Nemuritor și Rece. Print de cultură autohtonă

“Nemuritor și Rece” este, mai nou, pe lângă ultimul vers din marele “Luceafăr”, și un brand de tricouri al unor tineri artiști din Constanța, care sunt mândri că sunt români și mai ales mândri să poarte valorile românești.

Nemuritor si Rece - Designist (4)Ne-au plăcut creațiile și ideea lor de “a transforma strada într-o galerie de artă”. Cum au de gând? Și-au ales pentru început 5 artiști români care și-au lăsat amprenta pe pământ autohton, i-au stilizat, aici intervenind creativitatea lor, și au zis că următorul pas îl facem noi, “cei care apreciem arta și inovația”, iubitorii de design românesc.

Nemuritor si Rece - Designist (3)Colecția I – Priviri nemuritoare.

Povestiți-ne un pic despre voi. Cine sunteți și cum ați ajuns să colaborați? 

Am văzut de curând un documentar despre Constantin Brâncuși și începe asa: “ Numele? Constantin Brâncuși . Naționalitate? Terestră, umană, specie albă… “. Dar noi nu suntem Brâncuși. Suntem trei artiști constănțeni, prieteni și foști elevi ai Colegiului Național de Arte “Regina Maria” și încercăm să elogiem România și valorile ei prin ce înțelegem noi a fi arta noastră.

Nemuritor si Rece - Designist (11)Nicolae Tonitza

Nemuritor si Rece - Designist (1)Nemuritor și rece – broderie.

Ce v-a determinat să includeti în proiectul vostru personalități românești?

Ceea ce ne-a determinat au fost chiar valorile românești, viața lor, creațiile lor, complexitatea lor.

Nemuritor si Rece - Designist (6)Maria Tănase

Nemuritor si Rece - Designist (16)

“Repertoriul” vostru îi include pe Jean Constantin, Maria Tănase, Nicolae Tonitza, Nichita Stănescu și Emil Cioran. De ce i-ați ales pe ei? 

Pur și simplu așa am căzut de acord, ca prima colecție să cuprindă aceste personalități (un actor, o cântăreață, un pictor, un poet și un filozof) care să acopere toate domeniile, de la condei la pensulă. Însă de la bun început știam că nu poate să lipsească cel mai iubit dintre constănțeni, Jean Constantin.

Nemuritor si Rece - Designist (10)Jean Constantin

Nemuritor si Rece - Designist (5)

Cum rămâne cu Mihai Eminescu? V-a inspirat “Luceafarul”, și totuși încă nu îl putem purta pe stradă…

Cu Mihai Eminescu vrem să facem ceva mai special, nu am vrut să ne lovim de clișeul celor 4 portrete, clasicele portrete ale lui. Încă lucrăm, ne documentăm și cât de curând sperăm să creăm al 5-lea portret al lui Mihai Eminescu.

Nemuritor si Rece - Designist (14)

Se pot face tricouri și la comandă cu alți artiști decât cei pe care i-ați stilizat deja? 

Nu se pot face tricouri la comandă, durează destul de mult până scoatem un model final și am decis să le scoatem pe colecții.

Nemuritor si Rece - Designist (8)Emil Cioran

Porniți de la o imagine și apoi începeți să… creați. Ce tehnici folosiți?

Putem să pornim și de la un vers, un refren sau chiar o replică dintr-un film până să ajungem să creăm modelul propriu-zis. Ne documentăm despre personalitatea, imaginea sau mesajul pe care vrem să îl transpunem și îl interpretăm în stilul propriu. Primele 5 modele au fost mai mult experimentale, am folosit tehnica colajului, mai exact pop-art, singurul pictat fiind cel cu Nichita Stănescu. Modelele sunt, de fapt, lucrări sau frânturi din lucrările făcute de noi.

Nemuritor si Rece - Designist 2 Nemuritor si Rece - Designist Detaliu broderie

Pe cine vedeți purtând tricourile voastre?

Sincer, când am început proiectul nu ne-am gândit la un target anume, oricui i-a plăcut umorul de geniu al lui Jean Constantin sau care a rămas hipnotizat de ochii rotunzi de pe pânzele lui Tonitza. Important este să ne recunoaștem valorile și să știm ce au facut pentru România.

Nemuritor si Rece - Designist (9)Nichita Stănescu

Și să ne întoarcem un pic la orele de limba și literatura română. 🙂 Ce înțelegeți voi prin “nemuritor și rece”?

Depășirea limitelor omului comun și împăcarea cu omul de geniu din poezia lui Eminescu. 🙂

Nemuritor si Rece - Designist (7)

De final: cum ați descrie România în câteva cuvinte?

Nemuritoare și rece!

Nemuritor si Rece - Designist (2)Fotografii: prin Nemuritor și Rece.

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog