Te așteptăm la Made in RO – Târg de design românesc, ediția a 5-a. Christmas Design Magic.

Cadourile de Crăciun sunt Made in RO! Gata, am declarat! 🙂 Te așteptăm la târgul celor mai alese și creative cadouri din România, toate semnate de designeri români. Așa cum te-am obișnuit, exact în weekend-ul de dinaintea Crăciunului, pe 20 și 21 decembrie, noi, DESIGNIST, te invităm la a 5-a ediție Made in RO – Târg de design românesc.

Cu alte cuvinte, ieșim din nou în… offline, iar tu ai ocazia să te întâlnești cu designerii români selectați de noi pentru a participa la această ediție. Evenimentul va avea loc la Impact Hub Bucharest, unul dintre locurile noastre favorite din București, aflat pe strada Halelor nr. 5 (etajul 2 & etajul 3), în Piața Unirii, la doi pași de Hanul lui Manuc. Și iată că acum îl facem din nou public și îl transformăm în hub de design pe două etaje.

Vizual Made in RO 5 final

Ediția de Crăciun, denumită sugestiv Christmas Design Magic, se anunță incendiară la capitolul design românesc. Peste 50 de studiouri de design din toată țara – București, Cluj, Iași, Timișoara, chiar și din Chișinău, te vor convinge, prin colecțiile lor nou-nouțe, special pregătite pentru acest eveniment, să oferi și să prețuiești cadourile de design Made in RO.

Kit de brad neconventional by The Little ThingsKit de brad neconvențional, ce include brăduțul demontabil și decorațiunile din lemn.
By The Little Things 

Dar ce vei găsi la târg: brăduți neconvenționali și podoabe pentru bradul de Crăciun, design textil, piese de mobilier, corpuri de iluminat, ceramică, ilustrație, accesorii pentru casă, jucării și accente fashion. Evident, păstrăm și câteva surprize faine pentru cei care ne vor vizita pe 20 și 21 decembrie la Impact Hub.

SAMSUNG CSCDecorațiune semnată de 441 Design Studio

Decoratiuni din fetru by Atelier SimplusDecorațiuni din fetru by Atelier Simpluș

Păstrăm tradiția și promovăm pe vizualul evenimentului un obiect de design autohton. De data aceasta am invitat-o pe Liliana Stoica, de la Deco-Box, să expună pe fundalul vizualului un brăduț din lemn vopsit într-o nuanță fresh de turcoaz. Ne inspiră să alegem o culoare neconvențională pentru Crăciunul 2014, menită să vă facă decorul de sărbători creativ și original, în spiritul cu care v-am obișnuit atât la Made in RO, cât și pe designist.ro.

Lampa ceramica si textil by Threads and ThrowsLampă din ceramică și textil, by Threads and Throws. Da, da – we are in love, too! 🙂

Hainute ingenioase by ACBCHăinuțe cool, cu atitudine, create de ACBC

Te așteptăm la ediția de Crăciun a Made in RO pe două niveluri, însumând 600 mp. Poți zăbovi la o cafea și o prăjitură în cafeneaua pop-up, special pregătită de Sis-n-me, care ne va oferi cele mai gustoase dulciuri raw și vegane. Te așteaptă și un loc de joacă pentru copii și de socializare pentru părinți, în compania designerilor care au pregătit colecții noi de jucării.

Lampa si tabla de scris by Kaptura de aerLampă și tablă de scris, by Kaptura de aer

Prints din seria Visator thecraft LAB by Irina NeacsuFotoliu și pernuță Visător, din seria Prints, semnate thecraft LAB by Irina Neacșu și special create pentru a fi lansate la Made in RO

Ți-am pregătit și un… Chocolate Design Corner, cum l-am numit noi. Autorul este Heidi, care ne va îndulci cu rețete de ciocolată, pe care nu le găsim în magazine, pregătite doar pentru Made in RO. Inspirați de atmosfera festivă, ciocolatierii Heidi au creat sortimente speciale de praline, tablete, figurine, steluțe și brăduți cu gust de sărbătoare, preparate și decorate în totalitate manual.

Ceainic minimalist by Ceramic SparrowCeainic minimalist by Ceramic Sparrow

Plante decorative by AeriumPlante decorative by Aerium

Vor expune: thecraft LAB by Irina Neacșu, .care?Cutare, Deco-Box, Allistration, Iutta, Marie Nouvelle, Doriana Drăghici, Bogdan Deliu Leather Design, Zâmburi, Concept Jupiter, Atelier Lemnia, Cai verzi pe pereți, Marele Deget Mare, Alina Constantin Ceramics, Atelier Simpluș, Prăvălia cu Păpuși, Lână și Beton, Threads & Throws, Loved Things Studio, Alexandra Mâzgăreanu, Colorhood, Oana Stoica Ceramics, Ceramic Sparrow, Eyecandy Monsters, Mădălina Teler (De Ceramică), Simplexio, Mihai Stamati, YaU, Vegmade, Bianca Georgescu, The Little Things, Wools & Wolf, Christine on the Clouds, 441 Design Studio, Fab Lab, Irina Florea, Ciprian Manda, Kihi-Kiha, Adrian Balcău, Szasz Zsuzsa, Arcasha, Alina Turdean, Anca Trestian, ACBC, Bowtique, Kaptura de aer, Aerium, Upside Down, Noha Nicolescu, Anca Pandrea, Contemporia, A 47-a, Bianca Grin, Life in Mono, Brielle Bijoux, The Herbalist.

Da, multe nume noi, pentru că la aceasta ediție Made in RO lansăm și o serie brand-uri autohtone. Stay tuned! În zilele ce urmează te vom ține la curent cu detalii și poveștile designerilor participanți pe www.designist.ro.

Când: 20-21 decembrie
Unde: Impact Hub Bucharest, etajele 2 și 3, Piața Unirii (Str. Halelor nr. 5), la doi pași de Hanul lui Manuc.
Facebook event: aici

Lampi cu abajur din lana by Lana si BetonLămpi cu abajur din lână, by Lână și Beton

Le mulțumim partenerilor media: Radio România Cultural, Igloo, Zeppelin, Decât o Revistă, Institute The Magazine, ELLE Decoration, IQads, Smart Woman, 121.ro, Bookaholic.ro, Mixtopia.ro, Revista Bulevard, Orașul meu, SUB25, Totul despre mame, Cooperativa Tradițională, Femei în Afaceri, Romanian Design Week.

Bijuterie by Life in MonoBijuterie by Life in Mono

FB_cover_Designist_wall

Iată unde trebuie să ajungi:

Locatia Impact Hub Accesoriile fashion defilează cu stil la Made in RO

2 Comments

  1. MM

    Cum se poate lua legatura cu Alina Panait de la The Little Things (bradutul traforat) pentru cei care nu pot veni la targ? Multumesc, MM

Leave a Reply

Facebook IconTwitter IconVisit Our BlogVisit Our BlogVisit Our Blog