contribuit prin reciclarea năvoadelor abandonate.

Mission Zero = 100% sustenabilitate până în 2020. De la fir de năvod reciclat, la fabrica ce funcționează pe biogaz din deșeuri de ciocolată și pește.

În episodul anterior, în care vă introduceam în filosofia de producție Interface, vă povesteam cum misiunea companiei, lansată în 1994 de fondatorul Ray Anderson, este ca până în 2020 producția acestei afaceri inițial petrochimice să devină 100% sustenabilă, eco.

Nu vorbim aici doar de folosirea materialelor reciclate (de la firul din care se țes mochetele până la membrană, adică spatele mochetei), ci și doar de surse de energie regenerabilă, de diminuarea emisiilor de carbon pe care le implică transportul, până la proiectarea și montarea mochetei modulare cu pierderi minime ori refolosirea resturilor din orice etapă a procesului de creație. Toate aceste țeluri sunt aproape realitate.

Dincolo de programul Net-Works, care asigură fir 100% reciclat din năvoade pentru producția a 400 de nuanțe din gama Interface, fabrica din Olanda funcționează pe gaz bio (biogas) produs din deșeurile de ciocolată și pește de la producători locali (!). În același timp, Interface a reușit recent să recicleze un component al parbrizelor – PVB (o rășină), și s-o integreze stratului suport al mochetei. (!!)

469875_458765440818372_236618561_o Mochetă din colecția Urban Retreatnetworks-banner

Mocheta ce curăță Oceanele. Din 2012 în 3 zone din Filipine. De curând în Camerun.

Programul Net-Works este derulat cu sprijinul Zoological Society of London, o societate științifică și caritabilă, fondată în 1826, care dezvoltă în peste 50 de țări programe de conservare a animalelor și a mediului lor natural. Altfel, ar fi fost foarte greu pentru o companie ca Interface să lucreze direct cu comunitățile locale de pescari de pe coastele din Filipine.

Pregătirile sunt în curs pentru ca același program să contribuie și la curățarea apelor de pe coastele din Camerun, alături de integrarea firelor reciclate astfel obținute în cele mai responsabile și cool mochete modulare.

interface-Net-Effect-carpet-tile-designboom-06

IMG_2375.2-e1408437528131-620x330 Picture1 Picture2 wc_b601b602b603atlanticpacific2cc-gal

Băncile sociale: sau cum să crești responsabil comunitatea. Nu să-i servești rețete din exterior.

Cum îi convingi pe aceiași oameni care-și abandonează năvoadele în oceanul care-i hrănește să le pescuiască și să le împacheteze în baloți gata de reciclat, pe țărm? Îi recompensezi financiar – câștig care contează enorm într-o comunitate ale cărei resurse sunt extrem de limitate.

Împreună cu Zoological Society of London, Interface a creat “băncile sociale”, administrate de reprezentanți ai comunității ce inițial au fost pregătiți să preia acest rol. Vorbind de insule și zone izolate, era normal ca aceste bănci să existe în comunitate, nu la distanțe care ar fi făcut ca prețul transportului și timpul alocat să scadă dramatic din bonificația primită. În felul acesta, pe lângă ajutorul material concret al comunităților, compania le învață să se autoadministreze. Cifrele arată cum din ce în ce mai mulți localnici au reușit să facă economii, care s-au tradus în acces la educație și alte beneficii pentru familiile lor.

IMG_5601 interface_frau_mit_teppich_networks_1000 Net-Works-a-business-students-perspective-620x330

Când lumea se vede altfel. Mai responsabilă.

De la Jon Khoo am aflat că, dacă Interface a fost pionierul, și alte companii au început să-i urmeze exemplul. Adidas, de pildă, a lansat Parley, pantofii sport creați din plasticul reciclat din oceane. La fel cum Bureo reciclează năvoadele și folosește materialul pentru skateboards. Încet, dar sigur, marile branduri înțeleg regula de trei simplă expusă de Jon Khoo – “a win for the environment, a win for people and a win for business”.

Câteva dintre cele mai cunoscute colecții Interface, în compoziţia cărora se regăseşte şi  firul reciclat al năvoadelor din oceane sunt Net-Effect, Urban Retreat, Human Nature, Equal Measure. Colecţii care ne duc cu gândul la natură, nu numai prin compoziţie, dar şi prin texturi şi nuanţe – preiau texturi și culori atât de organice în designul lor.

196de7ea97f1ce6468cf851af0f4c930 703_SandHerring_c Abbvie HN810_Limestone_HN840_Limestone_HN850_Limestone_HN830_ClementineMochetă modulară din colecția Human Natureimg134 img145

Sau când lumea se vede pur și simplu mai frumoasă!

Am tot vorbit de Interface accentuând aspectele pragmatice, de sustenabilitate, în care a investit compania. Însă nu trebuie să trecem cu vederea designul și faptul că nu vorbim doar de mochetă modulară pentru birou, ci de o suprafață care îți încălzește frumos spațiul și acasă, care vine țesută cu pattern-uri și densități diferite de multe ori în cadrul aceluiași model. În plus, faptul că este modulară te lasă să te joci liber la capitolul mixuri inedite.

World Woven este cea mai nouă colecție Interface și aduce în prim-plan tot ce are mai interesant designul textil, de la pattern-uri și moduri de a țese din Europa până în Asia, până la trenduri reinterpretate. Este inspirată de țesăturile din lână și tehnicile artizanale de țesere. Colecția imită neuniformitățile ce apar la produsele realizate manual. 

Este un alt fel de a face și vedea lumea mai frumoasă! Nu doar prin grija față de mediu, ci și prin perpetuarea a ce are mai bun de oferit designul textil. Moto-ul colecției este: “From something negative comes something positive. All to make the world a more beautiful place, inside and out.”.

modcafe_starlinen_starnatural_pbt ww880_naturalloom_scottishsett_plaidnatural_pbt ww895_autumnweave_ww880_naturalloom_pbt ww895_daleweave_ww865_dalewarp_pbt

În România, produsele Interface sunt disponibile prin COS, specialiști în amenajarea biroului. Nu numai că reprezentanții COS te vor ajuta în amenajarea biroului tău, dar îți pot prezenta și recomanda mochetele modulare în funcție de nevoile spațiului de lucru. Iar o vizită, cu programare, la biroul lor te va convinge în legătură cu calitățile impecabile ale mochetei Interface. Așteaptă să pășești doar pe una dintre mochetele lor, nu mai zicem să o vezi live.

Fotografii: prin Interface & COS

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog