Made in RO – Târg ales de design, pe 16-17 DEC: o lume minunată în care veți găsi și jucării. Jucării de designer.

Înainte să citiți despre toate jucăriile grozave, hăinuțele cool și accesoriile care vă așteaptă la Made in RO #10, dați play la cele mai faine cântece de Crăciun, luați o cană de ceai aromat aproape și haideți cu noi în atmosfera de poveste. O să descoperiți la târg ce-au mai născocit designerii români, însă ne grăbim să facem prezentările aici, că nu mai avem răbdare.

Cinci păpuși nemaivăzute, printre care și una numită Dorința, își fac debutul în lumea poveștilor la noi, la târgul Made in RO, jucăriile din lemn sunt fix cum vi le amintiți, cât despre micuțul seren, iepurele cu urechi roz putem să vă spunem că a devenit mascota copiilor ai căror părinți citesc Designist.ro și vizitează Made in RO #10. E de ajuns să-l privim în fotografie, zâmbim instant și ne încărcăm de energie bună.
jucarii de designer

Lia Pfeiffer l-a făcut pe dumnealui în al ei Atelier de Pufoșenii.

Acum o să intrăm în detalii, o să vă spunem cine aduce minunățiile pentru copii la NOUL Made in RO #10, pe 16 și 17 decembrie, la NOUL Impact Hub, la Timpuri NOI, cu mare grijă, nu care cumva să amestecăm poveștile! 🙂

jucarii de designer

Și pe el tot Lia Pffeifer l-a meșterit și vă așteaptă la Made in RO pe un raft, nu pe țeavă 🙂

A fost odată ca niciodată un tâmplar vestit căruia  “îi curgea rumeguș prin vene” și, într-o zi, s-a gândit să facă cu mâinile lui cele mai frumoase jucării din lemn. Povestea e reală iar tâmplarul se numește Bogdan Rusu, artist și designer RUSBO Design. Jucăriile Toys for Boys sunt prezentate în premieră la Made in RO #10, iar noi le-am îndrăgit de cum le-am văzut. Sunt jucării simple, magnetice și nu se strică ușor. Sunt pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Dacă facem bine socoteala, noi sigur avem printre cunoscuți un prieten-doi, oameni în toată firea, care visează la un elicopter meseriaș, o fregată în miniatură ori o mașină de curse care să le dea un mic elan cât muncesc, la birou, acoperiți de dosare și proiecte importante pentru job.

jucarii de designer

Sunteți gata de distracție în familie? 

jucarii de designer

NOU la NOUL Made in Ro #ediția10 de la NOUL Impact Hub, la Timpuri NOI este și Fig, o smochină tare la modă. 🙂 O modă care nu trece cu timpul, pentru că arhitectul și designerul Mihaela Iancu aduce la Made in RO, pe 16 și 17 decembrie, haine minimaliste pentru copii. Sunt din bumbac, au cusături estetice și accente supradimensionate. La Fig găsiți o colecție de tricouri, pantaloni, rochii, jachete, salopete ori bluze și hanorace pentru copii de la un an până la șapte ani. Prețurile pornesc de la 89 lei pentru un tricou cu guler tip bărcuță și pot ajunge la 229 pentru o jachetă din lână foarte simpatică și călduroasă.

Despre designerul de jucării Lia Pffeifer v-am povestit recent într-un interviu. Știți deja că din atelierul Liei, artista talentată din Timișoara, ies povești, povești-jucării. Noi încă nu ne-am decis care personaj meșterit cu atâta drag de mâinile ei ne place mai mult și mai mult. Să fie Insomnilă-Pijama? Să fie Invizibilcescu? Cercănilă? Patrocle? Un Flaming și O Flamingă? Mai avem timp să ne hotărâm până la Made in RO, pe 16 și 17 decembrie, când o să luăm cu asalt clădirea nouă Impact Hub de la Timpuri Noi și o să mergem glonț la standul de jucării al Liei Pffeifer. Nu de alta, dar v-am zis de la începutul articolului că ne-a intrat la suflet iepurele cu urechi roz. Așa că-i musai să-l cunoaștem. Curioși suntem și de jucăriile de campanie IERI, AZI și MÂINE, meșterite de Lia cu Dan Ungureanu și pe care le puteți lua cu voi în geantă, rucsac sau servietă ca să vă amintească de lucrurile bune din jur.

Azi, ieri, mâine și pe 16 și 17 decembrie la Made in RO, la NOUL Impact HUB, la Timpuri NOI, ne jucăm și ne bucurăm.

Rămânem la gândurile bune și obiecte aducătoare de speranță. Și Christine on the Clouds lansează, în premieră, la ediția aniversară Made in RO, o colecție de păpuși nemaivăzute și nemaipomenite – What a doll by Christine on the Clouds. Sunt niște păpuși speciale care să ne întoarcă spre noi, să ne oprească o secundă din vâltoarea în care trăim și să ne amintească ce ne dorim cu adevărat. Păpușile What a doll sunt făcute din materiale reciclate și țesături naturale. Dar povestea lor, pe larg, urmează într-un material dedicat. 🙂

Zulunaticii, jucariile lucrate manual, fără tipar de Ana-Maria Hodoiu de la Zulunatic, s-au înmulțit de anul trecut și abia așteaptă să fie scoși din casă. Zulunaticii nu sunt doar jucării, ci și obiecte de decor vesele pentru canapea, pervaz sau oricare alt loc drag din casă. Prețurile sunt cuprinse între 90 și 260 lei. Jucăriile sunt într-o companie in fashion anul acesta la târgul ales de design. Pulovere și fulare lucrate 100% din lână românească, noi-nouțe la NOUL Made in RO, plus pufoase Bombon, accesorii multicolore de pus la gât lucrate din lână împâslită și alamă.

 

Zulunatic_Made_in_RO

Și mai multe obiecte cu spirit ludic inclus decât au încăput în articol puteți să vedeți cu ochii voștri, la Made in RO, pe 16 și 17 decembrie.

Ne vedem la Made in RO, ediția #10pe 16 & 17 decembrie, la NOUL Impact Hub Bucharest din Timpuri Noi Square – Splaiul Unirii 165, clădirea 2, etajul 1. Iar ca să știți cum ajungeți și în ce clădire intrați, am pregătit un colaj pentru voi:

 

La Timpuri NOI, spații NOI, colecții NOI, branduri NOI.
 Poți da GOING la event 
aici.

Fotografii: prin designerii prezentați

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our Instagram FeedVisit Our Instagram Feed